O noapte şi 11 Institute Culturale
Noaptea Institutelor Culturale a avut loc vineri, 19 iunie, în Bucureşti
Ediţia a noua a evenimentului (un proiect al Clusterului EUNIC) a reunit activităţi variate, de la ateliere şi expoziţii la concerte, spectacole de teatru şi cursuri de gastronomie.
Doar o noapte pe an Institutele Culturale din Bucureşti se animă cu public din cel mai divers. De la copii de un an la bunici, toţi avizi de cunoaştere. Institutele care au avut pe afiş programe dedicate copiilor i-au poftit cât mai devreme pe iarbă verde sau la masa de lucru, după posibilităţi. Şi la ore rezonabile. Am poposit şi noi prin câteva curţi cu ştaif.
Institutul Francez, coordonatorul ediţiei, a început programul cu activităţi pentru copii: atelier pentru fabricarea cărţilor. În curte, multă lume. În interior, multă lume. La ora 18.00 era cel mai animat spaţiu cultural de pe traseu.
„Joc în verde”
Cel mai plăcut şi original program a fost însă cel propus de Institutul Cultural Român. Spectacol de teatru non-verbal pentru copii între 1 şi 3 ani. Pe iarbă. Grădina din Aleea Alexandru 38 s-a umplut la ora 18.00 de copii, părinţi, bunici. Toată curtea instituţiei, ca în fiecare an, a fost împânzită de bufniţe. Din hârtie colorată.
După ce au inspectat fiecare pasăre de noapte de prin toate cotloanele, după ce au socializat pe limba lor, după ce au schimbat gustările între ei, cei mai mici s-au aşezat pe perne, în faţa cuverturii-scenă. Actriţa Ana-Maria Caliţa aştepta turceşte ca mini-spectatorii să-şi ocupe colţul de grădină.
Decorul de pe pătură: sticle cu boabe de porumb şi fasole, roţi de lemn şi iută, o frânghie groasă şi una subţire, apă, un coş de nuiele, o floare şi un future de hârtie, o folie de aluminiu şi un scaun negru cu spătar înalt. Obiectele au început rând pe rând să prindă viaţă, să trosnească, să fâşâie, să strige, toate într-un joc de-a natura, de-a anotimpurile, cu participarea celor mici, punându-le la încercare nerăbdarea şi curiozitatea. Cu ochii aţintiţi la ce se întâmplă pe covor, la sfoara care sâsâie ca un şarpe şi la picurii de apă ce cad pe tipsie, cu urechile ciulite la zgomotul fiecărei boabe de fasole ce atinge farfuria sau la rostogolul roţii de lemn şi la foşnetul cearşafului verde ce dansa, copiii încercau să evadeze din braţele părinţilor, să atingă obiectele, să fie cât mai aproape de Ana-Maria. La final a venit şi răsplata: copiii desculţi au primit invitaţie pe pătură la un joc cu boabe, un joc cu inocenţa. Şi a început să plouă cu porumb şi fasole. Un spectacol-joc ce îi face pe copii să observe, să simtă, să atingă şi să vadă. O experienţă senzorială şi emoţionantă.
Actriţa mi-a spus că este prima dată când joacă spectacolul în aer liber şi că totul a ieşit aşa cum şi-a propus. A fost linişte şi vreme bună. Reprezentaţia pusă în scenă de Daniela Mişcov, susţinută de Asociaţia DaDeCe şi Atelier D, s-a jucat de la începutul primăverii în Bistro Green Hours (Calea Victoriei 120) şi va continua.
Broderii ungureşti
Urmând traseul, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti a început programul „Nopţii” încă de la ora 16.00, cu o expoziţie hand-made din Kalocsa (Ungaria) şi un atelier creativ de pictură, broderie, ouă încondeiate. Când am ajuns noi era linişte în curtea Institutului din strada Gina Patrichi 8. Câteva femei costumate tradiţional coseau la mese, pe o canapea unii fumau, alţii savurau băuturi reci iar trei artişti încercau să-şi vândă propriile creaţii la standurile aşezate în margine: bijuterii, podoabe din porţelan pictat şi genţi de piele. Probabil că cei mai mulţi aşteptau întunericul ca să admire proiecţiile de la ora 22.00. Pereţii exteriori ai institutului urmau să fie îmbrăcaţi în pictură arhitecturală cu lumini.
Centrul Ceh a adus în Grădina de Beton muzică cehoslovacă din anii '60-'90. Disco, czech-pop, funk, groove, electro-pop, ultradisco, moog-disco au fost genurile ascultate la „Discoteca” – program ce a început pe la ora 22.00.
Gothe-Institut a încheiat seara cu proiecţiacomediei „Soul Kitchen” (2009) a regizorului german Fatih Akin – un film despre dragoste, despre familie şi prieteni, încredere şi loialitate.
Anul acesta, ediţia a IX-a a „Nopţii” a fost dominată de „gustări” care mai de care mai eclectice: de la prepararea ceaiului şi cafelei turceşti la „Midnight Gulaş”, de la bucătărie tradiţională britanică la cea germană cu wurst, de la „măr (polonez) în trei feluri” până la „Bucătarul de la miezul nopţii” – lecţie de gătit şi spaghettata all’italiana. Delicios.