Multiplul campion mondial la gimnastică este din Balta Albă. De aici a plecat în cucerirea lumii.
A cucerit Germania la început de mileniu (o cucerire, totuși europeană), apoi Australia și Anglia la Mondialele din 2005, respectiv 2009. Apoi Slovenia, Ungaria și Danemarca l-au încoronat la Campionatele Europene de gimnastică. Marian Drăgulescu a fost pasager al unui drum dictat de muncă, sudoare și năzuință. Un drum pe care l-a parcurs cu tricolorul la catarg. La bază, e un băiat din îndrăgtul cartier Balta Albă, București.
„Deșteaptă-te, române!” a cântat la Bremen, Londra sau Melbourne datorită lui. Când provii din Ardeal, Moldova sau Maramureș, mândria locală e la-ndemână și îmbracă deja hainele unui imens clișeu. De cîte ori am auzit pe cineva invocând o mândrie bucureșteană? Căreia i-ar lipsi peisajele, cloșca, mirosul mâncării bunicilor sau scăldatul la gârla de la marginea codrului. Cu Marian vorbim despre o mândrie conturată de beton, cravată de pionier și fotbal între mașinile din fața blocului.
„Fiind bucureștean, am fost privilegiat”
Marian, povestește-mi despre primii ani în Capitală.
Frumoși. Am venit pe lume pe 18 decembrie 1980. În sectorul 3, cartierul Balta Albă. Loc construit pe model sovietic. Foarte, foarte multe blocuri identice și înghesuite. Am avut noroc că m-am născut într-o generație numeroasă. Erau foarte mulți copii în cartier. Prin urmare, am avut o copilărie minunată, plină de jocuri. Școala am făcut-o tot acolo, lîngă casă. Profesorii erau ok în acea perioadă. Chiar învățam cu drag, nu se întâmpla să chiulim.
De-a lungul carierei, chiar din primele momente, ai simțit vreun avantaj privind faptul că erai din București?
Mă bucur că m-am născut aici, că am pornit de aici! E cel mai mare oraș din țară și evident că aveam mai multe oportunități. În opinia mea, e orașul în care nu te poți plictisi niciodată. E greu să nu reușești. În ceea ce mă privește, părinții au avut mereu grijă să nu-mi lipsească nimic și m-au susținut în tot ceea ce am făcut.
„Invadam cofetăriile, parcurile și cinematografele”
Ce s-a schimbat în raport cu "Bucureștiul tău"?
Social, tot! La școală am fost pionier, fiecare zi era una specială purtînd acea uniformă. Mă simțeam de parcă mergeam la serviciu, tratam școala cu seriozitate. Nu existau tablete sau tot soiul de gadgeturi. Toate activitățile se desfășurau live, nu online.
Cum te distrai?
Distracția pentru mine avea loc afară, în fața sau în spatele blocului. Jucam diverse jocuri care acum nu-i mai atrag pe copii: „Rațele și vînătorii”, „Pătrățelul” pe surprizele de la guma "Turbo", jucam fotbal între mașini, trăgeam cu praștia. Ce să mai zic, era mai inocentă copilăria. Mai frumoasă. Mergeam la Palatul Copiilor, invadam cofetăriile, parcurile și cinematografele.
„Ce iubesc cel mai mult s-a născut aici, în București”
Sportul s-a schimbat și el?
În sportul pe care l-am practicat nu s-au schimbat foarte multe. Condițiile sunt mai bune, totuși. Mă antrenez în aceeași sală în care am început gimnastica în 1987. Deci lucrul pe care-l iubesc cel mai mult s-a născut aici, în București. Mai exact în Complexul „Lia Manoliu”, pe atunci „23 August”.
Dar ca adolescent? Cum era viața-n Capitală?
Sportul m-a privat de București în acei ani frumoși. Am plecat la lotul olimpic de gimnastică de la Timișoara. Aveam 14 ani și am locuit acolo un an. După care la lotul de seniori de la Reșița încă trei. Mă bucuram de momentele în care aveam deplasări externe pentru că treceam prin București de fiecare dată. Aici aveam aeroport.
„Cel mai relaxant lucru: plimbările cu barca pe Lacul Herăstrău”
În 2015, ce impresie îți lasă Bucureștiul?
E un oraș mare și modernizat. Cu mall-uri pe care înainte le vedeam numai în străinătate la competiții. Un oraș plin de viață. Cu toate că a trecut printr-o modernizare extremă, și-a păstrat și locurile emblematice. Vizitez adesea muzeele din București. Merg des la teatru, am foarte mulți prieteni actori. La operă sau concerte. Mă plimb prin IOR sau Cișmigiu, dar cel mai relaxant lucru e reprezentat de plimbările cu barca pe lacul Herăstrău.
Un străin vine în București. Te sună și te întreabă ce e de văzut. Ce-i spui?
Casa Poporului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa! Centrul istoric, care e fascinant. Dar l-aș trimite să treacă prin Fratelli sau Bamboo. Să vadă ce-nseamnă distracția din Capitală. Dacă ar fi să compar orașul meu natal cu ceva, aș spune că e o combinație între Paris, Budapesta și Istanbul. Nu știu, așa îmi dă impresia.
Ce ai schimba aici?
Drumurile. Clar! Sunt pline de gropi și traficul e infernal. Aș mai instala o pistă pentru biciclete ca în Occident. În rest, nu sunt prea multe de schimbat. Oricum, dacă aș face o analiză care să fie notată de la 1-10, București ar primi un 9.
„Dacă am zis trei orașe cu care asimilez Bucureștiul, o să spun și trei cuvinte-cheie: frumusețe, oportunitate și distracție"
Marian Drăgulescu, gimnast român
