X

Tenorul Mihai Irimia,invitat special pe scena Operei Naționale București în spectacolul „Bărbierul din Sevilla”

05 Noi 2019 | scris de Merg În
  • Tenorul Mihai Irimia,invitat special pe scena Operei Naționale București în spectacolul „Bărbierul din Sevilla”

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Opera Națională București prezintă miercuri, 6 noiembrie, ora 18:30 spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini. Regia, scenografia, mișcare scenică, lighting design-ul porată semnătura italianului Matteo Mazzoni.Video mapping-ul a fost realizat de Fabio Massimo Iaquone și Luca Attilii, iar coregrafia de către Andrea Gavriliu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Publicul spectator îl va putea urmări pe tenorul Mihai Irimia interpretând rolul Contelui Almaviva în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.

 

Regizorul prezintă o propunere inedită de spectacol, care îmbină tradiţia teatrului de operă clasic italian cu tendinţele contemporane din lumea artelor spectacolului, o paralelă interesantă între epoci şi stiluri, între mediul în care au apărut personajele şi lumea contemporană, după cum însuși declară: „Mesajul producției, pe care eu aș vrea să-l lansez în România și în întreaga lume este că teatrul liric se poate face în mod diferit. Teatrul liric nu este acea lume închisă, cum e adesea în Italia. Tradiția noastră s-a dus mai departe și vreau să demonstrez cu această producție că se poate face un spectacol de operă absolut actual, absolut contemporan, prin decoruri și costume, folosind un alfabet de gesturi, unul actoricesc. Aș vrea ca persoanele din public să se recunoască pe ei înșiși pe scenă, așa cum se întâmpla când Verdi își scria operele, pentru ca publicul care vede spectacolul să vadă viciile și virtuțile propriei societăți. De aceea decorul prezintă o casă mare, unde trăiesc personajele, unde al nostru Bartolo se uită la Liga Campionilor, cum fac mulți bărbați, unde se prepară cina, prânzul, așa cum face și publicul nostrum, înainte și după spectacol, în viața de toate zilele. În operă protagonist este muzica, mai mult decât cuvântul, mai ales în ceea ce îl privește pe Rossini, care pune în muzică foarte multe accente. Pentru Bărbierul din Sevilla eu am construit regia după muzică.”

 

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

 

Comentarii