Dacă ajungi în Idicel Pădure, sat situat la poalele Munților Călimani şi ai Gurghiului, departe de tumultul oraşului, întâlneşti o mână de oameni frumoşi şi curaţi, cu credinţă în Dumnezeu şi cu datini din moși-strămoși.
Muzeul etnografic
Aici o găsim pe Rafila Moldovan care a pus bazele unui muzeu etnografic în propria curte. Muzeul poartă un nume sugestiv: "Amintiri din strămoşi“ pentru că aminteşte de bunicii şi bunicile noastre, de îndeletnicirile lor, de viaţa lor de fiecare zi.
Muzeul a luat fiinţă în anul 2000 cu exponate din gospodăria proprie, dar şi adunate cu efort şi dragoste de la localnici, recondiţionate cu migală şi pasiune pentru a putea reda cât mai fidel aspectul lor iniţial. Astfel, în curtea muzeului găsim, printre alte multe exponate, un car de lemn în care se află unelte folosite în gospodărie, dar şi la munca câmpului, iar in interiorul muzeului o expoziţie plină de culoare: farfurii de lut cu ştergare, oale, ulcioare, obiecte de mobilier vechi din lemn, lada de zestre (cu zestrea în ea), icoane atât pe lemn, cât şi pe sticlă, piese din costume populare etc. Un loc de frunte îl ocupă zona care reprezintă tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor: steaua de Crăciun, pluguşorul, Crucea (Bobotează) ș.a.
Monumentul din curtea muzeului
În aceeaşi curte fondatoarea acestui muzeu a ridicat un monument în memoria eroilor români căzuţi în luptele pentru neatârnarea ţării (având chiar din familia sa trei eroi care s-au jertfit în luptele de la Cotul Donului).
Fondatoarea acestui muzeu, Rafila Moldovan, este omul care ne învaţă prin faptele sale de fiecare zi că cine îşi preţuieşte trecutul are viitor. Datorită eforturilor depuse, în cei 76 de ani de viaţă, pentru păstararea obiceiurilor şi tradiţiilor, pentru transmiterea lor generaţiilor tinere, pentru lecţia pe care ne-o dă cu generozitate, zi de zi, a fost distinsă cu premiul de “Membru al artelor tradiţionale“ şi este propunerea din acest an a judeţului Mureş pentru programul „Tezaure umane vii”, derulat de Ministerul Culturii.