Tradiția uitată a Armindenului
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat, în perioada 1 – 3 mai 2015, „Târgul de Armindeni”, sărbătoare populară cunoscută în unele zone ale ţării ca „Ziua pelinului”, „Pomul de mai” sau „Ziua beţivului”.
Numele de Arminden, cu variantele „Armindin”, „Armendin”, „Arminder”, se trage de la numele proferului Ieremia, care se sărbătoreşte la data de 1 mai (Ieremin-den, ziua sfântului Ieremia, conform calendarului ortodox).
Sfânt şi zeu
Armindenul era o sărbătoare celebrată şi pe vremea dacilor, Armindenul fiind considerată o zeitate a vegetaţiei, aşadar şi o sărbătoare păgână. Se obişnuia ca în acea zi să se organizeze petreceri câmpeneşti la iarbă verde, în livezi sau poieni, cu bunătăți preparate de gospodine şi vin roșu amestecat cu pelin, rachiu de pelin, ca să fie roşii, sănătoşi şi veseli tot anul.
În cultura populară, pelinul este considerat o plantă magică, apotropaică folosită frecvent în leacurile tămăduitoare sau curative. Pentru culegerea pelinului, descântătoarele trebuie să respecte adevărate ritualuri, se culege într-un anumit interval de timp şi ore, dintr-o anumită zonă, pentru a avea putere în vindecarea bolilor.
Am vrut să aflu dacă se mai cunosc şi respectă tradiţiile, moştenite de la străbunii noştri, necunoscute în zonele urbane. La Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” am fost în cea de-a doua zi de tărg, în jurul prânzului, pe o vreme mohorată, nu tocmai favorabilă pentru o plimbare în parc. Pe aleile parcului în care se află muzeul, printre umbrele, puteau fi zăriţi pe ici şi colo vizitatori, o mare parte cetățeni străini (spanioli, italieni, germani şi francezi), unii însoţiţi de copii, încântaţi de modul cum au fost conservate obiectele de artizanat şi frumuseţea zonei unde este amplasat muzeul. Mai erau şi doamne cochete, venite „să prospecteze piaţa înainte de venirea pensiei” şi la o plimbare.
Niciunul dintre meșteșugarii veniţi să-şi expună produsele nu ştia sau auzise de această sărbătoare, fie că erau din Argeş, Vâlcea sau Maramureş, şi erau trecuţi bine de prima tinereţe. Spuneau că au fost uimiţi că au deschis muzeul în ziua de vineri şi nu ştiau „de ce?”, de regulă producătorii fiind lăsaţi să-şi expună creaţiile doar sâmbăta şi duminica.
Singurele informaţii (foarte concise) despre sărbătoare le-am putut afla de la o doamnă angajată a muzeului, pentru detalii fiindu-mi recomandată seria de cărţi „Tradiţii şi obiceiuri româneşti” (19 volume), căteva cărţi se aflau în magazinul muzeului. Aşadar, tradiţiile se mai păstrează doar în cărţi.
