Galeria Mignon

  

 

Pentru mine, Noaptea Albă a Galeriilor a început la ora 1.00, când în zona centrală a orașului, unde se aflau majoritatea galeriilor, vedeai numai artiști, studenți la arte sau la arhitectură, bărbați bărboși cu pălării, femei hippie și mulți bicicliști, în general, numai oameni tineri și neobișnuit de energici pentru ora aceea târzie. Erau pașnici. Dacă n-aș fi avut harta cu adresele exacte ale expozițiilor, m-aș fi luat după grupurile care se adunau mai ales la intrarea în galerii. Nu știu dacă erau doar discreți sau exagerat de secretoși, cert e că, atunci când treceam pe lângă ei, nu auzeam decât frânturi de conversații inofensive sau râsete complice. Poate că pentru ei, outsiderii, așa ca mine, erau parte din spectacol. Cert e că n-am văzut niciun civil, niciun muritor de rând care să-mi pară a fi din afara acestei lumi a expozițiilor și a galeriilor deschise până la răsăritul soarelui. Ăștia, probabil, s-au împrăștiat pe la casele lor până în ora 11, ca să prindă metroul. Mă aflam, așadar, într-un oraș frumos luminat, unde te poți plimba cu bicicleta sub clar de lună, înconjurată de artiști, de hipsteri cu veleități artistice și, din când în când, pe la intersecții, de câte un polițist vigilent.

 

De pe Calea Victoriei am luat-o, din galerie-n galerie, spre Universitate și am ajuns, în cele din urmă, pe strada Hristo Botev, la numărul 1, unde nu mă așteptam să găsesc ceea ce-am găsit. Aici se află de ceva vreme Teatrul Mignon: ”Locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.(…) Vom purta câte oglinzi și ferestre ai nevoie ca să te întâlnești cu tine.”.Știam că teatrul își are sediul într-o clădire ce, din afară, nu pare suficient de mare sau de potrivită să-l găzduiască. Imediat ce intri însă perspectiva asupra locului ți se schimbă radical, pentru că, după ușa pe care scrie, previzibil, ”Push”, dai de un hol de marmură și niște scări albe, care duc spre o sală neobișnuit de înaltă, cu ogive și arcuri cu boltă. ”Aflată în incinta Teatrului Mignon, Galeria Mignon reprezintă o completare a activității teatrului, întregind peisajul artistic cu expoziții temporare în domeniul artei plastice, dar și cu întâlniri menite să pună față în față artistul cu publicul”- aflăm din prezentarea oficială a galeriei.

Era, așadar, demult trecut de miezul nopții. Pe strada Hristo Botev numărul 1, spre deosebire de Calea Victoriei sau strada Biserica Enei, era linște. Nici urmă de picior de hipster. Intru în galerie, acompaniată de prietenul meu grijuliu, atent să nu mă întâmpine vreo fantomă, și dau în sala Teatrului Mignon, pe lângă instalațiile galeriei, de trei oameni care stăteau pe întuneric. Erau, după cum urma să aflu foarte curând, chiar unul dintre inițiatorii proiectului, Darie Nemeș Bota, și doi prieteni de-ai lui, care ne-au primit ca și cum am fi venit la ei acasă:

 

- Voi faceți parte din structura expoziției? i-am întrebat.

- Nu, noi am venit doar să-l vedem pe Darie.

 

Dalpofzs este o platformă artistică ce a realizat pentru Noaptea Albă a Galeriilor proiectul Glas/distance(s) – un combi-mix a două concepte ce Nu pornesc și NU ajung niciunde/oriunde. Glas/distance(s) este un proiect axat pe studiul intervalelor sonore care locuiesc un spațiu nemărginit (Glas),distanțe sonore care ne însoțesc și de care nu suntem întotdeauna conștienți, chiar dacă și ele contribuie, în cele din urmă, la conturarea traseelor noastre personale. La această galerie, elementul inedit era că accentul cădea pe auditiv și nu, ca în majoritatea cazurilor, pe vizual. Eu am perceput experiența asta ca pe o abstractizare extremă a artei contemporane, și așa bine scuturată de elementele realității obiective. Aici intrai, practic, într-o vâltoare de sunete minuțios lucrate, care învăluiau întreaga sală a teatrului, și trebuia să te descurci singur cu ele. În plus, dacă aveai destul de mult curaj și vocea ta putea deveni parte a expoziției. Eu n-am avut și acum regret.