Toto Horvath are 17 ani, este unul dintre actorii din trupa de teatru Playhood și unul dintre tinerii care participă la cursurile de la Clubul de Educație Alternativă. Printre hobby-urile lui se numără muzica, teatrul și, mai nou, fotografia. Noi l-am văzut jucând în piesa „Home” și fotografiind în cadrul atelierelor de fotografie și explorare culturală a cartierelor din Sectorul 5. Și ne-a convins că trebuie să stăm cu ochii pe el. Așadar, vă lăsăm cu acest scurt interviu și cu invitația de a merge să vedeți familia Playhood pe scenă.
De la muzică la teatru și fotografie. Ai și vreo activitate preferată dintre astea?
Imi place foarte mult teatrul. Când intru pe scenă m simt un om bogat. Pentru mine, când esti pe scenă nu mai ești român sau țigan. Ești pur și simplu om. Ești egal cu toți ceilalți.
Cum te-ai apucat de teatru și cum au decurs primele întâlniri cu Ionuț Oprea (n.r.: coordonatorul trupei Playhood)?
Cu domnul Ionuț Oprea m-am întâlnit la Clubul de Educație Alternativă din Ferentari. M-am apucat de teatru pentru că îmi place că sunt egal cu toți când intru pe scen. Pentru mine, teatrul înseamnă: familie, ambiție și lupta pentru a duce o viață mai bună!!
Noi, trupa de teatru Playhood, am fost copiii ăia care au fost lăsați în spatele liniei de start. Iar „tatăl nostru” – Ionuț Oprea – a fost startul nostru. A fost cel care s-a gândit să nu ne lase nici în spatele, nici la linia de start. A crezut în noi, a văzut că avem talent și s-a gândit să ne ajute să mergem mai departe, căci e păcat să îl risipim așa.
Cum a fost să joci pe scenă în fața atât de multor oameni necunoscuți?
A fost foarte frumos și, în același timp, o onoare să joc alături de prietenii mei, de famila mea – Playhood. Atunci când sunt pe scenă uit de toate probleme mele care mă fac puternic și luptător.
Cu colegii din trupă cum te înțelegi?
Cu colegii de trupă mă înțeleg bine. Deși noi nu putem să ne mai numim colegii – noi suntem o familie mare. Mai sunt, într-adevăr certuri, dar nu pot da din casă că nu e frumos. În orice grup sunt probleme, dar ele se rezolvă.
Care a fost cea mai frumoasă experiență sau întâmplare legată de teatru pe care ai trăit-o?
Cea mai frumoasă întâmplare a fost la Ideo Ideis. Și acolo m-am simțit ca într-o familie mare, foarte mare. Cu unii m-am împretenit, și sunt oameni de treabă. Și e viață acolo; pur și simplu cunoști oameni foarte tari și piesele lor sunt la fel de tari.
Mai ai emoții când te urci pe scenă, sau s-au mai diminuat pe parcurs?
Tot timpul am emoții. Dacă nu ai emoții… Citez: „nu există să nu ai emotii”. Emoțiile sunt foarte frumoase și constructive. Acum când intru pe scenă am niste emoții de mă cac pe mine. Dar le pot controla gândindu-mă la motivația pe care o am. Eu vreau să am o casă și o familie și să ies din Cartier.
De fotografiat, ce îți place să fotografiezi?
Cred că fotografia face parte din mine. Și simt asta și vreau să transmit asta oamenilor. Îmi place să fotografiez lucrurile pe care ei nu prea le văd.
Ce ți-ar plăcea să fotografiezi, dar nu ai avut încă ocazia?
Aș vrea să fotografiez în cadrul unei ședințe foto. Am mai făcut-o, dar nu am avut ocazia să dau eu sfaturi modelului.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
