Centrul Național al Dansului București vă invită sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 17:00, să vizionați în premieră prin live-streamed online scurtmetrajul „Sonder”, semnat de coregrafa Simona Deaconescu.
În centrul României se află un mare zăcământ de cupru. Exploatarea minieră de aici a dat naștere la o minune arhitecturală. Sunetul excavatoarelor creează o simfonie misterioasă, în timp ce deșeurile pictează spațiul în nuanțe subtile de albastru. Zidurile carierei surprind o poveste enigmatică a corpurilor încărcate de emoții tehnologizate, în conflict cu un spațiu de o frumusețe neprimitoare. Cinci dansatori sunt uniți de o poveste comună, o nebunie moștenită care plutește invizibil în jurul lor și care le sapă adânc în subconștient.
Scurtmetrajul va fi difuzat pe pagina de Facebook al Centrului Național al Dansului București.