Gapşa Corneliu are 58 ani de viaţă şi 35 de ani de învăţământ. La Şcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu ” din Sectorul 5 este profesor de unsprezece ani. În timpul acestor ani, a avut cu siguranță destule împliniri profesionale deosebite, printre care șapte participări la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, sau la Olimpiada Gimnaziilor la handbal băieți și tenis de masă. La această școală se bucură de o bază material necesară, de un colectiv care încurajează performanța, și de niște copii minunați care, spune el, „te obligă să participi la competiții pentru că au mentalitate de învingatori”.
Povestiți-mi puțin despre experiența de a fi profesor de educație fizică.
Mi-ar trebui prea mult timp, predau educație fizica la clase diferite, de la pregatitoare până la clasa a VIII-a. Colective diferite, atitudini diferite, aptitudini diferite. Constantă rămâne dorința de a-i încuraja să facă mișcare, de a-i convinge că pot participa activ și conștient la propria perfecționare fizică.
Care sunt cele mai importante beneficii ale sportului în viziunea dumneavoastră?
Cu siguranță, lucrul în echipă. Mai departe, putem vorbi despre formarea trăsăturilor de personalitate pozitive, despre câștigarea încrederii în forțele proprii, despre liniștea pe care ți-o dă sentimentul că nu ești singur.
Dar ale oinei? Ce vedeți special la acest sport?
Greu de spus în acest moment. Timpul va găsi răspunsul. Pentru copii este ceva nou, deși vorbim despre sportul tradițional românesc. Li se cere precizie și viteză, dar mai ales capacitatea de a analiza fazele de joc și de a reacționa în funcție de cunoștințele lor de regulament.
Ce știați despre oină înainte de a vă implica în proiectul de repopularizare a acestui sport?
Până anul trecut, știam foarte puține lucruri despre oină. Păstram undeva, în sertarul cu amintiri speciale, prin anii 1977, momentul când în sala de sport a liceului din care trebuia să plec la alergare de durată, l-am găsit pe profesorul meu, domnul Brăiloiu Victor din Novaci, județul Gorj, la un antrenament de oină. Cu siguranță atunci se practica încă. Mi-au rămas în memorie viteza și forța paselor. Anul trecut am reușit să realizez visul de a forma o echipă de oină, pentru a participa la Olimpiada Gimnaziilor. A trebuit să învăț regulile, să descopăr o mică parte din secretele acestui sport. Voi continua, pentru că elevii doresc să ajungă la o fază națională.
De ce v-ați implicat în proiectul cu oina?
Anul trecut am început un drum. Va trebui să-l continui, până când se va găsi alături de mine un profesor tânar, dornic să continue.
Care este atitudinea copiilor față de acest sport?
Provocarea principală pentru ei este să găsească rezolvarea problemelor pe care desfășurarea jocului le impune. Este o întrecere, la care trebuie să-ți depășești adversarul. Iar după ce ai gustat din cupa victoriei sau a înfrângerii o dată, nu te mai poți opri.
Cum a decurs primul antrenament de oină?
Ne-a bucurat prezența celor care au explicat regulile de tactică ale jocului.
Ce așteptări aveți în legătură cu următoarele antrenamente?
Să reușim să lovim mingea cu bastonul fără a rata, să creștem precizia paselor și a loviturilor.
Dar în legătură cu meciul final?
Evident, să-l câștigăm. Pornim însă de la ideea că importantă nu este victoria, ci eforturile pe care le-ai făcut pentru a o obține. Este o provocare la care suntem onorați să participăm.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Educație prin sporturi și jocuri tradiționale”, derulat de către Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
