Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil din 27-29 aprilie va aduce în fața participanților unul dintre promotorii turismului gastronomic în București, dar și în România - Dragoș Gurăroșie de la Mixtopia, co-fondatorul celebrului BurgerFest. Dragoș va vorbi despre importanța grupului țintă în organizarea un eveniment și despre evenimentele de succes pe care le-a organizat – BurgerFest, Craft Beer Festival, Whisky Fest. Mai jos ne-a expus, pe scurt, câteva dintre gândurile sale în ceea ce privește turismul responsabil, comunitățile implicate și ultimele trenduri în turism – chiar și „staycation”.
Care sunt ultimele trenduri în turism?
Nu știu care sunt ultimele trenduri în turism, dar dacă e să mă uit la cei din grupa mea de vârstă și venituri, la care adaug ce-am vazut și trăit pe pielea mea, pot spune următoarele:
- Femeile decid;
- Vacanțe active și cu ceva aventuri sau în zone care-ți dau impresia că trăiești o Aventură;
- Turismul gastronomic a ajuns și la noi și cred că din ce în ce mai mulți oameni își aleg destinațiile în funcție de ce-au auzit despre ce se mănâncă pe unde urmează să ajungă. Asta dacă nu caută direct stelele. Stelele Michelin;
- Turismul bazat pe rating, recenzii, instagram. Acestea sunt noile ghiduri turistice;
- Sailing.
Când și cum începe o comunitate să devină interesantă din punct de vedere turistic?
În momentul în care povestea și povestitorii se confundă, iar comunicarea transcende flyerele agențiilor de turism.
Ce impact are turismul responsabil într-o comunitate, diferit față de cel al turismului „clasic”?
Cu toate că turismul responsabil este și el un trend, permite comunității să respire și să trăiască fără a fi sufocată de modernitate și trenduri. Cumva cred că este echivalentul expresiei „întinde-te cât ți-e plapuma” și dă un plus de bun-simț celor implicați, lucru care se răsfrânge și asupra comunității.
Cum va arăta turismul în 2040?
Există un trend care începe să prindă contur din ce în ce mai mult, anume „staycation” (STAY + VACATION), adică să nu mai pleci pe nicăieri și să-ți petreci vacanța în jurul casei, orașului. E posbil ca până în 2040 multe dintre locurile turistice de acum să dispara din diverse motive, așa că atunci ne vom plimba mult mai mult pe Google Earth prin intermediul ochelarilor VR, conectați fiind la un serviciu de delivery care-ți va aduce ceva mâncare specifică zonei vizitate.
Ce impact a avut proiectul tău și în ce comunități?
De la bun început am ales să mergem pe nișe și cred c-am reușit, pentru prima oară în România, să scoatem din case și din restaurante, direct pe iarba verde de la Verde Stop pe iubitorii de mâncare adevărată. BurgerFest, căci el a fost evenimentul care a pornit tot ce se întâmplă acum în zona de evenimente culinare, a pornit de la ideea lui Adrian Rugină și a ajuns un „must” pentru toți cei care cred că știu să facă un burger. Apoi au urmat Craft Beer Festival și Whisky Fest. Comunități, gusturi și povești diferite. Proiectele noastre au avut un impact puternic asupra business-ului celor implicate, dar și asupra industriei de evenimente în general.
Ce ai de gând să le explici oamenilor care vin să te asculte?
Mi-ar plăcea ca dupa discuții să rămână cu ideea că dacă se vor apuca de făcut evenimente, acestea nu sunt pentru ei ci pentru oamenii care vin la ele. Am impresia că uneori se uită acest aspect extrem de important.
Ce planuri de viitor ai cu proiectul tău?
Toate evenimentele noastre vor merge mai departe, se vor dezvolta și vor evolua în conformitate cu nișa pe care o vizează.
Ce alte proiecte mai ai de gând să faci? În ce stadiu sunt ele?
Anul acesta vrem să intrăm și în comunitatea iubitorilor de vin. E o zonă destul de aglomerată, dar zic eu că abordarea de până acum a devenit destul de plictisitoare și că vinul merită mai mult. Merită mai multă viață și trebuie scos din hale sau lobby-uri și readus în natură, evident împreună cu mâncarea care-l complimentează cel mai bine.
Se mănâncă bine în București? Cu distracția cum stăm? Ai ce face în București?
Se mănâncă din ce în ce mai bine în București, dar dacă e să vorbim despre distracție, aici cred că am cam stagnat. Da, ai ce face în București, dar doar dacă ești dispus să experimentezi și să încerci lucruri noi. Altfel, e plin de bâlbe mai mult sau mai puțin intenționate. Bucureștiul e un oraș care devine din ce în ce mai colorat și mai viu, dar cred că în ceea ce privește zona culinară și cea a evenimentelor mici și funky suntem încă în pionierat. Sper doar să nu fie un pionierat continuu.
Pentru mai multe detalii despre Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil accesați pagina oficială www.turismulresponsabil.ro.