Academia Română a luat ființă în luna aprilie a anului 1866 sub numele de Societatea Literară Română, un an mai târziu primind numele 
de Societatea Academică Română. Instituția era una „națională, enciclopedică și activă”, conform descrierii de pe site-ul Academiei Române, iar cei 21 de membri fondatori erau personalități importante din Moldova, Țara Românească, Transilvania, Banat, Basarabia, Bucovina, Maramureș, dar și din Peninsula Balcanică. Printre membrii fondatori îi amintim pe Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, George Barițiu, Alexandru Hașdeu, Alexandru Hurmuzaki, Vicențiu Babeș, Dimitrie Cozacovici, Costache Negruzzi.
În 1879 a devenit institut național și a primit numele de Academia Română. În timpul regimului comunist, Academia a fost naționaizată, iar 98 de membri au fost excluși din institut, precum și o serie de cercetători. În aceeași perioadă, o parte dintre colecțiile de documente, opere de artă și obiecte arheologice au fost realocate altor instituții, însă, după 1989, numai o parte dintre ele au fost recuperate. Din 1990, Academia Română a revenit la funcționalitatea inițială și și-a continuat activitatea ca for de știință și cultură al României.
Sediul central al Academiei Române se află pe Calea Victoriei la numărul 125 și este înconjurat de un parc. Clădirile din cadrul Academiei au aparținut familiei Filipescu, Slătineanu, Belu, Zaleski, iar biblioteca a fost construită în perioada 1936-1937 sub îndrumarea arhitectului Duiliu Marcu. Clădirea principală este situată în partea nordică a parcului și este o construcție simetrică, impozantă.
În anul 2004 clădirea Academiei Române a fost declarată monument istoric.
Ne bucurăm că articolul nostru v-a stârnit interesul. Ne-ar fi de mare folos dacă v-ați răpi încă 4 minute pentru completarea acestui chestionar.
