Pe 23 ianuarie, de la ora 13:00, Centrul Național al Dansului București vă invită să urmăriți online pe Facebook spectacolul coregrafic „Val și Cetatea Sufletelor” de Vava Ștefănescu.
„Val și Cetatea Sufletelor” este primul spectacol de dans contemporan cu și pentru copii de toate vârstele, produs de Centrul Național al Dansului București și are ca sursă de inspirație cartea cu același nume, scrisă de Ana Alfianu şi publicată în 2017 la Editura Humanitas. Spectacolul spune povestea unei călătorii inițiatice a copiilor de orice vârstă, a celor care pleacă în căutarea Cetății Sufletelor.
Această filmare este un montaj din filmările reprezentațiilor din decembrie 2019 și ianuarie 2020 ale spectacolului. Filmul realizat s-a concentrat să aducă publicului online exact ce ne lipsește mai mult în acest moment – apropierea, și a încercat să mențină spiritul și emoția spectacolului pentru a ne invita la spectacolul live de îndată ce acest lucru va fi posibil.
Spectacolul se bucură de o distribuție excepțională: șapte elevi ai Școlii Performative pentru Copii de la CNDB, alături de dansatori profesioniști. Coregrafa Vava Ștefănescu (concept și coregrafie) a colaborat cu Vlaicu Golcea (muzica originală), Cristina Milea (costume, scenografie, instalație), Mihai Păcurar (video), Ana Alfianu (desene) și cu Catrinel Catană (asistent coregrafie).
Alături de Val – în această ediție Maia Axinte (10 ani) – vă invităm să parcurgeți o călătorie în care vă veți întâlni cu Piticele Ocrotitoare, cu țestoasa Malila sau cu balaurul Ooo!
Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu | Asistența coregrafică: Catrinel Catană | Scenografia și instalația: Cristina Milea | Asistență scenografică: Miruna Croitoru, Smaranda Găbudeanu | Muzica: Vlaicu Golcea | Video: Mihai Păcurar | Desene: Ana Alfianu | Light design: Alexandros Raptis
Cu: Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa, Cosmin Vasile și copiii Maia Axinte, Giulia Grigore, Chira Munteanu, Maria Rogojan, Eva Sur, Petra Atudorei Ștefănescu, Adora Tănase
În cazul în care cunoașteți persoane care ar dori să vizioneze spectacolul dar nu au cont de facebook, acesta va fi disponibil publicului larg pe site-ul CNDB, în același interval orar.