Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri
Muzeul Național de Artă Contemporană ( MNAC) a realizat un program denumit Salonul de proiecte, inițiat de istoricul de artă și curatorul Magda Radu și fotograful Alexandra Croitoru. În cadrul acestui program, la Noaptea Albă a Galeriilor, din 24 aprilie, pe Calea Moșilor, numerele 62‐68, la etajul 2, a fost prezentată expoziția cu titlul "Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri".
Filmul „Veten” (n.r. -Patria) al lui Zamir Suleymanov- ideea de bază a expoziției
Muzeul Național de Artă Contemporană ( MNAC) a realizat un program denumit Salonul de proiecte, inițiat de istoricul de artă și curatorul Magda Radu și fotograful Alexandra Croitoru. În cadrul acestui program, la Noaptea Albă a Galeriilor, din 24 aprilie, pe Calea Moșilor, numerele 62‐68, la etajul 2, a fost prezentată expoziția cu titlul "Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri".
Filmul „Veten” (n.r. -Patria) al lui Zamir Suleymanov- ideea de bază a expoziției
Expoziția "Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri" a constat într-o selecție de proiecte realizate de Mona Vătămanu și Florin Tudo, plecând de la ideea filmului "Veten" al lui Zamir Suleymanov (Azerbaijan). Acțiunea filmului se petrece într-un fost cinematograf sovietic transformat de câțiva tineri în “playground” (n.r.- loc de joacă). În film sunt anihilate graniţele dintre realitatea și ficțiunea cinematică, prezentând viaţa la periferia culturii de consum, a prieteniei dintre personaje și a realităţii înseși.
Artiștii, ale căror proiecte au fost expuse, au fost Simion Cernica, Claudiu Cobilanschi, Ion Dumitrescu și Florin Flueraș, Paul Dunca, Ștefan Tiron și Mihai Lukacs, Alexandru Fifea și Cătălin Rulea, David Schwartz, Irina Gheorghe, Ivana Mladenovic, Zamir Suleymanov, Iulia Toma.
Maidanezul „buclucaș”
Încă de pe drumul spre tărâmul nopții galeriei, am simțit că va fi o noapte stranie, dar foarte interesantă. Lucrul care ne-a frapat a fost prezența unui maidanez, în autobuz, și nu oricum, era fix în mijloc, foarte degajat, ca și cum căminul lui ar fi fost acolo dintotdeauna, iar noi îi invadăm teritoriul.
La Salonul de Proiecte, am avut același sentiment, de familiaritate, o familiaritate totuși necunoscută, am descoperit cotidianul expus sub toate formele sale. De la manelismul pe care încercăm să îl ascundem sub preș, dar care este, de fapt, mai evident decât oricând, până la cazurile oamenilor omorâți, maltratați de autorități, dar îngropate sub lupa nepăsării. Și spunem lupă, nu întâmplător, ci pentru că pare că se analizează totul în detaliu, dar, de fapt, e un teatru ieftin, unde piesa se joacă în spatele cortinei...
Încăperi de rugăciune
Pășim curioși în “Salon”, Salonul de proiecte, unde ne întâmpină în partea dreaptă un colț vopsit în roșu cu o mochetă tot roșie, pe care se află o coroană funerară din flori artificiale, veșminte preoțești și o toacă în partea opusă. Într-o cameră mică, obscură, ascunsă după niște gratii ne privește Arsenie Boca dintr-un portret și sunt prezente alte obiecte aparținând Bisericii, o cădelniță, crucea și o Biblie.
În partea opusă colțului roșu se află o altă zonă amenajată cu icoane, dar e ciudată prezența unui covor ce te duce cu gândul la covorul de rugăciune (sajjada) musulman și portretul unei femei cu val islamic (hijab).
Stația de metrou „Imprecizia”
Pornim mai departe spre o grupare hexagonală, ce este, de fapt, o instalație multimedia creată de artistul Irina Gheorghe, ce are ca punct de plecare complexul universitar de cercetare Politehnica. Pe acesta sunt plasate dispozitive cu filme documentare, reliefând stația de metrou „Preciziei“, aflată pe linia de metrou ce conduce la Politehnică, precum și sigla Facultăţii „Energetica“ – ele devenind staţia „Impreciziei“ și Facultatea „Para- Energetică“. Mai sunt prezente diverse broșuri privitoare la rolul știinţei și al tehnologiei în timpul comunismului.
„Voi nu ați văzut nimic!”
Mai departe, în partea dreaptă, descoperim un panou cu articole decupate din ziare, cu o șapcă de polițist, un toc de pistol și un baston. Articolele evidențiau poveștile mai multor oameni agresați de autorități. Punctul de la care s-a plecat pentru crearea acestui panou este cazul real al unui tânăr parcagiu, Daniel Dumitrache, ce se presupune că ar fi fost omorât într-o secție de poliție. Acest panou are ca punct de pornire piesa “Tu nu ai văzut nimic!”, al cărei titlu este plasat în mijloc.
Aici întâlnim o tânără de origine chineză, o întrebăm ce a determinat-o să vină la Noaptea Albă a Galeriilor din București și ne răspunde simplu:
- „Curiozitatea. Voiam să văd ce înseamnă artă contemporană la voi.”
- „Iar această expoziție ce îți transmite?”
- „Am citit dinainte despre ea. Știu că sursa de inspirație pentru tot acest proiect este filmul "Veten" al lui Zamir Suleymanov, îmi place ideea. “
„Parohia exclușilor”
Mergem mai departe pentru a găsi sursa de inspirație, filmul "Veten", dar ne atrage atenția o proiecție a unui film cu Miss Piranda 2014, un concurs organizat pentru fetele de etnie romă, Cristina Pucean, ce dansează într-un costum oriental adresându-se unui public ascuns, în film fiind doar ea prezentă. Citind explicația afișată pe peretele de lângă proiecție aflăm că ideea filmului realizat de Ivana Mladenovic este de a arăta dorința oamenilor în general de a se ascunde expunându-se.
Dihotomia ascuns-vizibil reprezintă, de fapt, și ideea centrală a expoziției de scurtmetraje unde mai putem vedea filmul „Perfect” al Iuliei Toma care prezintă un ritual, în care artista curăță cu conștiinciozitate uniforma tatălui, plutonier adjutant de Infanterie, tată absent din film.
Accentul cade pe repetitivitatea gesturilor automatizate și pe absența tatălui din viața de familie. Mai sunt și alte proiecții ale scurtmetrajelor “The Last Daily Supper” (Ultima cină), un proiect al grupului format din Ştefan Tiron, Paul Dunca și Mihai Lukács, care funcţionează ca o „parohie a exclușilor”. În timpul expoziției este proiectat un video cu diverse ritualuri ortodoxe precum botezul, confesiunea, exorcismul și, de asemenea, filmul „București Vest” al lui Claudiu Cobilanschi, filmat alb-negru, ca un film vechi, istoric, deși scenele sunt din prezent.
Oamenii se opresc pentru a urmări proiecțiile, unii stau direct jos, pe ciment, alții pe câteva băncuțe amenajate, dar toți rămân concentrați câteva minute, apoi se ridică nedumeriți. Întrebându-i de ce pleacă atât de repede, ne răspund prompt: „Nu înțeleg. Iar proiecțiile nu sunt suficient de explicite. Mi-aș fi dorit să fie cineva care să ne explice...” Existau explicații pe pereții de lângă fiecare proiecție a unui film, dar fiind semiîntuneric oamenii nu le observau.
În „Salonul de proiecte”, eroismul pare bine conturat, dar este un eroism aparent, un eroism în care lumea se asunde și în care dorește să creadă, cu toate că acesta nu există în fapt. Sunt evidențiate probleme sociale, precum discriminarea, lipsa părinților din viața propriilor copii, abuzurile autorităților, existând inegalităţi de clasă și excluderi sociale dincolo de apanajul acestei aparente civilizații.
Artiștii, ale căror proiecte au fost expuse, au fost Simion Cernica, Claudiu Cobilanschi, Ion Dumitrescu și Florin Flueraș, Paul Dunca, Ștefan Tiron și Mihai Lukacs, Alexandru Fifea și Cătălin Rulea, David Schwartz, Irina Gheorghe, Ivana Mladenovic, Zamir Suleymanov, Iulia Toma.
Maidanezul „buclucaș”
Încă de pe drumul spre tărâmul nopții galeriei, am simțit că va fi o noapte stranie, dar foarte interesantă. Lucrul care ne-a frapat a fost prezența unui maidanez, în autobuz, și nu oricum, era fix în mijloc, foarte degajat, ca și cum căminul lui ar fi fost acolo dintotdeauna, iar noi îi invadăm teritoriul.
La Salonul de Proiecte, am avut același sentiment, de familiaritate, o familiaritate totuși necunoscută, am descoperit cotidianul expus sub toate formele sale. De la manelismul pe care încercăm să îl ascundem sub preș, dar care este, de fapt, mai evident decât oricând, până la cazurile oamenilor omorâți, maltratați de autorități, dar îngropate sub lupa nepăsării. Și spunem lupă, nu întâmplător, ci pentru că pare că se analizează totul în detaliu, dar, de fapt, e un teatru ieftin, unde piesa se joacă în spatele cortinei...
Încăperi de rugăciune
Pășim curioși în “Salon”, Salonul de proiecte, unde ne întâmpină în partea dreaptă un colț vopsit în roșu cu o mochetă tot roșie, pe care se află o coroană funerară din flori artificiale, veșminte preoțești și o toacă în partea opusă. Într-o cameră mică, obscură, ascunsă după niște gratii ne privește Arsenie Boca dintr-un portret și sunt prezente alte obiecte aparținând Bisericii, o cădelniță, crucea și o Biblie.
În partea opusă colțului roșu se află o altă zonă amenajată cu icoane, dar e ciudată prezența unui covor ce te duce cu gândul la covorul de rugăciune (sajjada) musulman și portretul unei femei cu val islamic (hijab).
Stația de metrou „Imprecizia”
Pornim mai departe spre o grupare hexagonală, ce este, de fapt, o instalație multimedia creată de artistul Irina Gheorghe, ce are ca punct de plecare complexul universitar de cercetare Politehnica. Pe acesta sunt plasate dispozitive cu filme documentare, reliefând stația de metrou „Preciziei“, aflată pe linia de metrou ce conduce la Politehnică, precum și sigla Facultăţii „Energetica“ – ele devenind staţia „Impreciziei“ și Facultatea „Para- Energetică“. Mai sunt prezente diverse broșuri privitoare la rolul știinţei și al tehnologiei în timpul comunismului.
„Voi nu ați văzut nimic!”
Mai departe, în partea dreaptă, descoperim un panou cu articole decupate din ziare, cu o șapcă de polițist, un toc de pistol și un baston. Articolele evidențiau poveștile mai multor oameni agresați de autorități. Punctul de la care s-a plecat pentru crearea acestui panou este cazul real al unui tânăr parcagiu, Daniel Dumitrache, ce se presupune că ar fi fost omorât într-o secție de poliție. Acest panou are ca punct de pornire piesa “Tu nu ai văzut nimic!”, al cărei titlu este plasat în mijloc.
Aici întâlnim o tânără de origine chineză, o întrebăm ce a determinat-o să vină la Noaptea Albă a Galeriilor din București și ne răspunde simplu:
- „Curiozitatea. Voiam să văd ce înseamnă artă contemporană la voi.”
- „Iar această expoziție ce îți transmite?”
- „Am citit dinainte despre ea. Știu că sursa de inspirație pentru tot acest proiect este filmul "Veten" al lui Zamir Suleymanov, îmi place ideea. “
„Parohia exclușilor”
Mergem mai departe pentru a găsi sursa de inspirație, filmul "Veten", dar ne atrage atenția o proiecție a unui film cu Miss Piranda 2014, un concurs organizat pentru fetele de etnie romă, Cristina Pucean, ce dansează într-un costum oriental adresându-se unui public ascuns, în film fiind doar ea prezentă. Citind explicația afișată pe peretele de lângă proiecție aflăm că ideea filmului realizat de Ivana Mladenovic este de a arăta dorința oamenilor în general de a se ascunde expunându-se.
Dihotomia ascuns-vizibil reprezintă, de fapt, și ideea centrală a expoziției de scurtmetraje unde mai putem vedea filmul „Perfect” al Iuliei Toma care prezintă un ritual, în care artista curăță cu conștiinciozitate uniforma tatălui, plutonier adjutant de Infanterie, tată absent din film.
Accentul cade pe repetitivitatea gesturilor automatizate și pe absența tatălui din viața de familie. Mai sunt și alte proiecții ale scurtmetrajelor “The Last Daily Supper” (Ultima cină), un proiect al grupului format din Ştefan Tiron, Paul Dunca și Mihai Lukács, care funcţionează ca o „parohie a exclușilor”. În timpul expoziției este proiectat un video cu diverse ritualuri ortodoxe precum botezul, confesiunea, exorcismul și, de asemenea, filmul „București Vest” al lui Claudiu Cobilanschi, filmat alb-negru, ca un film vechi, istoric, deși scenele sunt din prezent.
Oamenii se opresc pentru a urmări proiecțiile, unii stau direct jos, pe ciment, alții pe câteva băncuțe amenajate, dar toți rămân concentrați câteva minute, apoi se ridică nedumeriți. Întrebându-i de ce pleacă atât de repede, ne răspund prompt: „Nu înțeleg. Iar proiecțiile nu sunt suficient de explicite. Mi-aș fi dorit să fie cineva care să ne explice...” Existau explicații pe pereții de lângă fiecare proiecție a unui film, dar fiind semiîntuneric oamenii nu le observau.
În „Salonul de proiecte”, eroismul pare bine conturat, dar este un eroism aparent, un eroism în care lumea se asunde și în care dorește să creadă, cu toate că acesta nu există în fapt. Sunt evidențiate probleme sociale, precum discriminarea, lipsa părinților din viața propriilor copii, abuzurile autorităților, existând inegalităţi de clasă și excluderi sociale dincolo de apanajul acestei aparente civilizații.
