Pe 7 iunie, de la ora 18:30, iubitorii de păsări se vor întâlni la fântâna de la Universitate pentru a sărbători Ziua Internațională a Drepnelelor.
Drepnelele negre sunt păsări migratoare insectivore perfect adaptate vieții lor aeriene, migratoare de cursă lungă. Sunt ‘’mașinării’’ de zbor, iar viteza lor depinde de condițiile meteo și de abundența de insecte aeriene. Drepnelele au nevoie să consume vânând din zbor ‘țânțari, furnici zburătoare, musculițe, muște, viespi fără ac, afide, în cantități enorme zilnice, la înălțimi mai mari de 50 m. Spre exemplu o singură pereche de adulți reproducători consumă atât pentru a-și hrăni puii lor cât și pe ei înșiși peste 2 milioane de insecte!
În cadrul evenimentului cu participare gratuită, Alex și Mihaela Stahl de la Inițiativa Drepneaua Neagră România vor dezvălui povești despre această specie deosebită, și îi va ajuta pe cei prezenți la întâlnire să identifice specia și adaptări speciale au aceste păsări pentru a-și petrece aproape toată viața în zbor. Tot ei vor vorbi despre cum se acordă primul ajutor unei drepnele ajunse la sol (clar cu probleme), explicând de ce este foarte important să încercăm să-i dăm apă sau să o hrănim.