Palatul Băncii Naționale Române

  

  

După înființarea Băncii Naționale Române, conducerea a decis că este necesar să construiască un loc suficient de mare în care să se păstreze tot aurul, tezaurul și valorile populației, pentru a nu le muta dintr-un loc în altul și pentru ca BNR să funcționeze într-un singur sediu. Inițial a funcționat la Creditul Funciar Rural.
 

Pe 3 octombrie 1881, Consiliul de administrație a decis că este timpul să achiziționeze un teren pentru clădire și astfel, I.I. Câmpineanu a fost autorizat să trateze cu Ministerul de Finanțe achiziționarea terenului pe care se afla Hanul Șerban Vodă (construit în 1683-1685 și consolidat în 1688-1714. Ruinele sale au fost descoperite în 2010).
 

Pe 9 februarie 1882 a fost aprobată vânzarea către BNR a terenului pe care era Hanul Șerban Vodă și, începând de a doua zi, guvernatorul BNR și împuternicitul Administrației Domeniilor Statului au fost autorizați de Consiliul de Administrație să se prezinte la tribunalul Ilfov pentru transcrierea actului de cumpărare a terenului. BNR a plătit 800. 000 de lei pentru teren și clădirile aferente, la momentul respectiv.
 

Consiliul general aprobă contractul încheiat cu Cassien Bernard (arhitectul Podului Alexandru al III-lea de pe Sena, Paris) și Albert Golleron (realizatorul planurilor Ateneului Român), pe 31 martie 1882, și se începe executarea anteproiectului construcției palatului BNR. De asemenea, guvernatorul I.I.Câmpineanu și președintele Consiliului de Cenzori (Menelas Ghermani) au mers să viziteze bănci din străinătate pentru a studia arhitectura bancară.
 

Anteproiectele palatului BNR au fost analizate de către Consiliul general pe 16 septembrie 1882 și a fost aprobat proiectul în care fațada clădirii este pe strada Lipscani, în detrimentul celui în care fațada era pe strada Smârdan.

E. Carada și N. Cerchez au fost trimiși pe 27 ianuarie 1884, de către conducerea BNR, la carierele de piatră de la Bahna din județul Mehedinți, pentru a alege sortimentul de piatră potrivit construcției. A fost aleasă  piatra de Rusciuc.

Pe 15 februarie 1884 Consiliul general aprobă și planul fundației palatului și începe construcția propriu-zisă. Arhitectul Nicolae Cerchez a estimat totalul cheltuielilor la 2.342.577 lei și a fost alocată și suma de 157.422 de lei pentru cheltuieli neprevăzute.
 

Lucrările la palat
Inaugurarea oficială a lucrărilor a avut loc pe 12 iulie 1884, zi în care s-a depus și un document în fundația clădirii. În acest document erau menționați regele Carol I, primul-ministru I.C.Brătianu, membrii guvernului și conducerea BNR de la vremea aceea.

În 1884 estimau că lucrările vor dura aproximativ doi ani, dar acest lucru nu a fost posibil, lucrările fiind întărziate din cauza războiului sârbo-bulgar din 1885, tratativelor pentru achiziționarea materialelor prime, condițiilor meteo din anumite perioade ale anului și dificultăților privind organizarea licitațiilor (pentru achiziționarea diferitelor materiale).

În anul 1887 abia a fost pus acoperișul clădirii, dar în anul 1888 progresele au fost majore. În anul 1890, serviciile bancare s-au mutat în clădire, deși nu era încă tot interiorul decorat.
 

Palatul BNR a fost construit în stilul francez al Renașterii și al Clasicismului, din care a rezultat un stil eclectic cu accente clasicizante.

Fațada principală este orientată către strada Lipscani și a fost realizată din piatră de Rusciuc. Axul elementului central coincide cu intrarea principală. Ușa principală este prevăzută cu un fronton semicircular.
 

La etaj se află un balcon rezultat din  avansul coloanelor și tot aici regăsim trei uși egale cu decorațiuni identice, iar deasupra lor sunt golurile rotunde ale Sălii de Consiliu. Pe lateral se află patru sculpturi ce pun în evidență etajul. Acestea sunt opere ale lui Ion Georgescu și Ștefan Ionescu Valbudea, doi dintre marii artiști ai epocii. Cele patru statui reprezintă Justiția (Thermis), Agricultura (Ceres), Comerțul (Mercur) și Industria (Vulcan).

Palatul cuprinde o travee centrală în care se află sala sau holul ghișeelor și alte două travee secundare. Organizarea interioară a fost gândită în așa fel încât să fie ”spațială și funcțională„ și s-a realizat în acord cu activitățile specifice unei bănci. Cea mai mare parte din parter era destinată relațiilor cu publicul. La etajul 1 se aflau holul de onoare, sala consiliului de administrație, biroul guvernatorului, birourile altor membri din conducere și sălile de recepție. La subsol era păstrat tezaurul României, valorile populației precum și anexele.