Nicu Dobre este președintele Federației de Oină, dar și al Asociației Române a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale; la bază polițist de frontieră. Așa a intrat în contact cu echipa de oină Frontiera Tomis Constanța. A îndrăgit instant atât de mult acest sport și ce reprezintă el pentru români, încât s-a folosit de toate resursele de care dispunea – ba chiar a făcut rost și de altele noi – și a luptat pentru a-l revendica drept sport național. Zis și făcut.
De ce oina?
Eu sunt polițist de frontieră, iar prin natura serviciului, am avut atribuții legate de educație fizică și sport. Așa am intrat în contact cu echipa Frontiera Tomis Constanța. Mi-a plăcut acest sport, așa că am fost ulterior promovat în cadrul acestui club sportiv ca responsabil cu secția de oină. Am intrat în contact cu alți jucători de oină în cadrul competițiilor la nivel național, le-a plăcut activitatea mea, iar în decembrie 2007 m-au ales ca președinte al Federației Române de Oină. Din păcate, vârsta la care am luat contact cu oina nu mi-a permis să o și practic. Am jucat doar în campionatele de amatori ale poliției de frontieră.
Ce părere aveți despre teoria că baseball-ul se trage din oină?
Este doar o teorie. Mi-ar fi plăcut să pot demonstra cu acte că oina este strămoșul baseball-ului. Dar eu pot demonstra doar că până în 1898, când a fost elaborat primul regulament oficial, la inițiativa lui Spiru Haret, oina s-a practicat sub diferite denumiri prin toată țara. Regulile erau foarte asemănătoare, iar în funcție de regiune oina devenea „de-a lunga”, „copaciul” șamd. Din toate, Spiru Haret a făcut o singură variantă; și aceea s-a și jucat în prima competiție de oină, organizată în 1898 la București. Una dintre aceste variante care s-au practicat cu precădere în Transilvania era foarte asemănătoare cu baseball-ul din punct de vedere al regulilor, al suprafeței terenului, al numărului de jucători. Se presupune că în anii 1800, când transilvănenii au plecat masiv către Statele Unite, ar fi dus cu ei și această variantă de joc, care s-ar fi transormat de-a lungul timpului în baseballul de astăzi.
Dar le place străinilor acest joc?
Noi am făcut foarte multe demonstrații de oină la care au participat în public, unii și pe teren, mai mulți americani, printre care și ambasadorul și câțiva militari. La final, toți au spus că oina este mai spectaculoasă și mai dinamică decât jocul de baseball. Asta este și părerea mea, că față de baseball care are multe elemente statice, oina are elemente mai degrabă dinamice. Un actor american chiar declara acum ceva timp că oina este un amestec de baseball și dodgeball.
Într-adevăr, până la urmă e mai puțin important care a fost primul și care s-a inspirat de la care. Ce mi s-ar părea mai interesant de discutat ar fi de ce credeți că, deși asemănătoare, baseball-ul se bucură de o popularitate incomparabilă cu cea a oinei.
Înainte de comunism, oina a primit o susținere financiară moderată. Apoi, în timpul comunismului, fiind văzută ca element de identitate națională, i s-a acordat o atenție deosebită și i s-au alocat foarte multe resurse financiare. Fiecare întreprindere, fiecare CAP (n.r. – cooperativă agricolă de producție), fiecare sindicat avea câte o echipă de oină, și erau multe competiții școlare. După 1989, au început să dispară aceste surse de finanțare și automat și echipele. Singurul care a reușit să aibă continuitate, deși nu la nivelul dinainte de 1989, a fost Ministerul Educației pe partea școlară unde a ținut în continuare echipele. Pe lângă asta, fenomenul sportiv s-a transformat foarte mult de-a lungul timpului. Au apărut foarte multe discipline sportive care nu erau înainte de ‘89. Au apărut la nivel mondial și au ajuns implicit și în România. Deja sportivii nu mai aveau doar două, trei variante de joc, așa că s-au împărțit între toate aceste sporturi noi.
Cum se prezintă oina în anul 2017?
Acum suntem pe un trend ascendent. Anul acesta am organizat trei tabere sportive de oină, ceea ce demonstrează că dacă există finanțare și copiilor li se oferă ocazia, aceștia se vor îndrepta către acest sport. Prin 2007 erau vreo patru, cinci competiții la nivel național, iar ca echipe participante în competiții erau vreo trei, patru echipe care participau în competiții. Prin comparație, anul acesta avem treieci și cinci de competiții naționale. Și totul e diversificat – unele sunt pentru echipe de 11 jucători, altele cu opt jucători pe plajă, sau șapte jucători în sală, patru categorii de juniori, una de seniori, iar pentru fiecare în parte avem și feminin, și masculin. Avem cinci Asociații de Oină și în curs de formare încă vreo cinci. Pe lângă acestea, mai avem 30 de echipe, toate cu activitate competițională.
Cum vă explicați parcursul ascendent din acești ultimi ani?
Toată panta asta este rezultatul a zece ani de muncă din partea Federației. Totul a culminat cu recunoașterea oinei ca sport național după eforturi care au durat nu mai puțin de șase ani. După apariția acestei hotărâri s-au schimbat radical lucrurile. Am primit finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului, autoritățile au început să ne acorde atenție, au apărut noi competiții în mediul școlar. Avem deja solicitări de la Facultățile de Educație Fizică pentru a se introduce această specializare – nu are cine să îi învețe pe copii pentru că nici profesorii nu știu.
Mai sunt meșteșugari de echipamente de oină?
Înainte de 1989 se produceau foarte multe mingi, fiecare școală având câte cincizeci, șaizeci de mingi. Între timp, structurile care produceau aceste mingi au dispărut. Mai sunt câțiva meșteri care fac artizanal mingi și bastoane, dar le confecționează în principal pentru uz propriu. Așadar pentru acest demers am fost nevoiți să ne adresăm în extern pentru mingi. Eu aș vrea ca statul român să subvenționeze românii care fac mingi de oină – în special – dar și bastoane. Este un brand național care ar trebui vândut ca atare.
De ce credeți că prinde oina atât de bine la copii și tineri?
Spiru Haret spunea că oina poate aduce o nouă viață în școala românească. Aceste cuvinte cred că sunt încă de actualitate. Pentru copii, oina este ceva nou, este un joc în care se regăsesc calități care nu sunt prezente împreună în alte sporturi: forță, viteză, viteză de reacție, îndemânare, inițiativă, atenție distributivă, condiție fizică; și cel mai important – toate aceste calități trebuie să fie puse în valoare de inteligență, deoarece degeaba ai aceste calități, dacă nu știi când și cum să le folosești. Copiii sunt atrași de posibilitatea de a-și exprima toate aceste calități într-un singur joc. I-am văzut și în tabără când voiau să joace până seara târziu – atât de tare îi captiva jocul.
Avem echipe și concursuri destinate jucătoarelor de oină?
În 1898, Spiru Haret a încercat să facă și o variantă de oină pentru fete – oinița. Din păcate, acest experiment nu a reușit, așa că s-a uitat de această variantă. Acum vreo cinci, șase ani de zile am propus să se facă și o variantă de fete. Spre bucuria mea, în ciuda celor care susțineau că jocul e greu pentru fete, am reușit să organizez o competiție la Mioveni. Au participat nu mai puțin de șaisprezece echipe. De atunci, competiția de fete a început să crească foarte mult numărul practicantelor. Acestea aduc o altă abordare asupra jocului, un alt respect față de adversar – e cu totul special. Oina la fete este un pariu câștigat.
Care e următorul pas pentru oină?
Ne interesează și planul internațional, dar cel mai mult, pe plan național, am vrea ca în cadrul activităților legate de Centenarul Unirii să avem mai multe activități. De asemenea, urmărim consolidarea acestui sport în mediul școlar. Sperăm ca până la anul să putem suplini lipsa de cunoaștere a oinei și din mediul universitar.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Educație prin sporturi și jocuri tradiționale”, derulat de către Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
