Maxim Liulca - pictură în unghi drept
Artistul Maxim Liulca, originar din Tighina, Moldova, a prezentat expoziția sa „Politica unghiului drept” în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, pe data de 24 aprilie, la Anexa MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană ) de pe Calea Moșilor, numerele 62-68. Curatorul expoziției a fost Silviu Pădurariu. Expoziția „Politica unghiului drept" cuprinde opere ale artistului din ultimii patru ani de creație.
Artistul Maxim Liulca, originar din Tighina, Moldova, a prezentat expoziția sa „Politica unghiului drept” în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, pe data de 24 aprilie, la Anexa MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană ) de pe Calea Moșilor, numerele 62-68. Curatorul expoziției a fost Silviu Pădurariu. Expoziția „Politica unghiului drept" cuprinde opere ale artistului din ultimii patru ani de creație.
Autonomia estetică
Curentul din care face parte expoziția se numește abstracționismul postmodernist după anii 2010. Unghiul drept militează pentru autonomie estetică. Libertatea estetică înseamnă absența constrângerii din partea reprezentării. Doctrina „Politica unghiului drept" anihilează memoria, istoria și moștenirea, neexistând trecut sau presiuni identitare. Ungiul drept aduce o simultaneitate între ascendență și orizontalitate, așa cum ne explică mai departe curatorul: „Doctrina unghiului drept renunță la reprezentarea, reproducerea și recrearea vizibilului. Unghiul drept nu conține subiect sau afect. Nici religie, nici mistică, nici ritual. Doar gest și expresii rectilinii ale unei angoase asumate. Pornite dintr-un punct zero, continuu. Fiecare formă e prima formă."
Petele lui Maxim Liulca obiectează față de trendul reprezentării figurative, dar și asupra discursurilor curatoriale din jurul acestuia.
Expoziția confuziilor
Încă de la intrare se simte o atmosferă bazată pe ingredientele unei rețete din Vest. Ne întâmpină un domn cu șampanie și ne povoacă la degustat, atât din lichidul bahic, cât și din „Politica unghiului drept".
Intrăm plăcut impresionați. Găsim oameni tineri și foarte concentrați. Unii par că înțeleg, alții par nedumeriți. Și noi suntem. În consecință, ne îndreptăm spre Maxim Liulcan, artistul, sperând că el ne va dumiri.
Surpriză, răspunsul lui este: „Nu, nu doresc să fac pe nimeni să înțeleagă ceva. Fiecare înțelege ce dorește.” Atunci, care-i mesajul?. „Mesajul e că nu există mesaj. Am dorit o detașare”. Un bărbat tânăr, de vreo 27 de ani, încălțat în teniși, cu un păr bălai și o față de copil, artistică, ne zâmbește inocent. Ne spune că se simte ciudat, nu-i plac interviurile, atunci nu facem un interviu. Pur și simplu, vorbim și am vorbit cam o juma’ de oră.
Suprafața - ideea de bază
Pe scurt, povestea sună cam așa. Picturile nu au fost create plecând de la unghiul drept, dar așa au ieșit. De fapt, nici măcar nu au o structură automatizată, nu se poate automatiza când e vorba de artă, e vorba doar de sentimente. Creezi pentru că simți, iar în fiecare moment, sentimentele tale sunt altele, atunci și opera se schimbă. Dar totuși, operele lui seamănă, dar e ceva care le diferențiază - pata, pata de culoare și suprafața. De fapt, la Maxim Liulca, totul se rezumă la suprafață.
Întrebând oamenii, avem reacții discrepante, unii sunt încântați: ” Mi se pare că operele au la bază niște idei originale și curajoase”. Altora li se pare lipsit de sens: „Niște dungi, nu am înțeles nimic”. Important e că sunt reacții, oamenii sunt curioși și vor să afle „ce-i asta?”, „ce vrea să reprezinte?”, iar Maxim e acolo, pregătit să însuflețească expoziția și să-i dea glas.
Ce i-a făcut pe oameni să vină? Tocmai ieșirea din cotidian, iar expoziția „Politica unghiului drept" asta își propune...
Curentul din care face parte expoziția se numește abstracționismul postmodernist după anii 2010. Unghiul drept militează pentru autonomie estetică. Libertatea estetică înseamnă absența constrângerii din partea reprezentării. Doctrina „Politica unghiului drept" anihilează memoria, istoria și moștenirea, neexistând trecut sau presiuni identitare. Ungiul drept aduce o simultaneitate între ascendență și orizontalitate, așa cum ne explică mai departe curatorul: „Doctrina unghiului drept renunță la reprezentarea, reproducerea și recrearea vizibilului. Unghiul drept nu conține subiect sau afect. Nici religie, nici mistică, nici ritual. Doar gest și expresii rectilinii ale unei angoase asumate. Pornite dintr-un punct zero, continuu. Fiecare formă e prima formă."
Petele lui Maxim Liulca obiectează față de trendul reprezentării figurative, dar și asupra discursurilor curatoriale din jurul acestuia.
Expoziția confuziilor
Încă de la intrare se simte o atmosferă bazată pe ingredientele unei rețete din Vest. Ne întâmpină un domn cu șampanie și ne povoacă la degustat, atât din lichidul bahic, cât și din „Politica unghiului drept".
Intrăm plăcut impresionați. Găsim oameni tineri și foarte concentrați. Unii par că înțeleg, alții par nedumeriți. Și noi suntem. În consecință, ne îndreptăm spre Maxim Liulcan, artistul, sperând că el ne va dumiri.
Surpriză, răspunsul lui este: „Nu, nu doresc să fac pe nimeni să înțeleagă ceva. Fiecare înțelege ce dorește.” Atunci, care-i mesajul?. „Mesajul e că nu există mesaj. Am dorit o detașare”. Un bărbat tânăr, de vreo 27 de ani, încălțat în teniși, cu un păr bălai și o față de copil, artistică, ne zâmbește inocent. Ne spune că se simte ciudat, nu-i plac interviurile, atunci nu facem un interviu. Pur și simplu, vorbim și am vorbit cam o juma’ de oră.
Suprafața - ideea de bază
Pe scurt, povestea sună cam așa. Picturile nu au fost create plecând de la unghiul drept, dar așa au ieșit. De fapt, nici măcar nu au o structură automatizată, nu se poate automatiza când e vorba de artă, e vorba doar de sentimente. Creezi pentru că simți, iar în fiecare moment, sentimentele tale sunt altele, atunci și opera se schimbă. Dar totuși, operele lui seamănă, dar e ceva care le diferențiază - pata, pata de culoare și suprafața. De fapt, la Maxim Liulca, totul se rezumă la suprafață.
Întrebând oamenii, avem reacții discrepante, unii sunt încântați: ” Mi se pare că operele au la bază niște idei originale și curajoase”. Altora li se pare lipsit de sens: „Niște dungi, nu am înțeles nimic”. Important e că sunt reacții, oamenii sunt curioși și vor să afle „ce-i asta?”, „ce vrea să reprezinte?”, iar Maxim e acolo, pregătit să însuflețească expoziția și să-i dea glas.
Ce i-a făcut pe oameni să vină? Tocmai ieșirea din cotidian, iar expoziția „Politica unghiului drept" asta își propune...
