X

Romano Ghes!

06 Apr 2017 | scris de Merg În
  • Romano Ghes!

Parcul Crângași Sambata 08 Aprilie 2017 - Sambata 08 Aprilie 2017 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor – 8 aprilie 2017, Primăria Sectorului 6 în colaborare cu Asociația Romano ButiQ și Centrul Cultural European Sector 6 organizează evenimentul „Romano Ghes!” în Parcul Crângași.

Evenimentul începe la ora 14.00 și va dura până la ora 21.30, iar participanții vor avea la dispoziție ateliere de povești și basme rome, ateliere de meșteșuguri și artă romă și concerte.

Programul evenimentului:

14.00-19.00:  MC Sorin Sandu şi ateliere de poveşti şi basme

Ateliere de meşteşug şi artă romă: argintar – vor fi realizate modele inedite de bijuterii din argint; rudar – vor fi realizate diferite obiecte din lemn; măturar – va fi prezentată tehnica prin care sunt  realizate măturile; florari – vor fi create aranjamente florale; toboşar – se va arăta măiestria de a cânta la tobe.

19.00-19.45:  Concert Nicole Cherry

20.00-21.30:  Trupa Mahala Rai Banda

Intrarea la eveniment este liberă.

 

Ziua Internațională a Romilor

În 1971, în Londra, a avut loc primul Congres Internațional al Romilor, în cadrul căruia a fost lansată ideea de a stabili o Zi Internațională a Romilor cu scopul de a expune societății problemele întâmpinate de romi. În timp, această zi de 8 aprilie a căpătat o a doua semnificație – Ziua Memoriei Romilor uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Tot în timpul primului congres a fost adoptat și imnul internațional al romilor – „Gelem, gelem” cântat de actrița, cântăreața și scriitoarea Olivera Vuco în filmul iugoslav din 1967, „Am întâlnit și țigani fericiți”, dar și steagul internațional al romilor. Conform partidaromilor.ro, steagul are „jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei”.

În anul 2006, prin Legea 66/2006, România declară data de 8 aprilie „Sărbătoarea etniei romilor din România”.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți despre Romano Ghes! accesați pagina de Facebook a evenimentului.  

Detalii

Zile si ore

Parcul Crângași

Sam08 Apr 14:0021:30
Comentarii