Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Poetul „Romanțelor pentru mai târziu”, Ion Minulescu, autorul romanului autobiografic Corigent la limba română, s-a născut în anul 1881, la București.  Din 1934, „Ultimul cavaler”, așa cum îl numea soția Claudia Minulescu, într-una dintre poeziile sale cu titlu omonim, a locuit în casa de pe Bulevardul Doctor Gheorghe Marinescu, numărul 19, la apartamentul 12.

Căminul Minulescu a fost deschis publicului încă din anul 1948 și cuprinde cinci camere, printre care regăsim „Garsoniera lui bebeluș”- biroul poetului, camera soției acestuia, Claudia Minulescu, camera fiicei lor, Mioara.
O plăcuță ne amintește de însemnătatea apartamentului cu numărul 12: „Aici a trăit, a gândit, a scris poetul Ion Minulescu, plecat din viață în 11 aprilie, 1944".
Corneliu Lupeș în cartea Itinerare memorialistice bucureștene descrie apartamentul din Cotroceni ca „o copie vizuală a lumii poetice a lui Ion Minulescu; era o plăcere să-l urmezi dintr-o odaie în alta cu pipa în mână, ascultând cum povestește, cum leagă amănunte și amintiri de călătorie de obiecte - care mi se păreau exotice; poate asta era și trăsătura caracteristică - amestecul de cosmopolitism cu elementele neaoșe, pentru că-i plăcea să fredoneze, de la o șansonetă de AristideBruantla un cântec popular Lelița din Slatina/ cu ochii cât strachina".
De asemenea, alte lucruri familiale sunt povestite chiar de fiica poetului, în memoriile sale: „Un ritual cu bătaie spre ceremonie era aranjatul apartamentului; Poetul Romanțelor avea un cult pentru cămin și pentru înfrumusețarea lui cu mici marote gospodărești". Aceasta povestește că spațiul era „gândit de tata în cele mai mici amănunte: la fiecare întoarcere din voiaj primele despachetări erau lucrurile cumpărate sau primite; un potir de cristal, o sculptură de lemn, o cupă de argint, o icoană. Și așa, încet-încet s-a format această mică colecție (...) pentru fiecare cameră făcea mici schițe pe care ni le arăta; îi plăcea în tot ceea ce privea interiorul casei, să se consulte cu mama. Câteodată însă, ne făcea surpriza de a găsi o cameră complet aranjată, în afara tablourilor pe care le așeza numai ajutat de mine și de mama. Tata se suia pe scară pentru a fixa suporții metalici, potrivirea belciugelor sau sforilor pentru înălțime sau înclinație; avea un mic arsenal de obiecte gospodărești pentru aceasta".

 

Prezentarea casei-muzeu
Metamorfoza casei în muzeu a avut loc încă din 1948, amfitrioanele acestuia fiind chiar soția poetului, Claudia Minulescu, respectiv fiica lor, Mioara Minulescu. În anul 1997, Mioara Laurenția Minulescu se îmbolnăvește, de casă ocupându-se Muzeul Literaturii Române, care va primi prin testament, lăsat de aceasta, în anul 1991, apartamentul, împreună cu patrimoniul aflat în el.
Apartamentul este compus din cinci camere şi dependinţe, în vestibul ne întâmpină o expoziţie spectaculoasă de artă plastică, între acestea se diferențiază un tablou semnat Damian, ce o înfățișează pe Mioara Minulescu, alături de un ansamblu de grafică, reprezentându-l pe poet, sub semnăturile prestigioșilor Iosif Iser, Jean Steriadi, Păunescu Gruia, Theodor Pallady, Carol Popp de Szatmáry, Nicolae Dărăscu.
În același vestibul putem întâlni două statuete realizate de Claudia Millian şi un „Cap de negresă", precum și un portret al Claudiei Millian, realizat de Oscar Han, alături de piese de ceramică și o ladă de lemn, în stil oriental, cu spătar, sculptată în filigran. De asemenea, pe simeze se regăsesc o mulțime de semnături prestigioase: Lucia Demetriade Bălăcescu, câţiva Iser, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Camil Ressu (portretul Claudiei Millian), M. H. Maxy, Lucian Grigorescu, dar şi opere ale Mioarei Minulescu şi Claudiei.
Aici regăsim și o caricatură, realizată de Gruia Păunescu ce-l prezintă pe Ion Minulescu „cu țigara de foi în gură, cu ochelarii cu rame groase, negre, cu pălăria cu boruri mari, întoarse, cu lavaliera cu picățele, cu corpul său voluminos".
Camera Mioarei abundă de opere plastice: tablou al Claudiei Millian, semnat de Iosif Iser, împreună cu alte lucrări ale acestuia, alte creaţii ale Margaretei Sterian (care, de altfel, predomină în această cameră), un Năsturel, un Victor Brauner (Portret Ion Minulescu - 1924), iar deasupra intrării ne întâmpină un tablou al lui Ciucurencu, unicul din colecție, „Natura moartă cu ceas și flori".
În camera Claudiei Millian putem admira o colecție impresionantă de icoane (peste 25 de piese). Peretele deasupra bufetului, pentru tacâmuri, prezintă versete din Apocalipsă şi cetatea Ierusalim (1862), pe vitrină sunt multe obiecte personale, cărţile celor doi scriitori, statuete, legitimaţii, havane, medalioane, ceasul de buzunar al lui Ion Minulescu etc. Tot aici sunt prezente opere de artă plastică, semnate de: Sorin Ionescu (peisagii), Petre Iorgulescu-Yor, Luky Galaction-Passarelly, Cuţescu-Storck, din nou Iser şi Lucia Demetriade-Bălăcescu, un cunoscut Ressu în care este reprezentat Ion Minulescu cu ţigara şi alte tablouri aparținându-i Mioarei Minulescu. O sculptură ce atrage atenția, semnată de Claudia Millian, aflată pe servanta mică este cea a lui Mihai Eminescu. Sunt prezente multe vase din alamă şi din argint și două șifoniere de mahon, singurele din apartament.
Putem observa și o vitrină memorialistică, cu primele ediții ale cărților lui Minulescu și cu decorații: Legiunea de Onoare - Republique Française, ex-librisul creat de Mattis Teutsch cu eticheta „De vorbă cu cine-mi place".
Tot în „odaia mamei" se evidențiază numeroase fotografii ale familiei și de grup.

Camera lui Minulescu deține picturi cu semnăturile autorilor: N. Tonitza, caricaturi de Iser, D. E. Galanis - pictor grec (Ion Minulescu pe un scaun înalt cântând la chitară - Paris, 1903), Ziffer, Traian Cornescu (reprezentând-o pe Mioara Minulescu la opt ani), un tuş de Theodor Pallady şi, din nou, Claudia Millian, un ulei prezentând-o pe mama poetului.  Aici mai sunt prezente, pe lângă numeroase piese de mobilier, și o oglindă cu rama de lemn baițuit, încadrată de străchini de ceramică ardelenească cu motive florale.
În spatele ușii se află un portret al lui Minulescu, aparținând pictorului rus Pajedaev. Un ultim portret al lui Ion Minulescu aparține lui Camil Ressu și este realizat în anul 1942.
Livingul deține un mobilier compus din canapea, patru fotolii și o masă-garnitură în stil italian cu două scaune – banchete în stil englezesc, un fotoliu cu mânere în stil italian. Tot aici vedem chipul în bronz al Claudiei Minulescu, realizat de Oscar Han, așternut aproape de cele două portrete de lut- Veronica Micle și Mihai Eminescu - lucrări ale amfitrioanei.

Camera de lucru - „Garsoniera lui bebeluș"
Camera de lucru a poetului este ca un sanctuar, fiind izolată de restul casei, numită de soție, "Garsoniera lui bebeluș", este înfrumusețată cu tablouri, sculpturi, icoane, miniaturi persane.
Biroul este reprezentat de o masă de lemn de brad cu picioare în stil doric, bibioteca are rafturi suspendate, pline cu exponate și cărți strânse în pânza imprimată, alte obiecte ce descriu viața familiei Minulescu: acte, manuscrise, corespondență, fotografii, dulăpiorul chinezesc cu două uși sculptate în floarea soarelui și struguri, își pun amprenta asupra "odăii tatei", cum o numea Mioara.

Poetul Ion Minulescu va rămâne mereu viu prin opera sa, așa cum frumos amintea Mioara Minulescu, „tata pleca de acasă înaintea noastră și de la ușă îl auzeam strigând: Vă pup, fetelor, am plecat!" Plecarea lui dintre noi nu va fi niciodată definitivă…