X

Female gaze on sexuality and femininity @ Is this art?

19 Iun 2023 | scris de Merg În
  • Female gaze on sexuality and femininity @ Is this art?
    foto: Alex Iacob

    foto: ALex Iacob

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Pe 15 iunie a avut loc vernisajul "Female gaze on sexuality and femininity" semnat de Ilina Schileru și Virginia Lupu, care au prezentat două lupe subiective și complementare aplicate percepției și auto-percepției feminine.

Expoziția a fost organizată de Centrul de Resurse în Fotografie, în urma unui apel deschis lansat către artiști vizuali care lucrează cu fotografia pentru realizarea unor lucrări despre sexualizarea femeii și feminității în cadrul unei minorități din România. A vorbi artistic despre o temă atât de actuală și controversată în România secolului 21 poate fi un demers curatorial de o acută necesitate, la care Ilina Schileru și Virginia Lupu au răspuns reflexiv și profund personal.

Cele două perspective artistice prezintă două lupe subiective și complementare aplicate percepției și auto-percepției feminine, și, în esență, ilustrează două posibile poziționări în relație cu tema sexualizării. Ele reprezintă direcții ale privirii și chestionează tabloul complex al dinamicilor de putere, violenței și stereotipurilor de gen, traversând (auto) obiectivizarea, influențele (religioase, culturale, sociale sau politice) care duc la interiorizarea și perpetuarea unor atitudini girate de un sistem patriarhal depășit și toxic ori prejudecăți și idei nerealiste despre sex, sexualitate și iubire.

"Am integrat o modalitate sigură și consensuală de a explora emoții dificile, activitățile BDSM și explorarea fetișurilor permit ambelor părți (atât partea dominantă cât și cea submisivă) să-și recapete relația cu corpul și cu propria sexualitate într-un mod eliberator și responsabil. Dinamicile BDSM au ca bază prioritizarea siguranței, a comunicării și a consimțământului, ceea ce nu se regăsește adesea în relațiile hetero-vanilla.

Prin concepția informată de experiența mea de lucrătoare sexuală în domeniul BDSM, propun  o serie de portrete ale femeilor care practică activitatea de Stăpâne/Mistress/Dominatrix, incluzându-mă și pe mine; femei care înțeleg că sexualitatea este mai spectrala decât vrea patriarhatul să fie." Virginia Lupu

"Acum douăzeci de ani am început să documentez probleme precum egalitatea de gen și drepturile femeilor și ale lucrătoarelor casnice în mediul copilăriei mele, într-o zonă rurală, nu departe de un fost oraș industrial, din sud-estul României.  În practica mea artistică folosesc diverse medii, de la desen la pictură, fotografie și video la instalații cu neon, abordând subiecte din jurul ierarhiilor sociale printr-un vocabular estetic visual, uneori integrând și o componentă participativă din partea publicului.

Rezidența CDRF a fost o oportunitate pentru a evidenția felul în care sunt percepute femeile și, cel mai important, modul în care se percep ele însele într-un mediu încă profund patriarhal." Ilina Schileru

Expoziția va putea fi vizionată de luni până vineri, între orele 17-20, timp de o lună (până pe 15 iulie 2023) la Galeria "Is this art?" din spațiul Centrului de Resurse în Fotografie din strada Popa Tatu nr. 68.

Comentarii