X

Muzeul etnografic Rușii Munți

19 Oct 2015 | scris de Borșan Stela
  •  Muzeul etnografic Rușii Munți
  •  Muzeul etnografic Rușii Munți
  •  Muzeul etnografic Rușii Munți
  •  Muzeul etnografic Rușii Munți

4,67 rating / 3 voturi
Review Merg.In
    În comuna Ruşii Munţi – comună înfloritoare şi cu oameni gospodari – a existat dintotdeauna o preocupare pentru conservarea valorilor culturale şi tradiţionale: portul, graiul, obiceiurile, religia. „Suntem datori a păstra cu sfinţenie moştenirea venită de la o naţiune întreagă, trebuie să veghem lângă această comoară, căci ea, fiind a poprului, este şi a noastră, este a întregii suflări omeneşti, şi apoi, cine nu păstrează ce are, nu-i vrednic să aibă nimic”,  spunea marele istoric şi patriot Simion C. Mândrescu, fiu al locului (născut la Rapa de Jos în 1868).        

În anul 2004, a fost deschis Muzeul Etnografic la iniţiativa şi prin strădania consilierilor Crucita Crișan şi Liviu Ciacău, îndrumaţi şi ajutaţi îndeaproape de către doamna muzeograf Angela Rusu de la Muzeul Etnografic din Reghin.      

O mare parte din obiectele din muzeu au fost achiziţionate prin efortul primăriei, de la localnici, iar altele, care au fost expuse în vechiul muzeu (care a funcţionat între anii 1970 și 1980 într-un alt spaţiu) au fost recondiţionate.      
Muzeul Etnografic este amplasat în incinta Căminului Cultural din Ruşii Munţi, pe o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, în două încăperi.

În prima sală sunt expuse câteva exemplare de carte veche, unelte folosite în agricultură, apicultură, creşterea animalelor, prelucrarea lemnului, a lânii, la prelucrarea laptelui etc.    

În a doua sală sunt expuse obiecte care sunt folosite în gospodăria ţărănească: mobilier, ştergare, farfurii, vase din lut, icoane, ţoale, covoare, lipideie, războie de ţesut (stative).    

De asemenea, sunt expuse costume populare purtate de oamenii locului, este prezentat obiceiul nunţii cu alaiul de nuntaşi, carul de zestre, mirii, nănaşii, starostele, stegarul etc. Muzeul Etnografic încearcă să reconstituie prin exponatele sale universul rural, evidenţiind complexitatea şi originalitatea sa; reprezintă nu numai simbolul şi mărturia veşniciei poporului român pe aceste meleaguri, ci şi o poartă larg deschisă spre sufletul unui popor mândru şi demn, drept şi înţelept. 
Detalii
Venue name: Muzeul etnografic Rușii Munți
Adresa:
Telefon
Website:
Program
Comentarii