Parcul Poporului

Locul unde astăzi se întinde Parcul Poporului se afla la începutul secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetăţii Timişoarei, pe teritoriul numit Esplanadă. Aceasta era o zonă de apărare unde nu erau permise construcţii pe o rază de 950 de metri în jurul cetăţii, pentru a preveni apropierea eventualilor atacatori. 

Evoluţia istorică a arătat însă că marile războaie şi atacuri asupra Timişoarei trecuseră, tehnicile militare evoluaseră, iar zidurile masive ale cetăţii deveniseră inutile şi împiedicau dezvoltarea oraşului. Astfel, pe spaţiul Esplanadei au început să apară treptat construcţii şi parcuri, în special după dărâmarea zidurilor cetăţii.

În jurul anului 1850 guvernatorul militar şi civil al Voivodinei Sârbeşti şi al Banatului Timişan, Johann von Coronini-Cronberg, a avut iniţiativa plantării de arbori în zonă, astfel luând naştere într-o primă formă parcul care pe atunci purta numele realizatorului său, Coronini. Era primul parc din Timişoara amenajat în stil englezesc unde se puteau face plimbări lungi pe aleile şerpuite sau se putea asculta muzică de orchestră în pavilioanele de lemn special amenajate.

Parcul a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului, reflectând istoria care a marcat oraşul şi ţara. Numele iniţial de parcul Coronini s-a păstrat până în 1918 când a luat denumirea de parcul Regina Maria, în onoarea reginei, care a avut un rol important în înfăptuirea Unirii de la 1918. Nu puteau lipsi denumirile în maghiară şi germană, care au fost întotdeauna specifice Timişoarei: Stadt Park sau Varosliget, ambele traducându-se prin Parcul Oraşului. În timpul comunismului, parcul s-a numit parcul Tineretului, iar apoi Parcul Poporului (care a rămas şi cel mai cunoscut nume al său), deşi astăzi a revenit oficial la denumirea de parcul Regina Maria.
 

Poate că primul lucru care ne impresionează la Parcul Poporului este chiar intrarea în parc dinspre Podul Decebal, o impozantă poartă arcuită, flancată de două turnuri ascuţite şi două sculpturi mari din piatră reprezentând vulturi. Poarta a fost construită în anul 1910 în stil Secession, încadrându-se armonios în arhitectura zonei, unde se găsesc unele dintre cele mai frumoase clădiri ale curentului Secession din Timişoara. De o parte şi de alta a porţii vedem două plăcuţe comemorative. Una dintre ele ne atrage atenţia că aici au murit împuşcaţi primii martiri ai Revoluţiei din 1989. Iar cea de-a doua placă aminteşte că în acest parc au fost prezenţi doi dintre cei mai mari scriitori români, Mihai Eminescu şi Ioan Slavici.

Plimbându-ne pe aleile şerpuite ale parcului remarcăm copacii seculari: stejari, tisă, pini, care dau o umbră binevenită în verile toride din zonă. Aici se mai găseşte o fântână ornamentală amenajată cu blocuri de piatră imitând un izvor de munte, care aduce un plus de răcoare parcului. Cele 40 de hectare ale parcului sunt un spaţiu verde unde oamenii din zonă vin să stea la poveşti pe o bancă, să facă o plimbare cu câinii, tinerii se dau cu rolele, merg cu bicicletele sau joacă fotbal pe miniterenul special amenajat la marginea parcului. De asemenea, parcul găzduieşte şi unul dintre cluburile moderne ale Timişoarei, „Le Cinema”, amenajat în incinta fostului cinematograf Apollo sau Parc, o frumoasă clădire de la începutul secolului XX, recent renovată.

Parcul Poporului a fost recent reamenajat, astfel încât acum este o plăcere să te plimbi pe aleile sale şerpuite sau să faci un popas sub copacii seculari departe de forfota oraşului.