"Vântul schimbării a-nceput din sud" urmărește viața oamenilor din sate și orașe mici care au primit finanțări și consiliere pentru a dezvolta activități economice noi sau deja existente în domeniul tinichigeriei, construcțiilor, agriculturii și creșterii animalelor.
După proiecție, invitații Hagi Stoican din Ocolna, județul Dolj care a înființat prima cooperativă din sat și Costică Safta din Amărăștii de Jos, județul Dolj care și-a deschis un solar cu ajutorul proiectului, vor vorbi despre cum au reușit să pună afacerile pe picioare și cum funcționează în prezent.
Documentarul va fi proiectat în cadrul Festivalului de Film Antropologic Culese din Balkani 4.0 pe 3 noiembrie de la ora 17.00 la Clubul Țăranului.