Cum dezvolți un produs cultural de teatru?
În data de 7 aprilie, la ora 18.30, va avea loc a doua Întâlnire Culturală CALEIDO la Colivia. Invitații acestei ediții sunt Silvia Guță – reprezentant al Festivalului Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, și Alina Șerban – actriță, promotoare a teatrului forum, ultimul proiect fiind Povești Nespuse.
Acestă întâlnire se va concentra pe succesul unor proiecte din domeniul teatrului inițiate de tineri din dorința de a contribui la schimbarea societății în care trăiesc.
Silvia Guța va vorbi despre proiectele Asociației T.E.T.A. sub umbrela căreia se desfășoară festivalul de teatru Ideo Ideis – un eveniment, așa cum spune echipa Ideo Ideis, menit să creeze punți între educație și cultură. Spre surprinderea echipei, succesul evenimentului a fost atât de mare încât a strâns în jurul lui o comunitate dedicată
Alina Șerban este absolventă a UNATC, Royal Academy of Dramatic Art și Tisch School of the Arts de la New York University, promotoare a teatrului forum și o activistă pentru drepturile omului. Ultimul ei proiect, Povești Nespuse, include o colecție online de basme rome și o serie de evenimente conexe, printre care și spectacolul-lectură „Marea Rușine”.
Întâlnirile Culturale CALEIDO reprezintă o serie de evenimente organizate în urma Festivalului de Teatru multietnic Caleido. CALEIDO este o platformă culturală ce promovează diversitatea culturală și pe care se construiește un dialog intercultural între minoritățile culturale și etnice din România.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Rezervă-ți locul aici. Pentru a fi la curent cu orice schimbare, dați join pe pagina de Facebook a evenimentului.