Ghidurile și albumele foto Merg.În vor fi prezente la Romexpo alături de zeci de edituri din România
Astăzi începe cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional GAUDEAMUS care va ține până în data de 20 noiembrie și va avea loc în Pavilionul Central Romexpo. Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este organizat de Radio România și este unul dintre cele mai importante și longevive evenimente dedicate cărții din România. Conform organizatorilor, în fiecare an, târgul reunește peste 100.000 de vizitatori și peste 300 de expozanți – „edituri românești și străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.”.
Anul acesta, invitatul de onoare este China care va avea mai multe zone de expunere cu 2000 de titluri. În spațiul de evenimente al Chinei vor fi introduși cinci scriitori chinezi cu renume și vor avea loc dezbateri. Unul dintre volumele lansate este cel al președintelui Chinei, Xi Jinping – „Guvernarea Chinei”.
Târgul este structurat în șase secțiuni: Carte și multimedia, Bursa Educația, Salonul de Carte pentru Copii, Salonul Național de Inventică, Expoziții, Agenții literare. Puteți găsi detalii despre aceste secțiuni pe site-ul official al târgului la capitolul Tematică și secțiuni.
Cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism, Merg În va fi prezent în cadrul târgului cu ineditele Ghiduri și Albume foto Merg.În. Ne veți putea găsi vineri, 18 noiembrie, între ora 10.00 și ora 20.00 la nivelul 2 al Pavilionului Central Romexpo, lângă standul Radio România. Standul Merg.În vă va pune la dispoziție cele opt ghiduri turistice însoțite de albume foto tip vederi, în limba romînă și în limba engleză, care vă introduc în viața și locurile cele mai deosebite din București, Ilfov, Costinești, Valea Prahovei, Brașov, Lunca Ilvei, Mureș și Timișoara. Aceste publicații cuprind recomandări „de văzut”, „de făcut”, „de ieșit”, „de cumpărat” sau „de dormit” care nu se află neapărat în locurile strălucitoare ale orașelor sau zonelor rurale pe care le acoperă; recomandările sunt făcute chiar de localnici. Spre exemplu, ghidul „Merg.În București” îți arată ce să nu ratezi în centrul orașului, dar te trimite și în „temultul” cartier Rahova, la Piața de Flori, sau la marginea Bucureștiului, în mijlocul unei comunități deosebite, la Dragonul Roșu.
De la ora 12.30, scriitorul și ziaristul Andrei Crăciun – coordonatorul activității redacționale a localnicilor – va vorbi despre cum acest proiect i-a oferit ocazia de a descoperi viața cartierelor bucureștene și despre experiența de lucru cu oameni fără experiență în presă. Veți afla detalii savuroase din culisele realizării publicațiilor și veți putea discuta cu Andrei despre descoperirile făcute în cadrul documentării locurilor respective și despre experiențele câștigate pe tot parcursul proiectului.
Vă invităm să luați parte la prezentarea Ghidurilor și Albumelor Foto Merg.În și la toatele celelalte evenimente deosebite care vor avea loc în cadrul Târgului Internațional GAUDEAMUS. Programul lor poate fi consultat aici. Dacă doriți să comandați din colecția noastră de ghiduri și albume foto, puteți accesa pagina de comanda online aici.