Cinci artiști contemporani sunt invitați să își prezinte perspectiva asupra războaielor, fie ele trecute sau în desfășurare. Monumentul infirmierei necunoscute / Garden Gnome I, II, III, Victory Day, Tabăra de refugiați sârbi, Čardak, Serbia, Drifting și Un motto al decepției LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ sunt cele cinci lucrări pe care le veți putea vedea în cadrul expoziției. Curatoarea Olivia Nițiș pleacă în acest demers de la cercetările din domeniul neurologiei care arată că regiunile din creier implicate în experimentarea emoției și planificării sunt activate în timpul expunerii la imagini artistice. Este un demers interesant, mai ales pentru cei care sunt pasionați de învățarea și înțelegerea evenimentelor istorice.
▪ Delia Popa // Monumentul infirmierei necunoscute / Garden Gnome I, II, III
▪ Valeriu Șchiau // Victory Day
▪ Vasile Rață // Tabăra de refugiați sârbi, Čardak, Serbia
▪ Aurora Király // Drifting
▪ Sorin Oncu // Un motto al decepției LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ
Curatoare: Olivia Nițiș