Magda Jigău, o bucureșteancă autentică

„Nu cred că se poate face un inventar complet al locurilor interesante din București. Mereu poți să descoperi ceva nou și tocmai asta e partea fascinantă a orașului”.
 

 

Fiind din Bacău, cum îți imaginai că va fi tranziția spre marele oraș? Cum credeai că va fi Bucureștiul și viața ta în el?                                             
Când mă gândeam la București înainte să mă mut aici, mi-l imaginam ca pe un labirint imens. Credeam că o să mă pierd în vreun colțișor și că nu o să mă găsească nimeni niciodată. Îmi imaginam orașul ca pe un fel de Las Vegas al României, ceva excepțional, un loc în care toată lumea e fericită. Provincia îmi părea un loc în care numai oamenii din lumea a treia trăiesc, iar Bucureștiul era un fel de diamant pe care abia așteptam să-l descopăr.  
 

Când am ajuns, prima experiență a fost destul de dură. Nu era nimic așa cum mi-am imaginat. În cele din urmă ne-am împrietenit. E un oraș prietenos, deși mitul despre labirint nu s-a demontat, doar că am început să-l descopăr. Prima experiență bucureșteană pe care mi-o amintesc este călătoria cu tramvaiul. Și cum tramvaiele în București sunt numeroase, liniile imense și stațiile destul de aglomerate, chiar m-am simțit un pic pierdută.
 

Bucureștiul e frumos. Sunt foarte multe locuri. Încă mai descopăr câte o cotitură, câte o străduță, câte un loc cu totul nou și de care ești fascinat. Nu cred că se poate face un inventar complet al locurilor interesante din București. Mereu poți să descoperi ceva nou și tocmai asta e partea fascinantă a orașului.

  

Mi-aș fi droit, atunci când am venit în București, să fi făcut prima plimbare pe Calea Victoriei. Mi se pare cel mai boem loc al Bucureștiului, pentru că spațiul e foarte aerisit, magazinele sunt selecte și ai senzația că te afli un pic în altă lume. Înainte de bac, îmi plăcea să mă plimb pe Calea Victoriei, era singurul loc în care puteam să-mi pun gândurile în ordine și care îmi părea departe de toată agitația. Deși pare paradoxal, pentru că ziua e foarte aglomerat și plin de mașini. Chiar și benzile sunt foarte late, mai nou este și o pistă pentru bicicliști.  

 Apoi, mai e și Herestrăul, care e imens, un oraș în sine. Plin de vietăți, ca o rezervație naturală.

 

Sunt și din ăștia. Mă rog, îmi place să mă plimb prin Herăstrău, e un parc foarte mare și îmi ia cam o oră și ceva să dau o tură completă. Sunt și multe cafenele, fiecare specială în felul ei. Îmi place să le explorez. Faptul în sine că sunt pe malul lacului le face foarte interesante, iar atunci eforturile patronilor de a atrage clienți nu mai sunt așa mari. Cadrul favorabil deja există, bineînțeles că și prețurile sunt piperate. Uneori pe merit, alteori nu. Trebuie să știi foarte bine cum să alegi locul. După ce capeți un anumit simț, după ce ai explorat deja niște locuri, îți dai seama de un restaurant numai după ce-i vezi ușa sau geamurile.

 

 

Undeva după 20, începi deja să îți dezvolți simțul ăsta chiar involuntar.

 

Da. Pentru că aici nu ai niciodată timp să mănânci. Și nu poți să-ți iei la tine de mâncare pentru că geanta e prea grea atunci când ești student. Ai tot timpul la tine cărți, laptop, chestii. Și atunci ești nevoit să explorezi anumite restaurante. Uite, un alt loc interesant pentru studenți ar fi Dianei 4, pe la Piața Rosetti, chiar pe strada Dianei, un loc foarte special, cu atmosferă relaxată. Uneori, fetele care servesc acolo sunt desculțe. O atmosferă de intimitate. Au și mâncare foarte bună. Ei spun că folosesc alimente bio, și îi cred, după gust.

Un restaurant foarte special pentru mine este Casa Satya, prin zona 1 Mai, aproape de Victoriei. Locul ăsta are niște proprietăți foarte speciale. Aerul este ionizat, folosesc aparate speciale pentru asta. Cadrul e foarte intim, e numai cu canapele și văluri, tapet, muzică în surdină. Folosesc numai apă alcalină, zahăr brun, ingrediente bio, au și alimente raw vegan. Pe lângă mâncare, au un întreg arsenal de băuturi. Chiar și câteva băuturi specific indiene. Oricum, dacă vrei să te relaxezi undeva, să uiți de toate și să mănânci și să bei ceva excepțional, e un loc ideal.

 

Da, sunt vegetariană de trei ani și jumatate și vegaă de trei săptămâni.

 

Păi, dacă ești vegetarian, contrar concepțiilor majorității, poți să mănânci absolut oriunde. În orice restaurant din București ai putea găsi ceva care să fie vegetarian, chiar dacă mulți consideră mâncarea asta ca fiind garnitură și te întreabă „vă mai dăm ceva pe lângă garnitură?” și tu zici „o salată”, la care ți se răspunde „aia e tot garnitură”. Cu dulciurile e mai complicat, le găsești doar în anumite locuri, cum ar fi Satya, Fibrio, Frufru. Frufru nu are multe locuri în București, dar are unul esențial la Universitate, pentru studenți și corporatiști. Au prețuri foarte bune. Frufru a fost o mare descoperire pentru mine, când am dat de ei mi s-a părut că toate problemele mele legate de mâncatul în oraș pe timpul zilei s-au rezolvat. Îmi iau mâncare de la ei atunci când merg la facultate. Chioșcurile de la facultate au numai prostii cu e-uri și aditivi. Toată lumea, când îmi vede sandviciurile, se miră „wow, mănânci de la Frufru.”, reacționează ca și cum aș mânca lămâie cu caviar.

 

Există. Cu toții știm că majoritatea învață doar în sesiune. Sau nici atunci.

 

Dacă ar fi să-mi petrec puțin timp liber în București, acel loc ar fi, deși, din păcate, nu se poate merge acolo tot timpul anului, Arenele BNR, aflat în celebrul cartier Cotroceni. E un loc aproape de facultatea mea, unde casele, copacii, până și străzile au așa un aer ca și cum… nu degeaba i se zice Bucureștiului Micul Paris. Ideea e că, atunci când intri în Arenele BNR, e un aer special. Pentru că nu intră oricine acolo. Pasionații de tenis nu sunt numeroși. Cu toții știm că fotbalul acaparează multă lume, însă tenisul este un sport elegant, n-o să auzi pe nimeni din tribune urlând din toți rărunchii să își susțină preferatul. Și acest loc, pe lângă terenurile de tenis, unde ai să vezi lumea bună a Bucureștiului, are și câteva părculețe, expoziții de mașini luxoase. Când vrei să te umfli un pic în pene, poți veni la arenele BNR.

 

Pe Simona Halep, noua emblemă a României în ceea ce privește sportul. Pe Horia Tecău, pe Ana Ivanovic, Gael Monfils și mulți alții.

 

Și în tribune ?                                                                                                   
Da, pot să spun că am stat lojă langă lojă cu Țiriac. I-am suflat în ceafă, cum s-ar zice.
 

 

Recunosc, merg des cu taxiul. Timpul e valoros în București și uneori contează enorm să ajungi cu 30-40 de minute mai repede, iar tarifele de 1,39 lei/ km sunt acceptabile. Însă, e important în ce moment al zilei iei taxiul aici, dacă te urci în taxi la ora 6 seara, când toți corporatiștii Capitalei se îndreaptă spre casă, s-ar putea sa te trezești blocat în trafic timp de o oră și să te dai de ceasul morții că nu ai luat metroul, deși poate trebuia să schimbi magistrala de trei ori. 

Așa am învățat eu străzile din București și zonele principale, mergând cu taxiul, fiind atentă la numele străzilor pe care trec și dăndu-i indicații șoferului, uitându-mă pe google maps. Ce poate fi mai neplăcut decât o ocolire făcută de un taximetrist care încarcă factura și, în final, să te alegi cu vreo 10 lei în minus și cu timp pierdut.

 

Este, într-adevăr, și încă unul fascinant. Încă de când pășești în clădirea Facultății de Drept, a cărei construcție a fost sprijinită de regele Carol al II-lea, intri într-o atmosferă impunătoare. Deasupra ușilor de la intrare sunt așezate statui de dimensiuni remarcabile, ale marilor juriști din Antichitate, care inevitabil îți produc niște fiori pe șira spinării. Trecând de aspectul exterior, Facultatea de Dreptul a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut până acum. Deși, după primele luni, când descoperi adevăratul grad de dificultate al materiilor, îți vine să fugi pe altă planetă, devii mândru atunci când începi sa le dai de cap. Cerințele sunt ridicate, dar profesorii sunt mari personalităţi ale vieţii ştiinţifice și e o plăcere să știi că poți învăța de la cei mai buni. Recompensa pe care o primești, în final, de a termina una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară e, cu siguranță, pe măsura dificultății parcurgerii ei. Când ai o oră liberă, poți să te duci să asiști la un curs la Facultatea de Drept, pentru ele sunt publice, și astfel poți să descoperi, un pic, din universul asta atât de misterios pentru unii și de controversat pentru alții. Dar nimeni nu face asta.

 

Scările din fața Facultății de Drept sunt un univers în sine și fac parte dintr-un fel de ritual. Sunt scările celebre pe care se așază studenții și își beau cafeluța, își mănâncă iaurtul sau își savurează țigara.

 

Ăștia, la Drept, mănâncă iaurt. Dacă n-ai fost măcar o dată cu un iaurt să îl mănânci pe scări, sau o cafea, sau o țigară, nu e de bine. Dacă nu apari pe scări și stai în amfiteatru, te întreabă lumea „n-ai fost la facultate azi”? Există oameni de calitate la Drept. Oameni care nu sunt impresionați de mașinile parcate în fața facultății de către studenții susținuți 101% de părinți. Sunt și oameni comuni.

 

Nu, nu, nu, o spun la modul pozitiv. Sunt oameni cu care ai ce să vorbești și care nu se dau în stambă, să nu le mai ajungi cu prăjna la nas. Și, ca să demontăm niște mituri: nu, la Facultatea de Drept nu se intră «pe pile», ci numai după o pregătire serioasă pentru examenul de admitere. Iar studenții nu sunt numai copii ai unor celebri juriști din peisajul autohton, ci fac parte din toate clasele sociale, toți cu același scop, de a fi mândri posesori ai unei diplome de licență eliberată de Facultatea de Drept din București.