Vorbește-mi despre tine, Lucian Blaga!
Filmul documentar „Tatăl meu, Lucian Blaga” a fost prezentat pe 28 mai la CreArt (n.r. Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București)
Povestea filmului are ca punct de reper romanul autobiografic realizat de Lucian Blaga pe parcursul a doisprezece ani , timp în care acesta a lucrat ca bibliotecar după ce i-au fost retrase toate titlurile profesionale, de academician, professor, diplomat. Acest roman a fost tipărit abia în 1990, iar fiica poetului, Dorli Blaga, care și-a dedicat întreaga viața operei poetului și filosofului dorește reeditarea unui volum de memorii în cinstea tătălui.
Pe la ora 19 fără un sfert, apare o doamnă îmbrăcată într-un costum galben, elegant. Deși nu o văzusem nici măcar în fotografii am simțit imediat că este doamna Dorli, fiica marelui Blaga. Nu e nevoie s-o știi dinainte, îți dai seama imediat despre cine este vorba, prin ceea ce îți transmite prezența dumneaei. Această doamnă poartă cu sine ceva extraordinar, genele marelui Blaga, iar asta e suficient pentru a o simți. Vibrația transmisă e dincolo de cuvinte. O doamnă discretă, cu o voce blândă și față de copil, și un surâs demn de familia Blaga.
Organizatorii o așază la masa din fața mea, unde sunt două pahare și o sticlă mică de Aqua Carpatica, că tot era unul dintre sponsori , celălalt fiind vinul Fetească neagră, de la Domeniile Sâmburești, din care se puteau înfrupta doritorii.
S-a văzut foarte „frumos” filmul „Tatăl meu, Lucian Blaga” înconjurat de două panouri cu Feteasca și Aqua Carpatica, parcă și doamna Dorli a dat bine apoi, când s-a urcat pe scenă, între aceste afișe…doar era vorba de marele Blaga, aceste afișe îl onorau. Oameni printre oameni. Oameni însetați de cunoaștere și oameni însetați de vin, că tot era gratis! Proastă inspirație! Dacă ar ști Blaga, sau poate știe...
Filmul „Tatăl meu, Lucian Blaga”
Realizatorii filmului, Iulian Manuel Ghervas și Adina Popescu, au fost reprezentați în cadrul evenimentului de către purtătorul lor de cuvânt, iar aceștia spun că nu au dorit să facă un film academic, despre opera lui Lucian Blaga, pentru că nu se pricep, au vrut să realizeze un film adus omagiu lui Blaga și lui Dorli. Filmul reprezintă un amestec de secvențe din cadrul unor locuri importante din viața lui Blaga și a unor mărturii ale oamenilor ce i-au fost aproape, nu neapărat apropiați.
Scrisoarea salvării Muzeului literaturii române
Filmul începe cu doamna Dorli care vorbește despre scrisoarea adresată premierului Victor Ponta pentru salvarea Muzeului literaturii române. Doamna Dorli a adăugat că a trimis scrisoarea, cu încheierea intenției dumneaei de a o face publică. Aceasta a fost citită pe Realitatea TV de Bogdan Rareș. Din punct de vedere legal, când adresezi o scrisoare unei autorități trebuie să primești în termen de 30 de zile răspuns, dacă informația solicitată este de interes public. Doamna Dorli nu a primit nici până azi...
Directorul muzeului asigura că sunt în siguranță atât manuscrisele lui Blaga, cât și biblioteca lui donată de doamna Dorli. Nu se știe însă nimic despre condițiile de umiditate, temperatură, despre modul în care sunt păstrate. Cel mai important din acest muzeu este fondul Blaga, conform spuselor doamnei Dorli.
Edmund Niculuș, reprezentantul “Recviem pentru muzeu”, a dorit în cadrul evenimentului să-i mulțumească doamnei Dorli pentru intervenția dumneaei pentru salvarea muzeului, una dintre puținele intervenții de acest gen. Speranța este ca toate colecțiile importante din cadrul Muzeului să fie salvate și să nu își găsească sfârșitul în Casa Scânteii.
Doamna Dorli a spus, de asemenea, cu un umor fin, că sunt și niște birouri acolo, aceasta înseamnă că deja ideea de muzeu este anihilată, că vorbim, de fapt, despre un depozit... Ea a vorbit și cu domnul academician Eugen Simion despre faptul că puteau să adăpostească în condiții bune manuscrisele lui Blaga în cadrul bibliotecii Academiei, dar nu s-a făcut nimic nici din partea academicienilor, nici a politicienilor.
Dosarul Blaga
„Bibliotecarul șef nu are o vedere largă asupra muncii de bibliotecă, asupra sarcinilor, nu posedă nici calități de organizator.” Această frază apare în dosarul securității, citită de doamna Dorli, care a izbucnit în râs - dacă nici măcar bibliotecar nu putea fi „bietul” Blaga…
Tot doamna Dorli a povestit despre modul în care manuscrisele tătălui pentru romanul autobiografic au reușit să fie salvate. Blaga nu lăsa niciodată manuscrise la birou, ci tot timpul le aducea acasă. Ciudat este că nu s-au făcut niciodată percheziții în casă. Avea o servietă, aceeași din timpul diplomației (n.r. Blaga a fost atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).), în care își punea toate documentele și le aducea acasă.
Singurul roman biografic rămas de la Blaga a fost de fapt un manuscris împartit în fascicule mai mici în diverse locuri din casă, numerotate diferit, ba cu cifre arabe, ba romane. A fost o aventură renumerotarea acestor bucați. Florin Dumitrescu, cel care s-a ocupat de reordonarea acestor fascicule, a precizat: „Eu când am vazut că pun ordine în manuscrisele lui Blaga, la biroul lui Blaga, m-am speriat, am început să am insomnii pentru că mi se părea că săvârșesc un act foarte grav.”
Cartea a fost propusă să fie tradusă de o editură importantă din Brazilia. Ea este importantă pentru că povestește începutul comunismului, venirea trupelor sovietice, arată cum portarul devine rectorul Universității, intelectualii sunt trimiși la Sighet sau la Canal, cum multe cărți au fost arse sau interzise.
Blaga a fost pe lista arestabiblilor lui Dej
Clara Mareș, autoarea cărții „Ion D. Sârbu în arhivele securității”, a fost prezentă ca invitat al doamnei Dorli. Și aceasta a dat detalii din „dosarul Blaga”, spunând că: „Eu am văzut dosarul lui Blaga, pentru că speram să reconstitui o biografie despre care nu știm cât ar trebui să știm, pentru că noi ca societate suntem privați de un model la care trebuie să ne raportăm cu mândrie și n-o facem. Dosarul lui Blaga este fragmentar, are pagini numerotate, sunt până la 700 de pagini, deși de fapt sunt doar 100. Asta spune niște lucruri. Multe documente din urmărirea lui Blaga se regăsesc în dosarele colaboratorilor și prietenilor lui, studenți sau foștii lui asistenți de la facultate.”
Filmul nu m-a impresionat, ceea ce m-a făcut să simt, și simt și acum, fiori este legătura supraomenească tată- fiică. Atunci când a început să povestească despre moartea tătălui dumneaei, cum primea morfină, cum știa că o să moară peste câteva ore, doamna Dorli a început să plângă, chiar și după atâția ani de la moartea poetului (n.r. 54 de ani). Aceste amintiri încă o dureau.
Mi-ar fi plăcut să îmi vorbească mai mult Blaga despre el, prin vocea doamnei Dorli.
