Femei pe Mătăsari. O ultimă privire sub cortină
Privire asupra festivalului cu patru ore înainte de închidere
Un festival care, în primă instanță, te face să te gândești la femei frumoase și, eventual, un pic dolofane, îmbrăcate în rochii cu multe volane și ciorapi fini de mătase, prinși elegant cu jartiere.
Drumul spre Mătăsari a fost, pentru mine, un fel de odisee homerică. Pe jos, pe tocuri, de la Universitate și până la fața locului. Știu că aș fi putut să iau un troleu sau un autobuz, dar știați că gheretele RATB nu sunt deschise duminică seara și, prin urmare, n-aveam cum să-mi cumpăr bilet? Eu am aflat-o pe calea cea grea, dar am putut observa astfel că atmosfera festivalului de pe Mătăsari a reușit să cuprindă tot centrul orașului. Mătăsariul migra, așadar, spre centru, pe două roți. Era plin de bicicliști, dar mai ales de bicicliste cu pălării, rochițe, fuste, pantofi colorați și floricele în coșulețe. Mă simțeam ca într-un film francez despre iubire și nu m-aș fi mirat dacă ar fi apărut de nicăieri Alain Delon tânăr să mă întrebe cum ajunge pe strada Mătăsari.
Deși nu e la prima ediție, a fost prima oară când m-am hotărât să vin și eu la festival. Îmi imaginam că o să întâlnesc acolo suflarea tânără și artsy a orașului și așa a fost.
Două portrete de petrecăreți pe Mătăsar într-o duminică după-amiază
• El:
Vârstă medie – 28
Outfit: casual, hippie, colorat. Pălărie, pantaloni de in cu bretele sau pantaloni scurți. Eventual blugi. Espadrile, teniși sau sandale.
Detaliu semnificativ: mulți bărboși
• Ea:
Vârstă medie – 25
Outfit: casual, hippie, colorat. Rochițe hand made, fuste cu dantele și flori, pantofi mai ales cu toc, în culori pastelate, uneori chiar de lac.
Detaliu semnificativ: multe bucle blonde
M-am mirat destul de tare că femeile erau mai ales pe tocuri, mergând grațios printre gropile cu pietriș ale Bucureștiului. Cum ar zice francezul, il faut souffrir pour être belle (n.r.-trebuie să suferi ca să fii frumoasă). Nu prea erau copii la festival, ci predominau tineri fumători la vârsta studenției și oameni sub 30 de ani. Adică segmentul cel mai petrecăreț al orașului, care-și permite mici plăceri.
Atmosfera
Festivalul în sine se întâmpla în două locuri odată. Pe lângă deja celebra stradă Mătăsari, împânzită de mici comercianți, mai aveau loc evenimente la Teatrul Mignon. Conferințe, dezbateri și piese de teatru.
De obicei, dacă un festival se organizează în natură, împrejurimile fac parte din imaginea globală a evenimentului. Pe Mătăsari se întrezăreau, pe după corturi, scene și instalații, case vechi și frumoase, unele cu grădină. În una dintre grădini chiar am zărit pe cineva, un nene în chiloți care părea extrem de derutat. Vă dați seama, pe strada lui, de obicei, nu trece foarte multă lume și acum, dintr-o dată, a dat buzna peste el toată hipsterimea orașului.
Haine, bijuterii și săpunuri
Am văzut pe Mătăsari multă agitație, multe corturi ale micilor comercianți de bijuterii, haine și săpunuri hand made. Un mare plus al acestui festival este că adună laolaltă designeri de bijuterii și de haine, pe care nu-i prea găsești prin mall-uri. În lumea asta globalizată, în care moda e la fel din New York până în Hong Kong, acești artiști nonconformiști apar ca o binecuvântare dacă vrei să uimești pe toată lumea la job sau la facultate cu ținutele tale. Unde mai pui că au și prețuri abordabile.
Apariția unei noi clase sociale – bicicliștii
Nivelul de civilizație al unui oraș se poate măsura și după complexitatea comunității de bicicliști care-l populează. În București, după ani de chinuri, proteste, flash mob-uri și așa mai departe, a apărut chiar o nouă clasă socială: cea a biciclistului feroce, gata să se bată până la capăt pentru dreptul lui de a pedala liniștit. Bicicliștii aceștia sunt oameni în principal tineri și foarte gătiți, cel mai probabil corporatiști sau hipioți postmoderniști, la curent cu cele mai noi trupe muzicale underground, mari amatori de bere. Mi-am putut da seama de asta în jumătate de oră, urmărindu-i în mediul lor, la acest festival de vară, Femei pe Mătăsari.
