Marele ierarh Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii care îi poartă numele şi, graţie preocupărilor sale legate de tipărirea cărţilor bisericeşti, pe la 1950 i-a fost dedicat un muzeu în incinta mănăstirii.
Ansamblul mănăstiresc, de început de secol XVIII, este unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Bucureşti, cu hramul ctitorului său.
Între 1984 şi 1996 sunt demolate chilii, este mutat Palatul Sfântului Sinod, apoi sunt ridicate alte chilii şi este redeschis muzeul.
Acesta cuprinde colecţii rare, lucrări de artă brâncovenească, cărţi vechi, obiecte de epocă, legate de istoria tiparului.
Istoricii spun că imobilul unde se află muzeul a fost în proprietatea marelui pictor Gheorghe Tattarescu (1820-1894), unde a şi locuit mulţi ani până la moarte.
Anul 2016 a fost decretat „An omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea, cu manifestări prilejuite de împlinirea a 300 ani de la moartea martirică a sa, canonizat în 1992, fiind prăznuit la 27 septembrie.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti