Să aflăm cum au fost readuse la viață monumente valoroase ale României
Între 14 și 31 ianuarie 2016, la Muzeul Național Cotroceni din București, asociația ARCHÉ organizează o expoziție în care vor fi prezentate poveștile proiectelor de revitalizare a unor foste reședințe nobiliare din secolul al XVI-lea până la mijlocul secolului XX.
Asociația ARCHÉ este o organizație non-guvernamentală care urmărește „cercetarea, protejarea, valorificarea şi promovarea patrimoniului construit”. „Monumente uitate” este proiectul de bază al asociației în cadrul căruia se ocupă de cercetarea fostelor reședințe ale elitelor din secolele XVI-XX construite în România. Expoziția „Castele și conace revitalizate” aduce in prim-plan culisele proiectelor de revitalizare a circa 70 de monumente.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 14 ianuarie, de la ora 18.00, iar expoziția va fi deschisă publicului până în data de 31 ianuarie și poate fi vizitată în baza actului de identitate de marți până duminică între 09.30 și 16.30. Pentru mai multe detalii despre vizitare accesați site-ul Muzeului Național Cotroceni sau pagina de Facebook a evenimentului.