Joi, 13 februarie 2020, ora 19:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, din bulevardul Primăverii nr. 15, București, va avea loc vernisajul expoziției Gregor Schneider. Camere Moarte/Dead Rooms. Curator: Erwin Kessler.
Deschis în octombrie 2018, MARe/Muzeul de Artă Recentă a prezentat deja, în premieră în România, expoziții solo ale unor artiști de talie internațională precum Jeff Wall, Martin Creed, Thomas Ruff și Marcia Hafif. Gregor Schneider (născut în 1969, Rheydt, Germania), este un star rebel al artei. Lucrările lui pot fi văzute fie ca sculpturi, fie ca instalații, fie ca ”născociri” conceptuale . Sau, mai corect, ele sunt toate acestea la un loc, cât timp ele produc experiențe angoasante neobișnuite în arta curentă.
Prima lui expoziție solo a fost realizată pe când avea doar 16 ani. Câștigător al Leului de Aur, la Veneția, în 2001 pentru lucrarea sa din Pavilionul Germaniei, este autorul cărții Mein Erster Brockhaus (2012), subiect a cinci documentare și profesor în unele dintre cele mai importante școli și academii de artă din Germania, de la Berlin, la München și Hamburg. În prezent este profesor la Kunstakademie Düsseldorf. Ca orice artist important a șocat, a enervat și a entuziasmat publicul, a produs dispute și a dizlocat la nivel public și conceptual, percepția cu privire la limitele a ceea ce obișnuim să numim ”artă”.
La MARe, Gregor Schneider va prezenta o instalație de tip ”cameră moartă”, care va ”falsifica” spațiul pe care-l ocupă și-l înlocuiește, o sculptură de dimensiuni mari (Weisser Negativ Kern Massiv, 1999, din colecția MARe), 6 videouri, produse între 1996 și 2018 și 11 fotografii de dimensiuni medii (42x52 cm), realizate între 1988 și 1996. Expoziția este pe cât de sintetică, pe atât de revelatoare și de demonstrativă. Ea ne arată modul în care artistul a creat noi concepte artistice, bazându-se pe ideea de spațiu interior, de spațiu locuit sau abandonat, de spațiu ca (și cu) memorie. La intersecția dintre arhitectură, design interior și instalație/performance, arta lui Schneider este în primul rând o provocare și un atac frontal la adresa angoaselor, a fricilor și chiar la adresa morții.
”Camerele moarte ale lui Gregor Schneider arată precum corpurile delicte ale unor crime afective perfecte, lăsate deschise după o autopsie critică. Emoții reprimate izbucnesc din ele precum sîngele palid din viscerele minții. Prin inhibarea locuirii, ele exhibă expunerea - durerea de a fi într-un spațiu uman clinic, instrument retoric și exoschelet poetic poetic al regretului, al ascunderii și amneziei. În Camerele moarte ale lui Gregor Schneider nu e loc de plăcere, de confort sau speranță, dar e mult loc de dubiu.” (Erwin Kessler, curator, 2020).
