Comuna Batoș
Societatea ce oferă un exemplu de convieţuire a românilor cu ungurii şi saşii
Societatea multietnică a Batoşului este una relativ tânără, de aproximativ cincizeci de ani, de când au plecat saşii în Austria şi Germania. Aceştia au avut însă grijă ca o mare parte dintre obiceiurile şi tradiţiile dobândite, cultivate şi împământenite de către strămoşii lor pe aceste meleaguri, să rămână vii, chiar până în zilele noastre.
Pe lângă promovarea şi păstrarea cu mare grijă a averii strămoșești cultivată de-a lungul timpului, bătăşenii au preluat tradiţii de peste tot din zonele limitrofe. Ei au preluat obiceiuri pascale, de colindat, de nuntă, pentru specialităţile culinare, sărbători tradiţionale sau festivaluri locale renumite în toată ţara.
Batoş este unul dintre cele patru sate ale Comunei Batoş. Este localizat pe valea râului Luţ, la poalele Dealului Bura, în nordul judeţulu Mureş. Satul se află la cincisprezece kilometri de Municipiul Reghin și are o populaţie de aproape patru mii de locuitori.
Activităţi specifice zonei
Locuitorii Batoşului se ocupă de agricultură, zootehnie, pomicultură şi viticultură. Ţăranii de aici sunt extrem de harnici şi iscusiţi, îşi păstrează pământurile roditoare, gospodăriile frumoase şi animalele sănătoase. Dealurile comunei sunt împânzite atât de livezile de meri, dar şi de viţele de vie ce umplu butoaiele de vin ale bătăşenilor în fiecare toamnă.
Obiective turistice
Frumuseţea este dată de obiectivele turistice precum Biserica Evanghelică (ce datează din secolul XVI ), Biserica Ortodoxă veche şi Biserica Ortodoxă nouă (încă neinaugurată), Biserica Reformată, Muzeul Etnografic, fostele Şcoli de Băieţi şi Fete (datează din 1840), un sit arheologic, un lac de pescuit și parcul central. De remarcat este faptul că vechile case ale unor localnici păstrează stilul băştinaşilor.

Sărbători locale
Tradiţionala sărbătoare a mărului de la Batoş, denumită „Festivalul Mărului”, este renumită chiar și în afara graniţelor judeţului. Acest festival a dus vestea despre gustoasele mere de Batoş în toată ţară, atrăgând aprecierea tuturor.

„Kosaras Bal”,adică „Balul coşurilor cu mâncare” este o sărbătoare ungurescă care a revenit la Batoş acum zece ani. Se sărbătoreşte înainte de intrarea în Postul Paştelui, la început de primăvara, „cu ocazia reuniunii prietenilor”, la petrecere fiind invitaţi toţi localnicii, indiferent de etnie.
Sărbătoarea religioasă „Întâmpinarea Domnului”, la ortodocşi corespunde cu „Maria Doch”, o tradiţie săsească, „o sărbătoare a credinţei”. Aceasta are loc pe data de 2 februarie. Tradiţia a revenit în Batoş după anul 2000, în memoria băştinaşilor acestui sat.
Fraţii din Dumbrava
Mulţi localnici ai satului Dumbrava si-au format familii la Batoş şi au plecat din satul lor natal. De asemenea, şi localnicii Batoşului s-au mutat la Dumbrava, traversând dealurile dintre sate pe o distanţa de aproximativ zece kilometri, sau trecând prin satele Monor şi Vătava.

Un prilej de sărbătoare și de reunire a rudelor a rămas „Târgul de la Podăşel”. „Podăşelul” este un mic deal de lângă satul Dumbrava ce a dat numele unui eveniment anual pe care localnicii Batoşului nu îl ratează. Are loc a doua zi după „Rusale”, anul acesta fiind pe 2 iunie. De la an la an specificul târgului s-a denaturat, comerţul fiind principala atracţie a sa, şi nu slujba de comemorare de la Crucea eroilor – care reprezintă, de fapt, ideea inițială a evenimentului.
Batoş este cu adevărat un sat plin de tradiţii şi obiceiuri minunate, un sat de ţărani mândrii, vrednici şi frumoşi, o comunitate multietnică, care a învăţat de la strămoşii lor că valorile adevărate se păstrează într-un cufăr de aur şi oricine doreşte poate primii o cheie, oricine poate privi, gusta şi admira bogăţiile oamenilor de pe aceste meleaguri.
Ştefana Banciu