Femeia este singura frumusețe după Dumnezeu

Bucureștiul boem cu Maria Cristina Firoiu

Poeta Maria Cristina Firoiu are 27 de ani, a venit în București din Craiova, împinsă de darul ei de a vedea unde se moare și unde se trăiește. În curând își va scoate primul volum de versuri, volum care se află în colaborare cu scriitorii Dan Ioan Marta (cel ce îi asigură postfața) și Cristian Neagu( prefața cărții). Apare într-o antologie creată de Cenaclul de Urgență, la inițiativa poetei Daniela Toma împreună cu Ion Calotă, intitulată “Poemia”. A expus, de asemenea, poezii pe pereții magazinului de bijuterii Art&Gold și a fost invitată la emisiunea "Portret de autor "  la radioul Shalom România și emisiunea "Unde fugim de acasă " la E- strada Tv.

 
Trăiești prin poezie, chiar conversația cu tine este o poezie.
Eu am riscat și aș risca oricând pentru poezie, pentru că am o liniște extraordinară, parcă sunt departe de tot ce mi-e aproape și parcă sunt aproape de tot ce mi-e departe.

 
Spune-mi ce mai vezi în București autentic, mai există ceva autentic?
Există. Sunt muzee foarte multe, oameni foarte mulți autentici, de exemplu Dan Ion Martea, un suflet de artist autentic, poetul care apare în foarte multe publicații.
În teatre există autentic, dar nu precizez teatrele independente, sunt puține unde se fac spectacole bune. Îmi pare rău că la Palatul Copiilor lumea nu mai merge, eu mă duc săptămânal și sunt spectacole extraordinare, nu numai de teatru, spectacole de poezie, expoziții de pictură, cu studenți din toate părțile, nu neapărat din București, nu neapărat din România, iar de ei nu știe nimeni nimic. Spectacolele au loc în două săli, Sala Mică și Sala Mare, care sunt în permanență ocupate, le recomand cu toată inima. De asemenea, Festivalul "George Enescu",  realizat din doi în doi ani, care mi se pare singurul festival de bun gust din România.
Eu cred foarte mult în autentic, nu putem să ne debarasăm de asta, încercăm să înnoim absolut tot, de la îmbrăcăminte, până la starea de spirit. Mai nou, starea de spirit e depresia, toată lumea se află în depresie și în literatură e la fel, se scrie foarte negativ, fiziologic, versul alb se folosește foarte mult, fără substanță lirică, fără mesaj de interior.

Venirea în București te-a inspirat mai mult în crearea poeziilor? Ce locuri te inspiră?
Pentru a crea poezie, ai nevoie de liniște, eu am ajuns să merg prin București și să nu mai aud și să nu mai văd gălăgia.
De obicei, clădirile vechi mă inspiră, în Centrul Vechi, pe Magheru, Cotroceni, în partea de nord, înspre Aviației. În zona Berceni există Muzeul "Tudor Arghezi", un loc extraordinar, despre care nu știe nimeni. Prefer locurile cu istorie, cu încărcătură.

 
O poezie de-a ta este intitulată “Tu ești puțin femeie”. Există o măsură a femeii și cât de femei sunt bucureștencele?
Nu m-am gândit niciodată la asta, pentru că eu nu cred că există bucureșteni. Nu cred că există oameni care să aibă legătură din moși strămoși cu locul ăsta.
Există femei în București, și cele mai frumoase femei, și cele mai de capitală femei sunt cele din provincie sau din alt loc. Într-adevăr, aici există un grad de cizelație, de orice, dar oamenii din  afară, cei care recunosc că sunt din afară vor încerca mult mai mult să se cizeleze și să se cunoască, decât cei care au impresia că sunt de aici, nu există așa ceva.
Specific acestor femei le este răbdarea, hărnicia, naturalețea. În dreptul femeii eu o să pun mereu semnul egal în dreptul hărniciei. O femeie adevărată o putem recunoaște după mers, după așteptare, după îmbrăcăminte. Eu scriu foarte des despre femeie, pentru că este cea mai deasă minune întâlnită, femeia e mamă, e soție, iubită, soră.

Femeile sunt peste tot, asta nu o să dispară până la final, dacă există final… Femeia este singura frumusețe după Dumnezeu.

 
Foarte des scrii despre maternitate. Îți vezi copiii crescând în București?
Îi văd crescând, atât … Nu îmi place să folosesc termenul copil, e foarte frumos să folosești prunc, pântec în loc de burtă.

 
Folosești sintagma “fumez  epic”. Cum fumezi tu epic și pe unde fumezi tu epic prin București?
Toată treaba asta cu fumez epic intră în  antiteză, pentru că eu scriu poezie, epic înseamnă, în primul rând, moral, după care se atașează părții de literatură-proză, versul alb foarte lung. Am vrut să scot în evidență partea asta umană, scrisă în poezie. Poezia nu este făcută pentru a fi înțeleasă. Epic e partea opusă a liricului, interpretarea voastră către ceea ce scriu eu.
Fumez epic în anturajul meu, legat de scriitori, critică, artiști, muzicieni, actori. Frecventez foarte multe cenacluri, de exemplu “Cenaclul de urgență”, care tocmai a sărbătorit un an, realizat la inițiativa Danielei Toma și a lui Ionuț Calotă, care este basist. Cenaclu unde chiar există cultură și artă, cu oameni de calitate, cele mai mari nume din literatură. Aici nu există oameni care fac artă de dragul artei…
Recent l-am cunoscut și pe domnul care va face prefața cărții mele, Cristian Neagu, dumnealui are și Asociația Scriitorilor Academus, o asociație foarte importantă, care desfășoară evenimente, nu în crâșme cum se poartă acum, ci în  săli de festivitate, în strânsă legătură cu Ministerul Educației, săli cum ar fi Casa Poporului, Sala Sindicatelor Libere din Învățământ.

Crezi că un om venit din provincie, aici renaște?
Depinde de ce vrea să facă și dacă vrea să se cunoască cu adevărat. Eu am plecat din Craiova, pentru că am darul ăsta de a vedea unde se moare și unde se trăiește.  În afară de chestii autentice, în Craiova foarte rar mai găsesc locuri de cultură, totul e politizat. Și în București se întâmplă asta, dar aici fiind mai mare, totuși mai găsești.
Eu nu vreau să fiu tristă, vreau să îmi trăiesc tristețea, pentru poeți fericirea nu există, e o secundă, exact cât știu ei că este fericirea, nu au noțiunea de lumesc. Venirea în București m-a schimbat fizic și spiritual.
Am vrut să fiu liberă și sunt o persoană liberă.

Bucureștiul ți-a dat această libertate?
Eu văd Bucureștiul ca pe un om, ca pe un om puternic, dar nu îl văd și ca pe cel mai frumos om, din punct de vedere fizic. Aici e tot ceea ce putem găsi și în altă parte, doar că este mai mult.

 
E și calitativ ceea ce îți oferă Bucureștiul sau doar cantitativ?
Depinde, dacă mă gândesc că aici sunt și cele mai multe televiziuni, posturi de radio care ne învață să mâncăm cultura, arta, iubirea, omul cu foarte multe E-uri….
Eu nu am venit să cunosc partea comercială, ci partea spirituală.

Unde regăsești tu această parte spirituală?
În fața bisericii, e cea mai mare încărcătură. Eu mi-am făcut botezul acum, în decembrie, și acum am o biserică în zona Dorobanți, la preotul Stănescu, o minune de om.
În Muzeul Tăranului Român, Muzeul Literaturii Române, unde toți marii poeți au crescut. 
Acum se întâmplă o chestie jenantă, se vorbește foarte des despre scriitori jingnindu-i, toți sunt bețivi. În trecut statul proteja scriitorii, valorile, acum nu se întâmplă asta.
Până la urmă nu contează felul lor de-a fi dincolo de artă, ci arta propriu-zisă….
Da. Eu cred că România este țara cu cea mai multă cultură. Nu cred că Franța este. Și în Franța, tot noi suntem, dar împrumutați, cumpărați…

 
Apropo de asta, unde există “estetica urâtului” în București?
Unde există grupuri de oameni care își susțin defavorizarea, în orice, care ies în stradă doar de dragul de a ieși în evidență. Oameni pe care îi întâlnești în cluburi, printre tineri, spunând că ei nu au drepturi. Dreptul a devenit altceva în țara asta, o chestie fizică, deși dreptul e o chestie ce ține de respect.
Eu consider, chiar dacă am doar 27 de ani, că am foarte multe drepturi, chiar dacă sunt altfel. Noi grăbim judecata, având impresia că tot noi facem și “judecata de apoi.” Noi suntem mici.
Unde există comunități de oameni, există foarte multă răutate, există urât, există estetica urâtului, dar nu la modul sublim, literar, ci la modul lumesc.

Poți să îmi nominalizezi câțiva scriitori din București pe care tu îi apreciezi?
Da, sunt foarte mulți, dar nu sunt cunoscuți: Dan Ioan Marta, Daniel Vorona, Cristian Neagu, Daniela Toma, Alexandru Dan, Iulia Toma, Andrada Ingrid Maran, Ingrid Cosma, Alexandru Dan Iulia Toma, sunt foarte mulți.

Dar locuri de unde poți să îți procuri cărți bune în București?
Din păcate, nu mai există librării, din punct de vedere fizic, nici în București. Există politica asta în care ești ești obligat să plătești foarte mult pentru a îți expune cărțile. Nu te mai primește nimeni, nici la editurile mari. Există librăriile online, care mai produc ceva și pentru autor. Totul e privatizat.
Mai este doar Biblioteca Metropolitană, unde poți împrumuta cărți. Tot acolo au loc întâlniri între scriitori foarte mari, între epigramiști, în fiecare miercuri, în jurul orei 16.00, în sala de lectură, la parter.

 
Ce zonă din București i s-ar potrivi lui Mihai Eminescu?
Mihai Eminescu e un erou în literatură. Piața Rosetti, cred. Acum câțiva ani am stat într-o mansardă foarte mică, de 2 mp pe 2, în răceala mea dobândită acolo, nu aveam căldură, abia atunci, în frigul ălă, din iarna aceea, mi-am dat seama de valoarea lui Eminescu.
Exact acolo l-aș caza pe Eminescu, pe Calea Moșilor Vechi nr. 88, blocul Avocaților.

O poezie din literatura română care s-ar potrivi Bucureștiului.
O să aleg de la Adrian Păunescu, “Îndrăgostit de București”.

 
Cum ar suna poezia ta pentru Capitală?
E o temă bună. Ar fi o poezie simplă. O să fac o poezie cu dedicație pentru voi merg.in, cred că ar suna așa:
“ Bucureștiul e primul loc și o să fie ultimul loc călcat de Dumnezeu”.
Cred că aici Dumnezeu vine mai des…