Pe urmele lui Carol I

 

Moștenirea lăsată de către acesta, mai român decât mulți dintre români, nu se rezumă numai la independența României.

Referindu-se la domnia lui Carol I, Istoricul Neagu Djuvara spunea: „Trebuie să constatăm că această lungă domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României, cu un an mai lungă decât a lui Ştefan cel Mare, ne-a fost benefică. În acest răstimp, ţara noastră a făcut un salt înainte uimitor. Poate că, dintre toate ţările moderne, numai Japonia a făcut un salt comparabil cu cel al României de la mijlocul veacului trecut şi până la Primul Război Mondial. Din punct de vedere economic s-au făcut progrese uriaşe, dar, bineînţeles, nu se putea ca într-o singură generaţie să ajungem la nivelul ţărilor occidentale. Mai toate căile ferate de la noi datează de pe vremea regelui Carol I. S-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului; am fost a doua ţară din lume, după SUA, în privinţa industriei extractive a petrolului”.

Alături de principele Alexandru Ioan Cuza, Regele Carol I poate fi considerat, drept întemeietor al României. Odată cu unirea pricipatelor în anul 1859 s-au pus bazele României moderne, dar abia în momentul câștigării independenței, în timpul domniei Principelui, (ulterior Regelui Carol I), țara noastră apare pe harta lumii ca un stat recunoscut din punct de vedere juridic.

Nu putem menționa un lucru mai important decît altul din moștenirea lăsată de Carol I, pentru că tot ceea ce s-a creat în timpul domniei sale este măreț - de la independență la Dobrogea românească, de la calea ferată la moneda numită leu, de la Palatul Peleș la Academia Română sau Banca Națională a României.

 

Era în anul 1866. După ce Contele Filip de Flandra (al doilea fiu al regelui Belgiei) refuzase tronul Principatelor Unite, Ion C. Bratianu pleacă în Germania pentru a-l aduce în țară pe Principele Carol. Venirea în țară a tânărului principe era susţinută și de Napoleon al III-lea (vărul său dinspre mamă). Pentru că între Germania și Austria exista la acea dată o stare conflictuală, Carol a călătorit cu un pașaport fals.

Tânărul principe, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen în vârstă de 27 ani sosea într-o țară pe care nu o cunoștea, iar în drumul său până la București a fost neplăcut surprins de sărăcia de prin satele României.

La 10 mai 1866, Carol a sosit la Bucuresti, fiind primit cu entuziasm. Pentru că la acea vreme Romania avea încă, statut de țară aflată sub suzeranitate turcă, principele Carol a primit titlul de Domnitor și a jurat credință în fața adunării parlamentare, escortat și aclamat de mulțime până în Dealul Mitropoliei.
 

În discursul care a urmat jurământului, domnitorul Carol I a spus: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român!”

Carol va rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când va fi proclamat rege.

În 1869, Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied (cunoscută sub pseudonimul literar de Carmen Sylva), iar in 1871 se năștea Maria, prima principesă română din Dinastia de Hohenzollern. Din păcate, Maria a murit de scarlatina la numai 3 ani.

 

La numai două luni de la sosirea lui Carol în ţară, va fi adoptată Constituţia de la 1866, documentul fiind alcătuit după modelul Constituţiei belgiene – una dintre cele mai moderne ale vremii.
 

La începuturile domniei sale tânărul principe s-a adaptat mai greu la realitățile acelor vremuri, fiind, in jurul anului 1870, la un pas de abdicare. După numai șapte ani însă Carol avea să se remarce în conducerea armatei ruso-române care câștigă independența României. Ulterior, el are o contribuție semnificativâ în negocierile diplomatice de recunoaştere pe plan internaţional a independenţei româneşti.

Data de 10 mai 1877 (ziua câștigării independenței României față de Imperiul Otoman) a marcat cel mai important moment în dezvoltarea statului modern român.
 

Dupa proclamarea Regatului (1881), Carol I l-a desemnat ca moștenitor al tronului pe Ferdinand, cel de-al doilea fiu al fratelui său mai mare. Prin aceasta se asigura continuitatea Dinastiei de Hohenzollern pe tronul Romaniei

 

În primii ani ai domniei sale, România se afla pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește infrastructura, economia, civilizația, educația.

Bucureștiul era în mare parte distrus de marele incendiul din 1847, marșurile armatelor rusești, inundațiile, holera, foamete și ciumă.

Numeroasele realizări legate de perioda domniei lui Carol I se datorează în mare parte trăsăturilor sale de caracter, fiind un om extrem de sever si disciplinat, meticulos, cu o moralitate impecabila, stil pe care l-a impus și colaboratorilor săi.

Regina Elisabeta spunea despre el că "și în somn el poartă Coroana pe cap".

Perioada Domniei lui Carol I a reprezentat un salt major pentru România atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii: au fost înființate instituţii fundamentale, s-au inițiat proiecte urbanistice importante.

România s-a desprins de sfera de influență a Orientului și tot mai mulți tineri talentaţi au fost trimişi la studii în țări din vestul Europei.

Bilanțul realizărilor sale este uimitor chiar și pentru zilele noastre. La moartea sa în 1914, România avea o rețea de căi ferate de circa 3.800 de kilometri, avea moneda proprie numită leu, cel mai mare complex de poduri din Europa acelor vremuri și al treilea ca lungime din lume (la Cernavodă peste Dunăre).

 

Bucureștiul trece prin transformări radicale în timpul lui Carol I, care îi conferă și numele de „Micul Paris”.

În acea perioadă au fost ridicate în București construcții care adăposteau instituții fundamentale cum ar fi: partea centrală a Palatului Regal, Palatul Băncii Naționale a Romaniei, Palatul Cercului Militar, Palatul Casei de Depuneri și Consemnațiuni din Bucuresti (CEC), Palatul de Justiție din București, Palatul Poștelor (astăzi găzduieşte Muzeul Naţional de Istorie al României, dar şi Muzeul Filateliei; faţada acestui palat seamănă cu faţada Palatului Poştelor din Geneva), Palatul Bursei și Camerei de Comerț (astăzi Biblioteca Națională), Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (vis-a-vis de Grădina Cișmigiu, un impunător palat, în stil neoromânesc astăzi Primăria Capitalei), Ateneul Român (inaugurat în anul 1888 a costat un milion de lei aur), Palatul Cantacuzino, Palatul Patriarhiei, Biserica „Domnița Bălașa” (a patra zidită pe aceste locuri, prima biserică ridicată pe acest loc, în anii 1743-1744, fiind ctitorită de Domnița Bălașa și de soțul ei), clădirea Ministerului Agriculturii, Gara Filaret (prima gară din București, deschisă în 19 octombrie/31 octombrie 1869 cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din România, București-Giurgiu), Gara de Nord (numită inițial gara Târgoviște, realizată după modelul Gării de Nord din Paris), Universitatea din București (realizată după modelul celor occidentale), Clădirea școlii de arhitectură și Facultatea de Medicină, Clădirea Școlii Centrale de fete, Clădirea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Muzeul Țăranului Român, clădirea Muzeului Geologic al României, parcul Carol, Școala de Arte și Meserii (din strada Polizu), Școala Superioară de Medicină Veterinară (de pe Splaiul Independenței) etc.

 

O altă lucrare care a contribuit la dezvoltarea și modernizarea Bucureștiului a fost rectificarea cursului râului Dâmboviţa realizată între anii 1880-1883.

Cursul râului a fost amenajat prin asanarea și adîncirea albiei pentru realizarea unei reţele de canalizare în vederea preluării apei menajere şi de ploaie.

 

Au fost lărgite arterele de circulație și de asemenea au fost construite altele noi.

Preluând modelul șoselelor de centură din Paris, a fost marcată o șosea care trasa limita construită a orașului.

 

Tot în timpul domniei lui Carol I au fost au fost realizate și trei dintre statuile din fața clădirii universității : statuia ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazul inaugurată cu mult fast în anul 1874 (pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Cantacuzino). La acea vreme, statuia era încadrată de două tunuri din timpul războiului din 1877. Aceasta devine un simbol, toate procesiunile oficiale (în special de ziua naţională, 10 mai) desfășurându-se prin fața ei.
 

În dreapta lui Mihai Viteazul a fost amplasată statuia din piatră a lui Ion Heliade Rădulescu (unul dintre revoluționarii de la 1848).

În anul 1886 avea să se alăture statuia pedagogului Gheorghe Lazăr (cel care a înființat școala superioară de la mănăstirea Sfântul Sava, dărâmată pentru a se construi străzi largi și drepte). Mult mai târziu în anul 1935 (în timpul domniei lui Carol al II-lea) va fi amplasată cea de a patra statuie cea a lui Spiru Haret.

 

În aceeși perioadă în țară au fost construite : castelul Peleș de la Sinaia, Catedrala Mitropolitană la Iași și Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, portul Constanța, Universitatea din Iași și alte școli, licee, spitale, dispensare, spitale, clădiri pentru primării și administrații financiare.

Disciplina și rigoarea nemțească a lui Carol I reiese din profesionalismul cu care au fost realizate toate aceste construcții sigure și trainice cu care astăzi ne mândrim.
 

Preocuparea de a transmite toate elemente realizării unei lucrări, de la proiect până la certificarea calității execuției și justificarea cheltuielilor efectuate denotă multă responsabilitatea și seriozitate.
 

Așa cum reiese din arhivele vremii, fiecare edificiu public și construcție aveau la bază documente care furnizează informații esențiale pentru istoria acestora (data începerii sau finalizării lucrărilor, date despre terenul pe care s-a ridicat clădirea, cum a fost el dobândit, arhitecții și inginerii care au proiectat, supravegheat și executat lucrarea).

 

Pentru a duce la bun sfârșit această vastă operă arhitecturală, Carol I a inițiat o serie de măsuri prealabile : a creat cadrul instituțional, tehnic și financiar print-o serie de măsuri legislative și organizatorice care reglementau respectarea cu strictețe a termenelor de execuție și de plată a lucrărilor (efortul financiar era uriaș, suma destinata edificiilor publice reprezenta circa 14% din bugetul țării dintr-un an).

 

Actele cu informațiile esențiale despre fiecare construcție erau întocmite de obicei în trei exemplare: un exemplar se depunea la Arhivele Statului, unul era îngropat în fundația lucrării, iar un al treilea exemplar era depus la Arhiva instituției de care depindea edificiul. Aceste documente erau semnate de Regele Carol I, Regina Elisabeta, membrii Guvernului, arhitecții și inginerii care proiectaseră construcția respectivă, autorități locale.

De pildă, când a fost turnată fundația la biserica Domnița Bălașa, un astfel de document a fost pus într-un tub de sticlă, în care au fost introduse câte un exemplar din toate monedele vremii. Tubul a fost împachetat  în câte o foaie a ziarelor ce apăreau atunci în țară și introdus intr-un tub de metal care a fost așezat la temelie.

 

În mod similar, la ceremonia de punere a pietrei de temelie a portului din Constanta, un act semnat de rege și regină a fost introdus într-un tub și închis intr-un bloc de piatră de circa patru tone. O macara a ridicat apoi blocul pe care l-a așezat la loc cu o precizie matematică. Apoi Regele a cimentat cu mistria și a bătut cu ciocanul prima piatră de temelie inscripționată 16 octombrie 1896.

 

Tot de perioada domniei lui Carol I este legat și parcul care astăzi îi poartă numele, amenajat în perioada 1900-1906, după planurile arhitectului peisagist Eduard Redont. Pentru amenajarea parcului au fost plantați aproape 60.000 de arbori și arbuști, numeroase plante și flori; a fost amenajat și un mic lac de agrement.
 

Lucrările de realizare a parcului au necesitat dislocarea a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan.
 

Parcul fost inaugurat în anul 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății.

Expoziția, s-a dorit a fi atât un elogiu adus realizarilor înfăptuite sub domnia lui Carol I, cât și un prilej de închegare și stimulare a sentimentului național românesc, în condițiile în care o bună parte din teritoriile naționale se aflau încă în componența altor imperii.

 

Cu ocazia expoziției au fost amenajate pavilioane care reflectau dezvoltarea agricolă, industrială și culturală a țării. Totodată s-a urmărit ca acestea să reflecte semnificațiile naționale de continuitate și unitate ale românilor.

Astfel, pavilionul regal a fost ridicat după modelul mănăstirii Cozia, cel al românilor transilvăneni a fost prezentat separat de cel al Ungariei, chiar dacă Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Pavilionul Bucovinei, deși amenajat ca o anexa a celui aparținând aceluiași imperiu, era construit după modelul Bisericii Ortodoxe din Rădăuți.

 

În cele șase luni de existență, Expoziția Generală Română a adunat aproape două milioane de vizitatori, în condițiile în care Bucureștiul avea aproximativ 300.000 locuitori.

 

În prezent, una dintre puținele mărturii rămase de la acel eveniment este o construcție denumită Castelul Țepeș. Clădirea, destul de puțin cunoscută bucureștenilor este o reconstituire a Cetății Poenari fiind ridicată inițial pentru a servi drept turn de apă, La scurtă vreme a fost transformat în cazarmă pentru soldați. Astazi, el este sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Pe locul fostului Palat al Artelor ce domina ansamblul Expozitiei din 1906 a fost ridicat, in 1963, Monumentul Eroilor.

 

Răsfoind diverse scrieri care evocă realitățile acelor vremuri descoperim că unele apucături din vremea lui Carol I sunt la fel de actuale și în zilele noastre.

Aceleași probleme cu starea drumurilor și cu furtul materialelor cu care se pavau acestea.
 

Un medic militar de la școala înființată de Carol Davila constata cum se fură pământul de sub picioare la pavarea fostului pod al Mogoșoaiei (Calea Victoriei). Stratul de nisip de zece cm prevăzut în caietul de sarcini devenea în realitate unul de doi cm . „Apoi cinstiții antreprenori  se înțelegeau cu inginerii și, prin bacșișuri se făcea agurida miere”. De asemenea, după  înființarea fabricii de bazalt de la Cotroceni , o mulțime de membri influenți de la conducerea capitalei își pavau trotuarele de pe propria stradă.
 

Reputatul doctor Carol Davila afirma în cadrul unei discuții cu un general „că subprefecții fură, primarii fură” și se gândește la „un guvern militar”.

Ca toată lumea și doctorul Davila sperase că odată cu venirea noului domn lucrurile să se schimbe. Practic nu exista nici o meserie care să nu îndemne la furt și înșelăciune.

Dar toate reformele aveau nevoie de timp și de stăruință.

 

Perioada domniei lui Carol I este un subiect inepuizabil. Ar mai fi multe de spus despre viața de zi cu zi din mahalale, târguri, obiceiurile diverselor categorii sociale, precum faimoasele baluri și serate dansante de la Palatul Suțu (ce nu rivalizau în Bucureştiul de atunci decât cu cele ale amfitrioanei Elena Oteteleşanu), ce atrăgeau întreaga protipendadă a oraşului (însuşi Regele Carol I onora cu prezenţa sa balurile de Revelion).

Cu toate lipsurile și problemele epocii, Carol a fost un mare conducător , perioada petrecută de el la conducerea României fiind cea mai benefică din istoria noastră, iar actualii lideri politici ar putea lua drept exemplu devotamentul său faţă de români .