București memorial
Război și pace în Balcani și Bucureștiul sălbatic
Război și pace în Balcani și Bucureștiul sălbatic
Hanul Gabroveni, restaurat și redeschis recent, este noul sediul al Centrului Cultural al Bucureștiului (ARCUB), având expoziții mereu. În Noaptea Albă a Galeriilor, la Hanul Gabroveni au fost organizate special trei expoziții: „București Memorial / Explorarea / Imaginarea Orașului”, „Război și pace în Balcani” și „Bucureștiul sălbatic”.
Hanul Gabroveni este construit aproape integral din cărămidă. Înainte de a intra propriu-zis în incinta hanului, se trece printr-un „pasaj”. Intrările sunt boltite, construite integral din cărămidă, la fel ca pereții, podelele și tavanul. Acest loc s-a potrivit perfect cu tematica expozițiilor din Noaptea Albă a Galeriilor.
Hanul Gabroveni este construit aproape integral din cărămidă. Înainte de a intra propriu-zis în incinta hanului, se trece printr-un „pasaj”. Intrările sunt boltite, construite integral din cărămidă, la fel ca pereții, podelele și tavanul. Acest loc s-a potrivit perfect cu tematica expozițiilor din Noaptea Albă a Galeriilor.
București Memorial / Explorarea / Imaginarea Orașului
Accesul s-a făcut prin două uși masive care au stat larg deschise în această noapte, iar pe una dintre ele era lipită o foaie de hârtie pe care scria „Memoria personală și colectivitatea orașului București”. În această încăpere, pe toată podeaua, cât și pe un panou așezat lângă perete, se afla harta Bucureștiului, dar nu în formatul specific unei hărți, ci mai degrabă în modul în care am vedea-o pe Google Earth. Aici, majoritatea oamenilor își căutau casele sau cel puțin zona în care locuiesc. Pe jos, erau lipite niște buline albastre care semnalau bisericile din București și buline galbene care semnalau bisericile care au fost mutate de pe locul în care au fost construite inițial. Tot aici, erau puse la dispoziție și două „fotolii” roșii, de tip perne, pentru oricine dorea să se așeze.
În partea dreaptă a încăperii, pe un panou, erau proiectate imagini cu Bucureștiul de altădată. Din cauza faptului că imaginile se schimbau destul de greu, nu foarte multă lume avea răbdare să le urmărească. În sală era un miros plăcut, proaspăt, iar muzica de fundal reproducea sunete din junglă/pădure sau sunete de pe marginea unui lac. Tot în această sală, dar după colț, era amenajat un „car” mic plin cu cărți despre Bucureștiul antic, istoria hanului Gabroveni și diverse clădiri din București. Acestea nu erau de vânzare, ci puteau fi citite la fața locului. Ideea cu harta pe podea și pe panou a părut foarte inspirată și atractivă. Vizitatorii s-au bucurat să „meargă” pe străzile Capitalei „cu degetul” și să găsească diverse obiective din București (Catedrala, Casa Poporului, Parcul IOR, Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, Piața Unirii, Piața Romană sau diferite mall-uri), după ce își reperau (sau nu) propriile case. Câțiva dintre vizitatori erau dezamăgiți pentru că nu reușiseră să își dea seama unde se afla casa lor, pe acea hartă.
Din această încăpere se cobora pe scări, printre ruinele vechiului han, către alte încăperi. Ruinele erau iluminate și puse în valoare foarte bine, iar câteva dintre bucățile din pardoseală erau transparente, pentru a permite vizitatorilor să vadă chiar și mai jos decât nivelul subsolului, acolo unde nu aveau acces. Odată ajuns la subsol,se putea merge ori în încăperea din stânga, ori în cea din dreapta. Deasupra, pe tavan, era o bucată de sticlă transparentă prin care puteau fi văzuți cei de la expoziția „Război și pace în Balcani”. În încăperea din dreapta, se proiectau două filmări vechi pe panouri, una din anul 1994, iar cealaltă nu era datată. În această sală erau puse la dispoziție scaune pentru cei care doreau să rămână să urmărească proiecțiile. Oamenii s-au declarat plăcut impresionați și atrași de aceste filmări, găsindu-le foarte interesante la început, dar majoritatea rămâneau doar câteva minute după care mergeau mai departe, mânați de curiozitate. Încăperea era deosebită datorită luminii difuze (singura lumină venea, de altfel, de la proiectoare) și datorită atmosferii „vechi” creată și de filmări, dar și de pereții din cărămidă, tavanul înalt și bolțile din cărămidă.
În încăperea din stânga era o masă foarte lungă, cu scaune, iar aici oamenii se uitau la poze vechi lipite pe carton și aranjate în cutii de lemn (aproximativ 30 de poze într-o cutie de lemn; aproximativ 15 ). Pe spatele fiecărei fotografii era scris anul în care a fost făcută (dacă se cunoștea), fotograful (dacă se cunoștea), evenimentul surprins (dacă se cunoștea) și alte observații necesare sau importante (dacă se cunoșteau). Multe dintre fotografii nu dețineau aceste detalii. Pozele erau din perioada 1870 - 1970. Atmosfera era una foarte plăcută și relaxantă deoarece totul era într-o ușoară penumbră, singurele surse de lumină venind de la lămpile care stăteau în dreptul fiecărui loc la masă, orientate în jos, pentru o vizualizare foarte bună a pozelor. Aproape toate locurile la masă erau ocupate, oamenii făcând schimb de poze când terminau cu câte o cutie, stând și în picioare și chiar conversând pe tema respectivă.
Oamenii s-au declarat foarte încântați să vadă imagini din Bucureștiul de atădată și imagini surprinse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți dintre ei au afirmat că vor continua să caute astfel de imagini și pe internet, pe la părinți sau pe la bunici. Mulți ei făceau poze imaginilor care i-au impresionat cel mai mult sau imaginilor pe care doreau să le arate familei sau prietenilor. Exista și o listă pe care fiecare își putea trece numele, e-mailul și numărul de telefon, dacă dorea să primească notificări în legătură cu astfel de evenimente. În continuarea acestei încăperi era o alta unde se proiecta un film vechi românesc, unde se aflau și câteva scaune, dar oamenii stăteau în picioare câteva minute după care mergeau mai departe.
Accesul s-a făcut prin două uși masive care au stat larg deschise în această noapte, iar pe una dintre ele era lipită o foaie de hârtie pe care scria „Memoria personală și colectivitatea orașului București”. În această încăpere, pe toată podeaua, cât și pe un panou așezat lângă perete, se afla harta Bucureștiului, dar nu în formatul specific unei hărți, ci mai degrabă în modul în care am vedea-o pe Google Earth. Aici, majoritatea oamenilor își căutau casele sau cel puțin zona în care locuiesc. Pe jos, erau lipite niște buline albastre care semnalau bisericile din București și buline galbene care semnalau bisericile care au fost mutate de pe locul în care au fost construite inițial. Tot aici, erau puse la dispoziție și două „fotolii” roșii, de tip perne, pentru oricine dorea să se așeze.
În partea dreaptă a încăperii, pe un panou, erau proiectate imagini cu Bucureștiul de altădată. Din cauza faptului că imaginile se schimbau destul de greu, nu foarte multă lume avea răbdare să le urmărească. În sală era un miros plăcut, proaspăt, iar muzica de fundal reproducea sunete din junglă/pădure sau sunete de pe marginea unui lac. Tot în această sală, dar după colț, era amenajat un „car” mic plin cu cărți despre Bucureștiul antic, istoria hanului Gabroveni și diverse clădiri din București. Acestea nu erau de vânzare, ci puteau fi citite la fața locului. Ideea cu harta pe podea și pe panou a părut foarte inspirată și atractivă. Vizitatorii s-au bucurat să „meargă” pe străzile Capitalei „cu degetul” și să găsească diverse obiective din București (Catedrala, Casa Poporului, Parcul IOR, Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, Piața Unirii, Piața Romană sau diferite mall-uri), după ce își reperau (sau nu) propriile case. Câțiva dintre vizitatori erau dezamăgiți pentru că nu reușiseră să își dea seama unde se afla casa lor, pe acea hartă.
Din această încăpere se cobora pe scări, printre ruinele vechiului han, către alte încăperi. Ruinele erau iluminate și puse în valoare foarte bine, iar câteva dintre bucățile din pardoseală erau transparente, pentru a permite vizitatorilor să vadă chiar și mai jos decât nivelul subsolului, acolo unde nu aveau acces. Odată ajuns la subsol,se putea merge ori în încăperea din stânga, ori în cea din dreapta. Deasupra, pe tavan, era o bucată de sticlă transparentă prin care puteau fi văzuți cei de la expoziția „Război și pace în Balcani”. În încăperea din dreapta, se proiectau două filmări vechi pe panouri, una din anul 1994, iar cealaltă nu era datată. În această sală erau puse la dispoziție scaune pentru cei care doreau să rămână să urmărească proiecțiile. Oamenii s-au declarat plăcut impresionați și atrași de aceste filmări, găsindu-le foarte interesante la început, dar majoritatea rămâneau doar câteva minute după care mergeau mai departe, mânați de curiozitate. Încăperea era deosebită datorită luminii difuze (singura lumină venea, de altfel, de la proiectoare) și datorită atmosferii „vechi” creată și de filmări, dar și de pereții din cărămidă, tavanul înalt și bolțile din cărămidă.
În încăperea din stânga era o masă foarte lungă, cu scaune, iar aici oamenii se uitau la poze vechi lipite pe carton și aranjate în cutii de lemn (aproximativ 30 de poze într-o cutie de lemn; aproximativ 15 ). Pe spatele fiecărei fotografii era scris anul în care a fost făcută (dacă se cunoștea), fotograful (dacă se cunoștea), evenimentul surprins (dacă se cunoștea) și alte observații necesare sau importante (dacă se cunoșteau). Multe dintre fotografii nu dețineau aceste detalii. Pozele erau din perioada 1870 - 1970. Atmosfera era una foarte plăcută și relaxantă deoarece totul era într-o ușoară penumbră, singurele surse de lumină venind de la lămpile care stăteau în dreptul fiecărui loc la masă, orientate în jos, pentru o vizualizare foarte bună a pozelor. Aproape toate locurile la masă erau ocupate, oamenii făcând schimb de poze când terminau cu câte o cutie, stând și în picioare și chiar conversând pe tema respectivă.
Oamenii s-au declarat foarte încântați să vadă imagini din Bucureștiul de atădată și imagini surprinse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți dintre ei au afirmat că vor continua să caute astfel de imagini și pe internet, pe la părinți sau pe la bunici. Mulți ei făceau poze imaginilor care i-au impresionat cel mai mult sau imaginilor pe care doreau să le arate familei sau prietenilor. Exista și o listă pe care fiecare își putea trece numele, e-mailul și numărul de telefon, dacă dorea să primească notificări în legătură cu astfel de evenimente. În continuarea acestei încăperi era o alta unde se proiecta un film vechi românesc, unde se aflau și câteva scaune, dar oamenii stăteau în picioare câteva minute după care mergeau mai departe.
Război și pace în Balcani
De acolo, se urca la etaj pe o scară spiralată foarte îngustă. Nu aveau loc două persoane, așa că, dacă se întâmpla să coboare și să urce cineva în același timp, unul trebuia să se întoarcă pentru a face loc celuilalt. Sus era o tablă foarte lungă cu poze lipite pe ea, iar vizitatorii aveau cretă la dispoziție. Tabla era plină de mesaje pentru București, aprecieri pentru București sau pentru galerie, păreri sau era scris pur și simplu cuvântul „București”, mai erau și diverse desene. Pozele erau din perioada interbelică, postbelică sau chiar din timpul războaielor. Oamenii admirau pozele citind, totodată, și mesajele lăsate de vizitatorii care au trecut pe acolo înaintea lor. Vizavi de această tablă se afla o masă lungă cu alte poze din perioada războaielor, dar și poze vechi cu diferite puncte importante din București, în care se evidenția schimbarea prin care a trecut acest oraș, clădirile din oraș, dar și locuitorii săi. Pe această masă erau și câteva reviste și documente, pe aceeași temă. Pe masă se mai găsea o rolă foarte lungă de hârtie pe care oamenii, la fel cum au făcut pe tablă, lăsau diverse mesaje sau desene. Exista și aici o listă pe care se putea înregistra oricine dorea să fie anunțat în legătură cu următoarele evenimente pe aceeași temă, dar și o rugăminte. Organizatorii îi rugau pe vizitatori să-i ajute cu poze vechi, dacă doresc și, bineînțeles, dacă au acasă astfel de fotografii. Câteva persoane au afirmat cu tărie că au astfel de poze și că vor oferi câte o copie, iar alții că vor căuta și își vor întreba părinții și bunicii dacă au astfel de fotografii. Vizitatorii erau puternic impresionați de efectul pe care l-au avut războaiele asupra Bucureștiului, dar și de condițiile în care oamenii trăiau și munceau în acele vremuri. De asemenea, toată lumea aprecia atmosfera relaxantă din han și arhitectura impresionantă a acestuia.
De acolo, se urca la etaj pe o scară spiralată foarte îngustă. Nu aveau loc două persoane, așa că, dacă se întâmpla să coboare și să urce cineva în același timp, unul trebuia să se întoarcă pentru a face loc celuilalt. Sus era o tablă foarte lungă cu poze lipite pe ea, iar vizitatorii aveau cretă la dispoziție. Tabla era plină de mesaje pentru București, aprecieri pentru București sau pentru galerie, păreri sau era scris pur și simplu cuvântul „București”, mai erau și diverse desene. Pozele erau din perioada interbelică, postbelică sau chiar din timpul războaielor. Oamenii admirau pozele citind, totodată, și mesajele lăsate de vizitatorii care au trecut pe acolo înaintea lor. Vizavi de această tablă se afla o masă lungă cu alte poze din perioada războaielor, dar și poze vechi cu diferite puncte importante din București, în care se evidenția schimbarea prin care a trecut acest oraș, clădirile din oraș, dar și locuitorii săi. Pe această masă erau și câteva reviste și documente, pe aceeași temă. Pe masă se mai găsea o rolă foarte lungă de hârtie pe care oamenii, la fel cum au făcut pe tablă, lăsau diverse mesaje sau desene. Exista și aici o listă pe care se putea înregistra oricine dorea să fie anunțat în legătură cu următoarele evenimente pe aceeași temă, dar și o rugăminte. Organizatorii îi rugau pe vizitatori să-i ajute cu poze vechi, dacă doresc și, bineînțeles, dacă au acasă astfel de fotografii. Câteva persoane au afirmat cu tărie că au astfel de poze și că vor oferi câte o copie, iar alții că vor căuta și își vor întreba părinții și bunicii dacă au astfel de fotografii. Vizitatorii erau puternic impresionați de efectul pe care l-au avut războaiele asupra Bucureștiului, dar și de condițiile în care oamenii trăiau și munceau în acele vremuri. De asemenea, toată lumea aprecia atmosfera relaxantă din han și arhitectura impresionantă a acestuia.
Bucureștiul sălbatic
Într-o altă sală, din clădirea de vizavi, erau expuse pe panouri înalte fotografii cu foarte multe specii de păsări sau veverițe. Toate acestea erau făcute în București, în diferite anotimpuri și împrejurări. Pe fundal se auzea doar ciripit de păsări, ceea ce reprezenta o încântare pentru cei din incintă. Câțiva dintre ei discutau despre habitatul natural al păsărilor sau veverițelor și de condițiile grele pe care acestea trebuie să le îndure iarna, dar și despre cum le distrug oamenii „căsuțele”.
La aceste trei expoziții au fost prezente persoane de toate vârstele, de la copii până la bătrâni, prieteni, cupluri, familii, dar și pe cont propriu. Organizatorii au dorit să arate frumusețea Bucureștiului de altădată, schimbările prin care a trecut, amprenta pe care războaiele și-au lăsat-o asupra noastră, moștenirea culturală bogată pe care o avem, dar și creaturile micuțe care sunt în număr atât de mare pe lângă noi în acest oraș, dar pe care nu le observăm atât de des pe cât ar trebui.
