Alexe Cornel-Marius are 28 de ani, iar de cinci ani este profesor de Educație Fizică și Sport. Obișnuia să practice fotbal de performanță la cluburile Rapid și Sportul Studențesc, dar la vârsta de 20 de ani a trebuit să se oprească din cauza unei accidentări. De un an predă la Școala Gimnazială Nr. 103 din Sectorul 5.
Cum vă înțelegeți cu elevii?
Mi-am ales meseria de profesor având în minte gândul şi şansa de a transmite mai departe lucrurile acumulate de mine ca sportiv, încercând să-i îndrum spre sport şi mişcare. Având ca avantaj vârsta, am reuşit încă de la început să îmi apropii copiii și să-i fac să înţeleagă beneficiile sportului şi ale mişcării. I-am făcut să practice sportul cu bucurie, să-l privească nu doar ca joacă sau ca orice altă materie la şcoală, ci şi ca un mod de viaţă, un mod de a ne educa personalitatea. Orele se desfăşoară într-o atmosferă bună, veselă, reuşind astfel să le captez atenţia şi să îi fac să se concentreze la mine și la ce avem de făcut.
Care sunt cele mai importante beneficii ale sportului în viziunea dumneavoastră?
În primul rând, eu văd sportul ca un mod de viaţă, un mijloc de a forma caractere şi personalităţi. Apoi, prin practicarea sportului ajutăm la o dezvoltare fizică armonioasă, la menţinerea sănătăţii, la formarea unui stil de viaţă sănătos.
Dar ale oinei? Ce vedeți special la acest sport?
Fiind un sport de echipă, ceea ce contează şi este special este că ajută la formarea unui grup unit, a unor relaţii interumane solide între componenţii echipei. Ca în orice alt sport de echipă, fără această coeziune nu se pot obţine rezultate bune, indiferent de talent.
Ce știați despre oină înainte de a vă implica în proiectul de repopularizare a acestui sport?
Mare lucru nu ştiam despre acest sport, decât că este sportul nostru naţional, și că este asemănător baseball-ului. Mai știam că în România există vreo șase, șapte echipe la nivel profesionist ( de primă ligă). Din păcate nu am jucat, fiindu-mi cunoscută doar aruncarea mingii de oină.
De ce credeți că e important acest proiect?
Am văzut o oportunitate de a descoperi acest sport în profunzime; totodată am vrut să îl fac cunoscut şi copiilor, mai ales celor care nu au înclinaţii spre celelalte sporturi mediatizate.
Ce atitudine au elevii față de oină?
Copiii au fost receptivi, au înţeles foarte repede regulamentul jocului şi am rămas surprins plăcut cum un joc atât de puţin cunoscut poate atrage atâția copii încă din prima zi în care îl practică.
Cum a decurs primul antrenament de oină?
Pentru mine a fost un pic mai complicat însă ei au înţeles foarte repede ce au de făcut. S-au arătat dornici chiar să şi joace un meci, o dată ce au înţeles bazele acestui sport.
Ce așteptări aveți în legătură cu următoarele antrenamente?
Nu putem decât să sperăm că ne vom consolida deprinderile necesare pentru a face faţă cu brio competiţiilor viitoare.
Dar în legătură cu meciul final?
Fiind opt echipe în competiție, nu ne gândim la meciul final. Vom încerca să ne bucurăm cât mai mult de fiecare meci, iar la sfârşit sperăm să fim mulţumiţi. Mai ales copiii de rezultatele muncii lor.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Educație prin sporturi și jocuri tradiționale”, derulat de către Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
