Te-ai gândit vreodată cum ar fi să ai fotografii din zece locuri diferite în maximum zece minute, fără să fi fost vreodată acolo?! Pare magie. Ei bine, nu este! Este doar un fundal fotografic, Croma, folosit și de studioul Frozen Monkeys Media Production, compus din trei persoane foarte creative și pline de energie. Unu-i arhitect - Octavian Eremia, altu-i traducător - Laura Gaiu, și celălalt, fratele jumătății care-i arhitect- Mihai Eremia, lucrează în media. Fiecare cu meserii de bază ce nu au legătură cu fotografia, născuți și crescuți în București, cu un studio foto situat pe o stradă frumoasă, Alexandru Donici, ne prezintă în 2000 de cuvinte povestea unei pasiuni: fotografia.
Cum a început conceptul Frozen Monkeys?
Mihai Eremia: Ideea a pornit de la alegerea unei pasiuni din care să nu faci bani, pentru că asta înseamnă o pasiune: să faci ceva fără bani. Am început în 2007. Laura a venit în mod natural, fiind prietena lui Octavian. Am făcut lucrurile astfel, fără bani, timp de trei ani, apoi proiectul și-a luat aripi. Au început să vină și clienți. Noi încercăm să abordăm alt stil de a lucra. Am fost și noi la rândul nostru fotografiați și nu am dat de cineva care să ne facă să ne simțim bine, să fie ca noi, să fie din altă „eră”, toată lumea era cu nasul pe sus, mai mult sau mai puțin înfumurați, ceva de genul eu știu să fac asta și nu mai știe nimeni. Nu mai există așa ceva azi, trăim într-o societate a ideilor, a creativității. La mine, dacă ar veni cineva să îi arăt ceva din ceea ce știu eu pe fotografie, aș face-o cu mare drag.
Numele a derivat din pasiunea noastră pentru sporturile de iarnă, „frozen”- înghețat, iar „monkeys” pentru că suntem urbani, cumva maimuțele urbane.
Octavian Eremia: Putem spune o maimuțăreală generală.
Laura Gaiu: Totul a început ca un hobby, apoi s-a extins și am început să facem și bani din asta, la început ca un job adițional joburilor de bază, din care să ne plătim excursiile în diverse locuri, iar de un an a început să prindă foarte bine.
Care este diferența între ceea ce faceți voi și ceea ce fac alți fotografi?
Octavian Eremia: Noi ne axăm mai mult pe partea asta ireală, fotografie lucrată pe un fundal Croma, noi creăm alte realități.
Dar nu este o păcăleală? Am fost acum câteva zile la o prezentare a lui Rogelio Cuéllar (n.r. - un fotograf mexican foarte cunoscut) și el spunea că folosește numai lumina, cadrele naturale.
Octavian Eremia: Nu putem spune că este o păcăleală, de fapt pui omul, produsul, într-un alt context. Nu păcălești cu nimic. Eu, ca formație, sunt arhitect, creez case virtuale pe care le prezint oamenilor, lor le prezint realități virtuale, simulări, machete. Toată această poveste este inventată la început, apoi se transpune în realitate, la fel este și conceptul nostru. Creezi o păcăleală mai întâi, apoi rezultă produsul finit care servește unui țel.
Mihai Eremia: Vorbim de media, aici totul este o păcăleală.
Practic, chemați omul aici, îl transpuneți într-un alt mediu, la care el nu poate accede inițial, apoi sperați/ speră că va ajunge acolo.
Octavian Eremia: Exact. Dar vreau să subliniez că, de exemplu, cineva vrea să își facă fotografii pentru portofoliul lui îmbrăcat în costumul lui de snowboard, nu pot să aștept până iarna pentru a realiza aceste fotografii. Noi prezentăm mai departe lucrurile ca un concept, un ciné-vérité cu care clientul interacționează mai departe cu piața sau cu oamenii. Dacă ne gândim la revistele de modă, modelele de acolo sunt foarte photoșopate, nici una nu este naturală.
Mihai Eremia: Totul se bazează pe comenzile clienților. Un client când vine la tine, dau un exemplu: are nevoie de o anumită persoană într-un anumit context, noi lucrăm cu lumina de studio, ceea ce înseamnă că scad costurile enorm pentru client.
Octavian Eremia: Ca logistică e mult mai ieftin așa, să pui produsul, omul într-un alt context, într-o realitate virtuală.
Laura Gaiu: Avem și opțiunea studioului mobil, dacă omul își dorește un cadru natural, dar costurile sunt mai mari.
Vă axați pe un anumit tip de fotografie?
Mihai Eremia: Încercăm să facem toate tipurile de fotografie, dar fotografia noastră de suflet este, ne place s-o numim: fotografia urbană. Cel mai mult facem fotografie de produs, de la gemuri, salamuri, semințe etc. Am făcut, de exemplu, fotografii pentru un catalog din Austria cu bolile semințelor de grâu, fotografii macro cu toate etapele prin care trec semințele. Există comisiile naționale care garantează că ceea ce mâncăm noi, pâinea spre exemplu, este făcută din semințe ok. În România abia în 2003 a fost introdusă această obligație: să fie verificate toate semințele. De exemplu: semințele de floarea-soarelui care au aflatoxină, până atunci erau amestecate cu cele bune, acum sunt date la o parte. În ultimul timp am lucrat foarte mult pe post producție. Asta e o chestie existentă cam de trei ani în România, clientul vine deja cu un material, iar nouă ne cere să îi dăm vibe-ul.
Noi încercăm cât mai mult să râmânem pe partea de firme, corporate. Omul normal vine și pleacă, oamenii au nevoie de fotografii la câteva momente din viață, nunți, botezuri, au primit cadou o ședință foto de la niște prieteni etc., apoi nu își mai fac fotografii profesioniste. Pe când în marketing, vânzări, mereu este nevoie de fotografie profesionistă. Ne păstrăm și latura de oameni normali, pe care, de fapt, am lansat-o odată cu Noaptea Studiourilor Foto, până atunci am lucrat pe partea de corporații.
Octavian Eremia: Putem prezenta în fotografii și perspective ciudate ale orașelor, momentele care îți scapă când te duci în vizită undeva, micile detalii.
Vi s-a întâmplat să fotografiați o persoană care avea un vis, s-o transpuneți prin fotografia voastră în acel vis, iar impactul să fie foarte mare?
Laura Gaiu: Chiar anul acesta, la Noaptea Studiourilor Foto, ni s-a întâmplat cu o fată, a fost foarte surprinsă de fotografii.
Mihai Eremia: Se întâmplă foarte des lucrul acesta. La o fotografie normală, într-un cadru natural nu vezi asta, la fotografiile puse în contexte la care nu poți să accezi atât de ușor se întâmplă frecvent. Dau un exemplu: un cerșetor îmbrăcat în haine de lux, mergând pe Champs-Élysées. Facem altceva decât ceilalți fotografi.
Ați și urmărit un traseu al unui om căruia i-ați făcut o fotografie într-un context care nu făcea parte din cotidianul său, i-au schimbat cumva viața fotografiile respective?
Laura Gaiu: Nu putem să ne pronunțăm în această privință. Oamenii care vin aici sunt episodici, nu interacționăm foarte mult cu ei, doar ocazional. Putem vorbi despre impactul asupra prietenilor noștri.
Mihai Eremia: Misiunea noastră se oprește în momentul în care livrăm pozele, nu avem acces mai departe, uneori poate primim feedbackuri, dar nu neapărat privitoare la impactul emoțional asupra oamenilor.
Cum sunt repartizate sarcinile în echipa voastră?
Laura Gaiu: Băieții fotografiază. Octavian se ocupă de partea digitală mai mult, Mihai fotografiază propriu-zis și se ocupă și de producțiile video. Eu vorbesc cu oamenii, sunt practic PR-ul echipei. În Frozen mai există încă două persoane, ei fac parte din echipă, dar sunt chemați doar dacă este nevoie.
Care a fost cea mai ciudată cerere de fotografie?
Mihai Eremia: Un fel de miniscenetă realizată din fotografii cu niște omuleți care se apropiau de o căpșună, o cerere pentru un site din afară.
Vi s-a întâmplat să întâlniți persoane pe care nu le-ați putut fotografia pentru că nu s-au degajat deloc?
Octavian Eremia: Unii oameni, în momentul în care se uită în oglindă, văd ceva ce nu este neapărat real, rămân cu acea proiecție a sinelui și nu se pot detașa de ea. Iar atunci când le arăți în fotografii realitatea, practic le este foarte greu s-o accepte. Problema este să treci de această proiecție și să vezi realitatea.
Spuneați că vă mai place să faceți fotografii în orașe cu detaliile, lucrurile nevăzute. Ați realizat fotografii de detaliu și în București?
Mihai Eremia: Nu. E exact chestia aia, nu faci fotografii în locul în care trăiești.
Mihai Eremia: Nu. E exact chestia aia, nu faci fotografii în locul în care trăiești.
Octavian Eremia: Prin natura meseriei pe care o am, cea de arhitect, am văzut dezvoltarea asta haotică a Bucureștiului. Fiecare om în Bucureștiul postcomunist a început precum un copil căruia îi dai culori să își picteze, construiască case în felul propriu, să își expună personalitatea pe fațadele caselor. După comunism, Bucureștiul a trecut printr-o perioadă de tranziție, prin care oamenii au experimentat, și-au satisfăcut propriile nevoi pe care înainte nu și le puteau manifesta și au început după comunism să experimenteze. Bucureștiul e un experiment care nu s-a terminat încă. E un oraș foarte pestriț, îți oferă viață de noapte, viață culturală, orice. E totuși într-o fază de embrion, nu a ajuns încă să se dezvolte într-o anumită direcție.
Mihai Eremia: Vorbim totuși chiar și aici de o formă de artă, pentru că oamenii se exprimă chiar și printr-un mod haotic de a construi. Eu cred că noi modificăm spațiul din jurul nostru în timp ce ele ne modifică pe noi. Depinde cum privești lucrurile, poate avea o parte urâtă sau o parte frumoasă. E doar o chestie de percepție, de perspectivă.
Locurile preferate din București.
Mihai Eremia: Cel mai înalt loc din București, Sky Tower.
Octavian Eremia: Strada de lângă biserica Stavropoles aduce aminte de perioada de început a Bucureștiului, dinainte de perioada interbelică. Noi, eu și Mihai, am copilărit la granița dintre cele două lumi ale Bucureștiului: blocurile gri pe care le știe toată lumea și Bucureștiul interbelic care era odată cartierul Cotroceni, între ceea ce înseamnă zona de Rahova, Ferentari și Cotroceni, Academia Militară
Laura Gaiu: Mie îmi place zona de aici, unde facem interviul, strada Alexandru Donici, Parcul Grădina Icoanei.
Dacă ar fi să faceți o fotografie acestor două zone în care Mihai și Octavian au copilărit, ce ați fotografia?
Octavian Eremia: Aș fotografia insulele urbane, sau ultimele redute ale caselor demolate, încercuite, sufocate de construcțiile noi, pentru că acolo este, de fapt, zona în care orașul vechi se întâlnește cu noile dezvoltări.
Cum v-ați face vouă înșivă o fotografie?
Mihai Eremia: În oglindă! Sincer, cred că aș realiza-o în contextul în care lucrez, adică în editare. Editarea înseamnă ore întregi, au fost momente în care am stat și până la ora 6 sau 7 dimineața la birou pentru a termina o comandă, dormind astfel doar două ore pe zi. Aceasta este partea ascunsă a fotografiei, partea pe care nimeni nu o vede.
Octavian Eremia: Cartea preferată a lui Mihai este „Dorian Gray”, de aici se poate deduce mai ușor de ce a ales oglinda.
Laura Gaiu: Eu, probabil, într-un parc în apropiere, într-un foișor citind cartea „Pălărierul”.
Octavian Eremia: Într-o piață foarte aglomerată.