Mihai Gheorghe: această meserie este moștenirea cea mai de preț lăsată de străbunii noștri.
Mihai Gheorghe este din Craiova, are 68 de ani și de 60 de ani lucrează cazane, tigăi, oale, ceaune, bijuterii, ibrice, tacâmuri, obiecte de design, tot ce se poate face din cupru (sau aramă). Dacă la început a făcut această meserie ca ucenic, de nevoie, acum pasiunea își spune cuvântul. Se inspiră din produse moderne de pe piață și le combină cu tradiționalul.
L-am găsit pe domnul Gheorghe în curtea Muzeului Culturii Romilor. A fost invitat la Festivalul Solidarității Pakivalo, care s-a desfășurat în perioada 6-8 august 2015, să-și expună produsele fabricate manual. Era foarte amabil și doritor să împărtășească vizitatorilor chiar și câteva dintre tainele acestui meșteșug. Timp de câteva ore, cât am stat în curtea muzeului, nu l-am văzut să se oprească, tot timpul făcea ceva. Ba lustruia, ba încingea, cu o lampă, materialul ce urma să fie lucrat, apoi bătea cu ciocanul, iar lustruia și tot așa. Noi mai intram să ne răcorim prin muzeu, el nici nu s-a clintit de la măsuță. A meșterit încontinuu, pe o căldură de peste 35 de grade.
Cum rezistați pe căldura aceasta?
Când lucrez, nu simt nimic, nici nu aud, sunt atent doar la ce fac.
Ce când practicați această meserie ?
De când mă știu. Dintotdeauna. Nu știu să fac altceva.
De la cine ați învățat sau, cum se spune, ați „furat” această meserie?
De la ăi bătrâni! De la bunicul și străbunicul. Această meserie este moștenirea cea mai de preț lăsată de străbunii noștri. Noi, la rândul nostru, îi învățăm pe urmașii noștri. Trebuie să ducă mai departe acest meșteșug.
Practică această meserie pentru că îi obligați sau o fac din pasiune?
O meserie trebuie să aibă fiecare. Dar, ca în orice domeniu, unii au mai mult talent, și acest lucru se vede în produsul finit. Sau, dacă există bunăvoință și puțin mai multă muncă, la fel, sunt rezultate.
Lucrați doar produse tradiționale sau vă adaptați la cerințele pieții?
Lucrez tot ce se cere. Clientul nostru chiar este stăpânul nostru! Primesc și comenzi. Nu fac, de exemplu, oale sau ceaune mari, doar de dragul de a face, pentru că îmi ia foarte mult timp, materialele sunt scumpe, ocupă spațiul de depozitare și așa mai departe. Când am comandă concretă, mă apuc de lucrare. În rest, sunt produse tradiționale, clasice care se vând mai ușor.
Ce vase folosește soția în bucătărie? Moderne, din inox sau doar cele lucrate de dumneavoastră?
Are și din inox, dar făcute tot de mine, normal.
Ce produse se vând cel mai bine?
Depinde de zonă. Ne-am format deja o piață și clienții noștri știu calitatea produselor. Sunt unele orașe unde se vând vasele de capacitate mare. Se cumpără pentru evenimente importante. Pentru nunți sau petreceri cu mulți invitați, trebuie și oale pe măsură. Sau în orașele unde se păstrează rețetele de țuică. În perioada aceasta avem producători care comandă cazanele de capacitate mare.
În Craiova sunt mai mulți care se ocupă cu acest meșteșug? Sau sunteți singurul ?
Doar eu și cu echipa mea. Am doi băieți. Ei se ocupă mai mult de desfacere. Avem o firmă. Participăm și la tărgurile de profil.
Deci sunteți patron nu meșteșugar?
Eu am rămas pe partea de producție. Noi, bătrânii, mai greu ne adaptăm vremurilor, mai bine facem ce știm.
Dacă de mâine ar trebui să schimbați locurile, vor fi la fel de bune produsele ?
Mai au de învățat. Tinerii nu au răbdare, vor rezultate imediat.
Cam cât munciți la o „banală” tigaie?
O fac într-o zi. Dar fac doar asta.
Cât sunt de rezistente ?
Dacă știi să le întreții, poate să te țină și cinci ani.
Se poate trăi sau doar supraviețui din această ocupație ?
Sunt zile când vindem cât pentru o lună, dar sunt și luni cu vânzare cât pentru o zi. Dar așa este comerțul.
Bucureștiul este o piață de desfacere bună?
Oamenii din Capitală vor piese din reclame, nu se uită la calitate. Dar am avut și clienți care și-au luat toate modelele făcute de mine.
Mi-ați spus că participați și la târgurile de profil. În afara granițelor ați ajuns?
Au fost vremuri când a trebuit să plec să muncesc. Am fost în țări din fosta Iugoslavie, în Bulgaria și în Franța.
Și cum v-ați descurcat ?
Dacă am traista cu scule, pot să trăiesc oriunde. Nu-mi este frică de muncă. Am luat-o de mai multe ori de la zero.
Credeți că tinerii de azi sunt pregătiți pentru a astfel de experiență?
Nu. Sunt alte vremuri. Ei țin prea mult la confort. „Cum să-mi tund sau aranjez părul ?”, sunt subiecte care merită mult mai multă atenție.
În viitor, meseria dumneavoastră va deveni o artă sau rămâne un meșteșug?
Nu vor mai fi mulți care să muncească zile întregi pentru un obiect de bucătarie. Se așteaptă rezultate rapide. Să se lucreze repede și ușor, ceea ce este imposibil dacă folosești materiale durabile. Obiectele noastre tradiționale vor fi găsite doar la muzeu.
