Salonul Național de Fotografie Turistică (SNFT) 2018 a generat o expoziție cu cele 30 de fotografii selectate de juriu și o mini-expoziție a câștigătorului ediției trecute, Cristian Alexandru Catana.
Fotografiile vor fi expuse la Gallery, în strada Leonida 9-11, București, în perioada 11-17 mai 2018.
Spațiul expozițional Gallery poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 14.00 și 22.00. În cadrul Salonului Național de Fotografie Turistică, galeria va găzdui o serie de evenimente:
- Sâmbătă, 12 mai 2018, ora 16.00 - Meet the Walk&Shoot-ers. Organizatorii Walk & Shoot - workshopuri de fotografie și explorare, care au introdus un nou concept de ateliere de fotografie, vor vorbi despre ce se întâmplă la aceste workshop-uri.
- Luni, 14 mai 2018 de la ora 18.30 - Vernisajul expoziției și festivitatea de premiere a câștigătorilor. Este un prilej perfect de a cunoaște alți fotografi, de a face schimb de cunoștințe și experiențe, iar câștigătorii își vor putea ridica premiile.
- Marți, 15 mai 2018, ora 19.00 - Șuetă cu Andrei Crăciun. Remarcabilul ziarist Andrei Crăciun va sta la dispoziția publicului pentru a împărtăși povești din călătoriile sale ieșite din ordinar.
Mai multe detalii despre SNFT pe www.snft.ro.
Detalii despre expoziție puteți găsi și pe pagina de Facebook a evenimentului.