Tu de unde ești?
Din Botoșani.
De câți ani ești în București?
Am venit în primul an de facultate aici, iar acum sunt la master, deci este al patrulea.
Care-i cea mai faină amintire în aștia trei ani și ceva, legată de București?
Mă speria foarte tare ideea de oraș mare. Botoșaniul e mic. Toți se cunosc între ei, iar cercurile de prieteni erau, inevitabil, comune. Am încercat să mă prind care e dinamica găștilor în București. Am avut noroc pentru că participasem la festivaluri de teatru în București, când eram în liceu, prin care am cunoscut oameni de care am putut apoi să mă leg. M-au ajutat mult și colegii de facultate să mă integrez. Dacă vrei o amintirire, mi-a rămas, din anul întâi, o noapte albă a cinematogrefelor (n.r. - Noaptea Albă a Filmului Românesc). Am mers atunci la vreo șase cinematografe. Noi voiam, în primul rând, să le vizităm. M-a marcat numărul mare de oameni care s-au strâns atunci, în acel context, iar sălile, din ce știam eu, erau, de obicei, goale. Era ca un marș.
Unde ai stat când ai venit în București?
În căminul de la teatru, unde stau și acum.
Îți lipesește Botoșaniul?
M-am rupt foarte tare de viața de acolo - am renunțat la tot. În anul întâi, plecam mai des din București și stăteam cu săptămânile în Botoșani, dar în timp, mi-am dat seama că mă mint pe mine pentru că viața mea s-a mutat aici, la București. Nu vreau să mă întorc acolo să-mi fac meseria. Nici nu știu dacă vreau să o fac aici, în București. Nu prea sunt sedentar.
„Am nevoie de întâlniri”
Ai avea unde să-ți faci meseria în Botoșani?
Da, există un teatru în Botoșani, însă nu mi s-a făcut o ofertă. Cine știe? Poate în viitor voi ajunge și acolo,dar acum sunt tânăr și vreau să cunosc cât mai mulți oameni. Știu că, la un moment dat, o să mă așez, dar, momentan, cred că am nevoie de întâlniri.
Unde te-ai muta?
Aș vrea în Rusia. Îmi doream să fac un master acolo, dar mi-am dat seama ca aș lăsa foarte multe lucruri pe jumătate făcute și, dacă acolo lucrurile nu ar merge, ar trebui să mă întorc și să iau totul de la zero, așa că am hotărât să îmi pun o bază aici de unde, eventual, să plec mai departe. Nu m-am gândit la vreun oraș anume, nici nu vreau să mă gândesc la asta.
„Nu vreau să am limite în a visa”
De ce în Rusia?
Pentru mine meseria asta înseamnă să vrei, asta în primul rând. Mulți actori au limite. Eu nu vreau să le am, mai ales în a visa. Mulți îmi spun că e greșit, să plec. Să încep ceva acolo. Nimic nu e greșit, pentru că nimic nu e limpede. Plus că acolo e atlceva. E o altă metodă. Un alt fel de „a face”. Ți se permite. Cuvântul e mult mai important, cred eu.
În ce oraș?
Sankt Petersburg.
Înainte să fii student, ai fost vreodată în București?
Da, veneam la concerte rock. E muzica pe care o ascult încă de la 8-9 ani. Chiar și acum o ascult. Îmi place mult. Mi se întâmplă să vreau să ascult doar o piesă și, până la urmă, ascult tot albumul.
Cum ți se pare că a evoluat orașul în ultimii ani?
Mi se pare genul de oraș în care îți poți găsi locurile pașnice, aici ajută foarte mult studențimea din București, dar în același timp tot haosul și toată agitația îl face… hai să folosesc cuvântul șters. E un oraș mare, șters. Îmi inspiră rutină. Vezi aceleași lucruri. Rar ți se întâmplă să mergi pe stradă, să te uiți în ochii cuiva și să te miri, să rămâi uimit. Ca evoluție, normal că toată lumea, nu neapărat din București, încearcă o aliniere la standardele europene, dar Bucureștiul are foarte multe de adus din puncte de vedere uman. Nu cred că lucrurile ar trebui făcute doar pentru că așa se cere – ca și cum ai pune etichete, ci pentru că e nevoie de ele.
Unde mergeai la concerte?
La Arene, la Romexpo, în cluburi, în baruri…
Cum ți păreau locurile astea?
Atunci, pentru mine erau ceva extraordinar. În Botoșani concertele erau în Parcul Mare unde era o scenă cât Godot-ul, iar când veneam în București și vedeam toate jocurile de lumini și efectele pirotehnice, mi se părea fastuos. Mă bucuram foarte tare că puteam să fac rost de bani ca să vin.
Care-i locul tău preferat din București?
E o insulă în IOR unde, dacă ajung, înseamnă că am niște decizii importante de luat pentru mine.
De ce actor?
De mic am trăit în acest mediu. Unchiul meu e actor. Părinții mei m-au dus la teatru. Tot timpul m-au suținut. Încă din clasele mici, interpretam tot felul de texte, mai ales de Caragiale.
„Cinematografele vechi stau să cadă”
Crezi că sunt suficiente cinematografe în București?
Diferența dintre cinematografele vechi care încearcă să reziste și cinematografele „din mall-uri” este că cele vechi stau să cadă, iar acest lucru nu prea se spune. Cred că, înainte să ne apucăm să construim cinematografe în mall-uri, am putea să le realbilităm pe cele deja existente.
Godot are bulină roșie. Nu ți-e frică să joci în el?
Nu prea mă gândesc la asta. Pentru mine e un spațiu care îmi oferă șansa să joc. Noi, ăștia tinerii, ne punem alte întrebări: sunt plătit sau nu destul? Vine lume sau nu? Știu că ar trebui să mă gândesc la asta.
„Pentru mine teatrul înseamnă libertate”
Ai mai multă libertate în teatru de stat decât în cel independent?
Pentru mine teatrul înseamnă libertate. Dacă lucrezi la un teatru de stat, ai un contract și sunt niște reguli pe care trebuie să le respecți, dar asta nu înseamnă că îmi reprimă mie din libertatea pe care o am pe scenă sau că nu mai pot face și altceva. Depinde acum și de ce ai nevoie. Eu acum am nevoie să joc. Unde? Unde văd cu ochii. O voi face oriunde, atâta timp cât acele reguli, despre care ți-am spus, nu sunt aberante.
Teatru sau film?
Teatru. Nu zic că nu aș face film, dar n-am față.
Crezi că dragostea adevărată poate fi și nereciprocă? (întrebarea care îl chiunuie pe Albert, personajul interpretat de Alexandru Voicu în „Iluzii”)
Da.
