X

Cătălin Voinea. Sportul formează atitudini

27 Oct 2017 | scris de A.R.J.S.T.
  • Cătălin Voinea. Sportul formează atitudini

3,30 rating / 27 voturi
Review Merg.In

Voinea Marian-Cătălin are 27 de ani, iar de cinci ani este profesor titular de Educație Fizică la Școala Gimnazială nr. 126 din București. De-a lungul timpului, a practicat handbal, iar în prezent este instructor de rugby la grupele de copii.

 

Cum ați descrie experiența de profesor?

Experienţa de profesor nu prea poate fi redusă la câteva fraze. Orele decurg bine dacă ne dăm silinţa –  totul depinde de profesor. Orice copil e receptiv dacă se distrează.

Care sunt cele mai importante beneficii ale sportului în viziunea dumneavoastră?

Sunt foarte multe beneficii. Aspectul fizic cuprinde multe laturi şi se răsfrânge asupra psihicului, intelectului. Pe lângă lucrul în echipă, se formează atitudini, se creează o disciplină de grup şi individuală care facilitează parcursul copilului de-a lungul vieţii sale.

Dar ale oinei?

Un lucru special la oină ar fi incertitudinea. Meciul poate lua orice turnură, iar tocmai asta face jocul palpitant și plăcut pentru oricine.

Ce știați despre oină înainte de a vă implica în proiectul de repopularizare a acestui sport?

Nu am jucat vreodată și chiar nu știam altceva în afara faptului că se folosește o bâtă lungă... M-am implicat în proiectul cu oina din dorința de a învăța acest sport care este socotit sport național. Un profesor de sport ar trebui să cunoască până la cele mai mici detalii această disciplină sportivă.

Ce așteptări aveți în legătură cu meciul final?

Dacă vă referiţi la meciul final din noiembrie, nu ştiu ce să vă spun, ar trebui să fie un eveniment mai îndepărtat  pentru a permite copiilor să-şi însuşească jocul fără a fi grăbiţi. Federaţia (n.r.: Federația Română de Oină) ar trebui să aibă răbdare să crească antrenori, să formeze cadre didactice care la rândul lor să insufle pasiunea copiilor. Dacă profesorii nu sunt pasionaţi şi interesaţi, copiii nu se vor ataşa de acest sport.

Cât despre turneul final, premiile consistente ar putea să dea o nuanţă neplăcută jocului şi motivează în mod greşit atât elevii, cât şi profesorii (prin laptopuri, excursii și cei 800 de lei). Toţi elevii ar trebui să primească aceleaşi premii şi diplome, fără clasament şi loc. Sportul trebuie jucat în primul rând de plăcere. Vor fi situaţii de înverşunare care nu-și au rostul pentru un turneu de popularizare. Pe deasupra, jucătorii pierzători probabil nu vor mai juca ulterior. Astfel „se pierd” copii buni, chiar dacă nu sunt înzestrați la prima vedere.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Educație prin sporturi și jocuri tradiționale”, derulat de către Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Comentarii