„Cutii, sertare și un gibon”
Povestea unor cufere invadate de personaje suprarealiste
În cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), galeria Anaid Art Gallery a găzduit expoziția artistei Raluca Arnăutu intitulată „Cutii, sertare și un gibon”. Artista, născută pe 8 noiembrie 1977, este absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti - secția grafică, și a participat în ultimii ani la numeroase expoziții personale și de grup. Proiectul expozițional este schițat în jurul unor cufere și sertare vechi găsite și reinterpretate. Artista scotocește prin ele și își imaginează un univers fantastic alcătuit din personaje și obiecte misterioase rezultate din asocierea aparent nefirească a unei multitudini de materiale și texturi diverse. Curator a fost Diana Dochia.
După terminarea facultății,Raluca Arnăutu a urmat un masterat în arte vizuale. A devenit cunoscută publicului prin intermediul instalaţiilor textile de mari dimensiuni. Se declară pasionată de grafică, fotografie, design de obiect și instalații (la câteva instalații a lucrat împreună cu soțul său, Matei Arnăutu, tot artist și el, care explorează mai mult zona instalației și a artei conceptuale).
Pe artistă o putem descoperi și prin intermediul altor lucrări din zona designului de interior.
Creațiile sale sunt piese speciale, cu statement (cu stil, originale, impresionante, care pot schimba radical o ținută, un spațiu etc.), destinate decorării spațiilor celor care iubesc arta contemporană. În atelierul său artista realizează colaje cu obiecte care sunt fotografiate și apoi imprimate pe materiale textile.
Gama produselor hand made realizate de R. Arnăutu este foarte variată: de la păpuși, cape, fulare, genți, obiecte decorative de făcut cadou, panouri cu buzunare la tunning de haine, canapele, perdele, lenjerii etc.
Împreună cu atelierul Wagner Arte (producător de produse de lux din porțelan), R. Arnăutu a participat în anul 2009 cu mixurile sale textile la Târgul de Crăciun organizat la Institutul Francez din București.
Eveniment cu oameni avizați
Expoziția de la Anaid Art Gallery părea a fi mai degrabă vizitată de un public oarecum avizat, care cunoștea de dinainte ori artistul, ori galeria.
Situarea galeriei pe o stradă situată între zona Filaret și Rondul Coșbuc făcea puțin probabilă descoperirea ei întâmplătoare în trecere fiind, cu atât mai puțin cu cât evenimentul NAG era semnalizat printr-un afiș destul de mic (afișul standard pentru eveniment) pe care, noapte fiind, era mai greu să-l reperezi. Era dificil să-ți dai seama că acolo se află o galerie de artă.
Expoziția Ralucăi Arnăutu era găzduită la etajul 1 al galeriei, într-o sală generoasă ca suprafață (surprinzător, din stradă nu putea fi văzută).
Traseul urmat pentru vizionarea lucrărilor expuse începea cu lucrarea emblemă a expoziției: un gibon jucăuș amplasat pe una dintre laturile mici ale dreptunghiului sălii, care veghea întreaga expoziție.
Vizitatorii nu erau numeroși, dar păreau avizați, în jur de trei-cinci persoane, care vizionau lucrările (unii făceau fotografii) și plecau, apoi intrau alte două-trei persoane. Printre ei am discutat cu un grup format din trei doamne dintre care două aveau legături conexe cu domeniul.
Una dintre ele era organizator de evenimente culturale și era foarte încântată, chiar și-a exprimat dorința de a avea una dintre lucrări („ce-mi place, ăsta l-aș lua acasă”). Cealaltă doamnă lucra în Ministeul Culturii sau Educației - una dintre doamne era de numai șase luni în București, lucra în advertising și venise din curiozitate împreună cu prietena ei.
Viziunea artistului
Pe unul dintre pereții galeriei era expus textul care explica viziunea artistei asupra lucrărilor expuse :
„Din sertar am scos o cutie veche. Am deschis cutia și înăuntru nu am văzut decât o lupă. Am luat lupa și am privit prin ea. În colțul din dreapta era o peniță veche, dincolo de peniță un X mare desenat în cretă, aproape șters. Lângă X, pe cantul din dreapta al cutiei era o pioneză de care era prinsă o panglică veche de catifea, smulsă. Probabil contrabalansa capacul. De panglică era prinsă pe jumătate o pânză de păianjen care, în lumina lămpii, avea forma unei guri care urla. Dincolo de pânză era o jucărie de plastic demontabilă. Un rechin… doar capul. Am căutat cu lupa corpul, dar nu l-am găsit. În colțul din stânga, sus, am găsit un fragment dintr-un posibil desen, în tuș, acuarelă sau cărbune… era prea mic. L-am scos din cutie și sub el trona un gândac de un verde strălucitor, static, perfect conservat. Puțin mai jos de el o bucată de blană neagră, puțin prăfuită, îi continua aripile de parcă ar fi avut o trenă. O mică pală de vânt și așa -zisa trenă se înfoia ca și cum și-ar fi luat zborul. Pe lângă toate astea, am găsit câteva caiete și o dantelă fină sub forma unui crin. În capac străjuia o oglindă, care, în lumina directă a soarelui, strălucea, de parcă ar fi fost ochiul vreunui zeu care observă tot ce mișcă în cutie. M-am uitat prin ea, însă nu direct. Am văzut cu totul altceva… și am înțeles”.
Interesant era că numele fiecărei lucrări expuse era trecut cu creionul, scris de mână, direct pe perete (Tehnica din nori, Vânător I, Vânător II, Zburătorul, Blues, Tandem, Vizionar etc.)
La intrarea în sala de expoziție se afla un catalog cu prețurile exponatelor.
Pe scurt, artistul R. Arnăutu ne poartă într-o lume imaginară, ce evocă personaje fantastice, din basme, regândite prin limbajul plastic propriu.
