Sporturile nautice încep să prindă tot mai mult şi în România. Sunt tot mai tentante pentru cei în căutarea de noi senzaţii şi adrenalină, iar cel mai bun exemplu în materie de sporturi nautice cu o dezvoltare explozivă este Stand-Up Paddle sau prescurtat SUP. De ce se dezvoltă atât de repede acest sport? Pentru că este cea mai bună metodă de relaxare care te poate menţine în formă în acelaşi timp.
SUP nu reprezintă numai un sport, ci şi cel mai bun program de fitness si echilibru atât interior, cât şi exterior şi armonia perfectă între relaxare şi mişcare. Este exact ce ai nevoie la finalul unui program de opt ore de muncă sau poate chiar mai mult. Printre beneficiile practicării Stand-Up Paddling-ului enumerăm: angrenarea, solicitarea şi dezvoltarea marilor grupe musculare ale corpului, dezvoltarea calităţilor motrice, dezvoltarea fizică armonioasă şi consumul forate mare de energie.
Acest sport a fost inspirat din tradiţia locuitorilor din Hawaii şi a început să fie privit ca activitate distinctă începând cu anul 2005, iar din 2010 şi până în prezent a înregistrat o adevărată explozie de popularitate. Spre exemplu, în Statele Unite a avut cea mai mare creştere dintre activităţile recreaţionale în aer liber practicate cu un procent de 56 la sută.
În România, SUP a ajuns ceva mai târziu, în 2012, iar numărul practicanţilor este infinit mai scăzut decât în alte ţări. Uşor, uşor, acest sport capătă tot mai mulţi adepţi şi la noi în ţară, mai ales că din acest an cei care doresc să practice sau să înveţe tainele acestui sport o pot face într-un cadru organizat pe lacul IOR la Baza Nautică Kaiac-canoe Titan. Doritorii vor fi îndrumaţi în tainele Stand Up Paddleing-ului de către fostul campion mondial la Kaiac canoe, Petre Condrat. Acesta vă va arăta pînă şi cele mai mici secrete ale acestui sport atât de iubit peste ocean şi nu numai.