X

Ce faci când afară plouă? Răspunsul celor doi publicitari care au publicat o carte cu jocuri

29 Iun 2015 | scris de Diana Marcu
  • Ce faci când afară plouă? Răspunsul celor doi publicitari care au publicat o carte cu jocuri
    Autor: Diana Marcu / LA DEPĂNAT AMINTIRI. Mihai Gheorghe, Alex Tocilescu, Lavinia Braniște și Vlad Tomei
  • Ce faci când afară plouă? Răspunsul celor doi publicitari care au publicat o carte cu jocuri
    Autor: Diana Marcu
  • Ce faci când afară plouă? Răspunsul celor doi publicitari care au publicat o carte cu jocuri
    Autor: Diana Marcu
  • Ce faci când afară plouă? Răspunsul celor doi publicitari care au publicat o carte cu jocuri
    Autor: Diana Marcu

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In
Cum bine îşi aminteşte orice om care a apucat să iasă cel puţin odată, la joacă, cu cheia - fie atârnată cu o sforicică de cânepă la gât, fie adânc înfundată în buzunarul cel bun de la pantaloni, ploaia punea ceva probleme când era vremea de ieşit afară. Ce să faci când plouă? Nu tu fotbal, nu tu leapşă, nu tu frunză şi nici stat la bătător. Ce să faci când afară plouă?

Întrebarea e veche şi vechi e şi răspunsul – stai în scară, la bloc, şi povesteşti. Şi îţi adaptezi joaca la noile condiţii.

Poa’ să ningă, poa’ să plouă...


Într-o sâmbătă de iunie 2015, care nu s-a dezis de regula unei luni ploioase, în spaţiul plăcut de la Gallery, câţiva copii în corpuri de adulţi s-au strâns la chemarea dată pe Facebook să depene poveşti din faţa blocului.

Poa’ să ningă, poa’ să plouă...


Probabil, ăsta e unul dintre secretele oricărui copil crescut  în anii ‘70, ‘80 şi ‘90, în cartier, în faţa blocului. Şi să vorbeşti astăzi despre el îţi poate aduce bucurie. Şi noi prieteni. Cel puţin asta îşi doresc doi dintre copiii de ieri, deveniţi astăzi - prin voinţă proprie - culegători de jocuri şi amintiri: Mihai Gheorghe şi Vlad Tomei, oameni de publicitate potrivit fişei postului.

Cei doi au construit – adică au scris, desenat şi conceput o carte-obiect care cuprinde 55 de jocuri din copilăria noastră. O carte pentru copiii care au crescut azi mari şi care vor să-şi amintească cum se jucau afară, în faţa blocului, când nu existau bone, armuri de protecţie gen cotiere, căşti, genunchiere pentru orice plimbare în jurul cartierului cu bicla, tabletă, play station şi telefon cu Angry Birds.

Volumul le-a adus simpatie, premii şi noi prieteni, fani pe facebook, dar şi în viaţa de zi cu zi. Cutia cu jocuri a fost selectată şi la târgul de design de la Stockholm şi le-a adus celor doi şi o participare la Bienala de Carte Obiect, dar şi o intrare, pe lista scurtă, la Cannes, secţiunea Design.

 „În faţa blocului - o colecție de 55 de jocuri și «faze» ale generației cu cheia la gât” este un proiect de sertar al celor doi copywriteri. „Am lucrat la el câţiva ani, iar pe 1 iunie 2014 l-am făcut public”, povesteşte Mihai Gheorghe.

Jocurile din cutie nu sunt un proiect singular, susţin autorii, care reuşesc să provoace o întoarcere în timp cu cartonaşele ce păstrează inscripţionate amintiri din copilăria fiecăruia dintre noi. Vor să dezvolte ideea şi aşteaptă alături de ei pe oricine se poate întoarce în timp cu spirit ludic. La întâlnirea de la Gallery i-au avut alături pe Alex Tocilescu şi pe Lavinia Branişte, dar promit că seria unor astfel de întâmplări va continua şi în alte spaţii din ţară. „Adunăm material pentru un volum separat, pe care îl vom numi Povestiri din faţa blocului”, spune Vlad Tomei, care promite şi un al doilea volum al cutiei cu jocuri, intitulat, cum altfel decât În spatele blocului. Preconizează că acesta va apărea undeva în 2016 şi va fi urmat de Povestiri. Aşa că cine are idei de noi jocuri şi cine îşi aminteşte regulile după care ne funcţiona copilăria, le poate scrie lui Mihai şi Vlad la adresa vladsimihai@infatablocului.ro.
Primul volum al celor doi, În faţa blocului, lansat în iunie 2014, se află deja la al doilea tiraj. Cartea va fi tradusă în limba engleză pentru a familiariza copilul occidental cu jocurile din anii comunismului din România: „Un produs cultural şi un studiu antropologic”, mai spune Mihai Gheorghe.

Top 3 jocuri favorite Mihai Gheorghe
Pentru că a copilărit în Titan, într-un bloc cu 10 etaje, în Y-uri, Mihai Gheorghe spune despre sine că este printre norocoşi. Asta pentru că a avut „gârla în faţa blocului”, respectiv parcul IOR. Legat de top 3 jocuri, le aminteşte pe primele care îi sar acum în minte, pentru că, spune el, „fiecare vârsta a avut topul ei şi e destul de greu să le categorisesc. Pac pac, e unul dintre ele, pentru că ne plăceau filmele poliţiste şi pentru că e un joc care avea la bază multă încredere între jucători.
Al doilea e Gropiţa, era cel mai accesibil joc în faţa blocului, erau turnamente întregi cu reguli supercalculate.
Al treilea este un joc pe care nu l-am trecut în carte pentru că aveam impresia că îl jucam doar noi, îi spuneam „Beizbol” (da, exact, de la americanul baseball) - o combinaţie între oină şi ţurca din Vest. Era o adevărată competiţie între bâtele de beizbol atent şlefuite din trunchiul brazilor de la Crăciun. Mi-am dat seama ulterior că nu eram singurii”.

Top 3 jocuri favorite Vlad Tomei
Cornete. Nouă pietre (castelul). Cal şi călăreţ. Aşa arată top 3 pentru Vlad Tomei, crescut în Iaşi, în cartierul Mircea cel Bătrân. „În mod normal ar fi trebuit să mă joc în faţa unui bloc cu zece etaje, pentru că acolo stăteam”, povesteşte. „Însă la mine la bloc erau copii ori mult mai mari, ori mult mai mici decât mine. Aşa că majoritatea timpului mă jucam cu băieţii de la V-uri. Aşa se chemau blocurile vecine cu patru etaje. Ceea ce de multe ori se solda cu priviri chiorâşe de la anumiţi vecini care uneori chiar mă trimiteau „la mine la scară”. Da' nu mă duceam niciodată. Iar cel mai important e că lânga V-uri era şi „gârla” sau „malul”, adică albia pârâului Nicolina, care trecea prin cartier. Unde mergeam şi jucam cal şi călăreţ, ţurca, lapte gros, capra, dar şi fotbal, care în nouă din zece cazuri se solda cu dat mingea în apă şi traversat în fugă podul, ca să o putem recupera, că „ajungea pe partea cealaltă”. Trebuia recuperată înainte să ajungă la confluenţa Nicolinei cu Bahluiul pentru că, odată ajunsă în Bahlui, pârâul devenea râu, iar mingea era mult mai greu de recuperat”.

Comentarii