„Alergător sub clar de lună”
Alături de câine, vulpe, șacal, enot, lupul face parte din familia Canidae. Este un carnivor cu botul alungit, membre lungi și zvelte și este un animal cu o simbolistică complexă. Poate reprezenta răul, cruzimea, sălbăticia, iar originea legăturilor lui cu omul este antică. Dacii l-au avut reprezentat pe steagul lor, iar romanii l-au avut ca simbol al Romei.
Descriere și teritorialitate
Prezența lui la noi în ţară este concentrată în Delta Dunării şi în înălţimea Carpaţilor Româneşti. Culoarea sură-cenuşie în timpul iernii îi este caracteristică, iar cea roşcată-alburie pe care blana lui o prezintă vara este mai puțin cunoscută. În fauna noastră întălnim o singură specie de lup. Exemplarele masculi au dimensiuni mai mari, înălțimea ajunge până la 90-110 centimetri, greutatea este cuprinsă între 35 și 50 de kilograme, au fost consemnate în literatura de specialitate şi exemplare de 70 de kilograme. În tinereţe, ochii sunt de culoare albăstruie (unele exemplare păstrează această culoare pe tot parcursul vieţii), iar la maturitate sunt verzui-gălbui. România este posesoarea celor mai mari reprezentanţi carnivori din Europa. Pe lângă lup, la noi în ţară se găsesc populaţii mari de urs (ursusarctos) şi de râs (felislinx). Populaţia lupului la noi în ţară a fost prin anii 1950 aproximată la 4.000 de exemplare, dar vânarea lui intensă de-a lungul deceniilor a redus numărul lupilor la aproximativ 1.400 de exemplare în anii 1998. La începutul anilor `50 s-a dus o politică de vânare exterminativă a lupului. Pe lângă capturarea lui în capcane, s-a trecut la otrăvirea cadavrelor, puse ca momeală, cu stricnină, fapt care a condus pe lângă înlăturarea lupului şi a dispariţiei zăganului (Gipsfulvus), cel mai mare reprezentant al răpitoarelor cu pene de la noi. La Zărneşti, pe Valea Bârsei, există un centru ce caută să păstreze populaţia prin programe de creştere, readaptare şi monitorizare. Lupul are activităţi cu predilecţie nocturne, ajunge să străbată şi 40 de km pe noapte în căutarea hranei. Din această cauză este foarte rar întâlnit pe timpul zilei, cănd se odihneşte. Urma lupului seamănă cu cea a unui câine ciobănesc, dar are falangele doi şi trei mult mai alungite.
Obiceiuri
Lupul obişnuieşte să se adune în haite de aproximativ 8-14 indivizi. Perechea conducătoare are drept unic să se reproducă în cadrul haitei. Ceilalţi membri ai haitei participă activ la creşterea puilor. Lupul formează pereche pe viaţă cu partenera lui. De apreciat fidelitatea lui. Vânează cu success în perioada iernii. Forma labelor îi permite menţinerea la suprafaţă pe zăpadă, în timp ce prada se scufundă în zăpadă. În urmărirea cerbului, căprioarelor sau a caprelor negre el reuşeşte să ucidă mai ales folosindu-se de compania haitei. Ştie să se deplaseze tot la vreme de iarnă, călcând pe urma celui dinainte, singurul loc unde se poate urmări numărul lor este la trecerea peste un obsatcol (râu, arbore doborât) doar în acel loc alege alt traseu şi apoi revine pe potecă. Organizează atacuri asupra vânatului, schimbându-se la goană succesiv cu ceilalţi membri ai haitei, astfel realizând epuizarea prăzii şi capturarea ei. Rezistă mai multe zile fără hrană. Atunci când se hrăneşte poate consuma până la 10-12 kilograme de carne la o singură masă. Hrana poate avea în componenţă şi insecte mici, melci, broaşte, licheni, scoarţă de copac sau ierburi, mai ales pentru reglarea digestiei. Puii sunt hrăniţi prin regurgitarea hranei ingerate anterior. Acest obicei este întâlnit şi la câinii din rasele: Malamut de Alaska şi Huski Siberian etc. Se spune că lupii nu au o vedere cromatică, dar chiar şi aşa dispun de un deosebit simţ al văzului, mirosului şi al auzului. Cunoscutul urlet al lupului este folosit pentru formarea haitei, dar şi în perioada de împerechere (februarie- martie). Acest mijloc de comunicare îi ajută să stabilească legături la o distanţă de 4-5 kilometri. Marchează puternic teritoriul şi luptă pentru păstrarea lui. Se joacă în momentele de repaus împreună cu puii şi tovarăşii de vânătoare, acest obicei contribuind şi la stabilirea ierarhiei în cadrul haitei. Femelele în perioadele grele de iarnă ademenesc câinii din așezările urbane în pădure unde îi aşteaptă haita pentru a-i include în meniu.
Impact
Se pare că frica ancestrală a omului faţă de lup nu se justifică. Lupul nu ucide omul! Poate doar simula un atac. Atunci când este bolnav de rabie prezintă simptome de agresivitate. Însoţeşte timid omul la distanţă. Doar pe timp de iarnă s-au găsit victime umane mâncate de lupi. Cu siguranţă oportunitatea unei mese gratuite chiar şi „îngheţate” l-a făcut pe lup părtaş la scrierea mitului cu privire la omul mâncat de lup. Obiceiul de a creşte şi ocroti puii fără apărare ai altei rase a născut „Legenda Romei” şi a consemnat cazuri asemănătoare de-a lungul istoriei.
Rolul lupului în lanțul trofic
Lupul poate avea un viitor alături de noi în natură, cu siguranţă prin înţelegerea rolului său în lanţul trofic. Absenţa lui favorizează dezvoltarea unor exemplare slabe genetic (ştiut fiind faptul că vânează exemplarele slabe, debile, bolnave). Capcanele, bolile şi braconajul reprezintă factori de exterminare a lupului. Ar fi dureros să ştim că ar trebui să importăm şi lupi în România pentru repopulare. Preţul plătit prin pagubele aduse de lupi prin omorârea animalelor domestice este prea mic faţă de preţul pe care l-a plătit lupul prin vânarea sa prin toate metodele de către om, singurul său dușman natural.
Povestea lupului
Lupul rămâne o prezenţă ce creează o punte a trecutului cu viitorul şi menţine blazonul faunei din Romania complet şi puternic. În mitologia română se cunosc personajele „oamenilor lupi “ce stau sub protecţia „Sf. Andrei”, cu gurile ferecate, ce li se dau dezlegare doar după 30 noiembrie. Legendele, poveştile, povestirile, proverbele şi zicătorile românilor şi nu numai au la bază figura lupului. Acest animal inteligent, discret a dat numele lui uneltelor, locurilor, oamenilor.
