Aylin Cadîr cântă Bucureştiul: „Murmur, parfumuri fine, şosea, un domn bine, batistă şi barbă tunsă, cochet/vulgar”

 

Ocupaţia în ultimii cinci ani: Actriţă/ Vocalistă
 

Înălţime, greutate (+bebe): 1,65; 55 kg +15 kg momentan.
 

Dulciuri. Da sau nu? Şi când? Dadada. Oricând, cu măsură. 

Eşti turcoaică. Spune-ne că faci cea mai bună baclava.
Fac cea mai bună baclava...
 

Cerceii pe care i-am purtat la nuntă. Şi nici inelul de logodnă şi verigheta. În rest, împrumut cu drag. 

Care e ultima ştire pe care ai citit-o şi te-a impresionat?

Cică pe OS X 10.10 este un bug care permite hackerilor să-şi facă de cap, să îţi instaleze tot felul de programe pe laptop, fără să aibă nevoie de vreo parolă. Panică!
 

Cred în puterea omului de a schimba şi de a se schimba. Mi-e frică de o bătrâneţe trăită în singurătate. 

Îndrăznesc să te întreb: cât vrei să trăieşti?

Hm... atât cât să nu devin o povară pentru apropiaţi. Mi-ar plăcea să trăiesc cât am mintea ageră şi un fizic cât de cât sănătos, cât încă există spiritul ludic în mine, cât sunt încă o prezenţă plăcută. 

Îmi place mult cum cânţi jazz şi bossa nova. Ce ai fredonat prima şi prima dată?

„Fată dragă nu fi tristă fiindcă e păcat...” Yup... „Garota di Ipanema” nu ajunsese pe malurile Tomisului.

Mi-aş dori ca la anul, în ianuarie, să-mi reiau spectacolele şi planurile lăsate în stand-by.
 

Rup! Mai ales acum. Câteodată danseaza buricul fără mine. Am văzut şi eu pe net şi pe la televiziunile turceşti dansatoare din buric foarte, foarte tari. E o plăcere să le vezi cum îşi compartimentează corpul, cum simt fiecare bătaie de tobă cu câte o parte a corpului. Altfel, mă uit şi eu, ca şi voi, ca la un spectacol. Păstrând proporţiile, cred că senzaţiile pe care un bărbat le are când se duce la un show de streaptease le aveau sultanii şi curtea când veneau dansatoarele din buric la sarai.
 

Spectacolele pe care le organizam în faţa blocului. Eram organizator, producător, set designer, sponsor, concurent şi câştigător. 

Cum a fost viaţa ta? A fost una uşoară, irepetabilă, călduroasă?

Până acum viaţa mea a fost frumoasă, pasională şi călduroasă. Am avut baze bune, poate un pic prea multă protecţie, am avut noroc, am avut parte de întâlniri frumoase, prieteni buni şi vacanţe aventuroase. Şi aş putea spune că într-un fel acum încep o nouă viaţă! :)

În sezonul rece e horror. Cel puţin cât am trait eu în Constanţa nu aveai ce face iarna. Constanţa vara, clar!
 

Bătaia cu bulgări era luată foarte în serios mai ales de băieţi. Am avut o săptămână întreagă un ochi umflat din cauza unui bulgare... so, not really my cup of tea. 

La ce te gândeşti când mergi pe strada pe care ai copilărit? Cum erau oamenii?

Mari! Totul era mare. Oamenii, distanţele, cartierul, şcoala şi curtea şcolii. Acum le văd altfel. Mă gândesc la lumea mea de atunci în comparaţie cu cea de acum şi la faptul că eu, la 10 ani, nici nu îndrăzneam să visez la ce mi se întâmplă acum. Câteodată, încă mă întreb, dacă viaţa mea de acum este un vis. 

Ce fel de copil ai fost? Cum ţi se spune că ai fost?

Eu îmi amintesc că eram foarte ascultătoare şi fricoasă. Ai mei însă mereu îmi spun că erau chemaţi la şcoală pentru ca „doamna” să le spună că nu stau locului o clipă. Îmi amintesc că mă băteam cu băieţii dacă ceva mi se părea nedrept. Eroina mea de atunci era Xena... Atât mă ducea mintea.

 

Prima şi prima dată am venit într-o excursie la Muzeul Antipa, în clasa a 4-a. Ţin minte că mi s-au părut strazile imense şi că nu înţelegeam de ce nu vezi nimic pe geam la metrou. 

Care-i pe scurt povestea ta cu Bucureştiul?

Pe scurt, Bucureştiul a fost şansa mea pentru o altă viaţă and i took it. 

Bucureştiul e un oraş de iubit, de trăit sau de folosit?

Toate variantele de mai sus. Bucureştiul este un centru cultural care îmi oferă de muncă, este un oraş frumos, dacă ştii unde să te uiţi şi, în comparaţie cu alte capitale europene, poţi să trăieşti în condiţii foarte bune în el. 

Care e cea mai bătătorită rută pe care o faci în oraş?

În perioada asta nu mă prea plimb prin oraş. E cald şi eu am o burtă mare. Mă duc des în piaţă. Aproape de mine este piaţa Domenii. Îmi place să cumpăr fructe multe şi acre. Dar uneori fac pe nebuna şi mă duc la Obor. Au preţuri mai bune şi mai multe variante de produse. Îmi place să merg în piaţă. La Domenii e un nene care are o taraba cu nişte cireşe necoapte şi mici, dar care cântă într-una tare şi cu voie bună cântece numai de el ştiute sau probabil inventate pe moment. Ceilalţi ţărani râd de el, dar mie mi se pare simpatic. Mereu iau şi de la el un kg. 

Spune-ne, ce vezi pe traseul acasă-teatru?

Mega Image (vreo 3-4 spre plus), depinde pe unde o iau, shawormeria de la Piaţa 1 Mai, curtea spitalului Filantropia, MŢR-ul, gelateria Venchi, un Starbucks nou unde era un Citi Bank lângă un magazin Hugo Boss, parcul Iorga, fostul Teatru Naţional - acum hotel Notovel, Cartoful, vitrine cu hăinuţe, magazinul Muzica, hotelul Continental, Teatrul Odeon - depinde de spectacol uneori mă opresc aici. Dacă am la TNB mai dau şi de Capşa, Cercul Militar, Pizza Hut, Paul, nenea care cântă din scripcă Zaraza pe repeat, cele trei statui de la Universitate, una e a lui Spiru Haret sigur, sculptura cu personajele lui Caragiale, nenea portarul şi am ajuns.

Îmi place la Divan-ul din Floreasca. Atmosfera e plăcută şi mâncarea bună. Excelează în materie de dulciuri. Recomand tortul! Mai e o bodeguţă, undeva pe la Buzeşti, care arată rău, dar mâncarea e bună. Îi zice Ido-Memos, cred. Nu m-am uitat niciodată la numele scris la intrare. Pentru mâncare turcească tradiţională ca în Dobrogea, vă recomand restaurantul Efendi din Neptun. În Bucuresti încă nu am mâncat suberek sau cuscus ca acasă, însă la Efendi, da. 

O cârciumă unde îţi place să cânţi.

Pe terasa Hotelului Residence Domenii.

S-au scris multe melodii despre Bucureşti. Ce cuvinte ar conţine o melodie făcută de tine despre acest oraş?

Murmur, parfumuri fine, şosea, un domn bine, batista şi barba tunsă, cochet/ vulgar. De altfel astea sunt cuvintele din piesa mea despre Bucuresti! :)

:)) Mă întrebi de parcă merg în piaţă să aleg un pepene.  Nu reuşesc să-mi închipui cum va fi micul prunc. Oricum, îmi doresc să îi dau libertatea să-şi dezvolte personalitatea fără să-mi impun propriile păreri despre lucruri, să-l ţin de mână şi să-l ghidez atât cât va avea nevoie de mine. Îmi doresc să cresc un bărbat care să ajungă să fie pe picioarele lui, curajos, înţelept şi cu poanta la el. Ceea ce e foarte uşor, dacă va semăna macar un pic cu tatăl lui.

Peste tot! Vreau să îi arăt lumea, vreau să cunoască cât mai mult din ceea ce îl înconjoară. 

Cum te-ai descurcat în oraş ca viitoare mamă? Ţi s-a schimbat percepţia faţă de societate?

Faţă de societate încă nu. Oamenii sunt destul de amabili cu gravidele. Mi s-a oferit şi un scaun la metrou. Îmi dau seama însă, vorbind şi ieşind cu prieteni care au deja copii că nu prea ai opţiuni de ieşit în oras cu copilul. În majoritatea restaurantelor din Bucureşti se fumează şi nu există locuri de joacă pentru copii. 

Ca de la mamă la viitoare mamă, vei urî foarte mult bordurile, maşinile din Bucureşti. Cum vei „lupta” cu oraşul?

Mă voi baza pe ajutoarele care mi s-au tot oferit. Mama, tata, socrii mei şi sora mea cu soţul ei. Ei sunt parte din armata mea. 

În ce constă frumuseţea unui turc?

În modestia, înţelepciunea şi în mica strălucire din ochii lui.