X

Orașul M- galeria de artă subterană

19 Noi 2021 | scris de Merg În
  • Orașul M- galeria de artă subterană
    Foto: Facebook

Metrou Izvor Vineri 19 Noiembrie 2021 - Vineri 03 Decembrie 2021 nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

În perioada 19 noiembrie - 3 decembrie, de la ora 19, stația de metrou Izvor se va transforma într-o galerie de artă subterană sub numele Orașul M, un proiect dedicat artelor vizuale, inițiat și produs de Asociația VAR Cultural în parteneriat cu METROREX.

Proiectul s-a născut din dorința organizatorilor de a valorifica spațiile urbane subterane, prin facilitarea dialogului între artiști și publicul călător aflat în tranzit. Orașul M oferă o nouă perspectivă a itinerariului obișnuit, făcând loc unui microunivers cultural pe care, cel mai adesea, preocupați de grijile cotidiene, nu avem răgaz să-l explorăm cum se cuvine la suprafață. Prin punerea la dispoziție a spațiilor pe care le deține, METROREX s-a raliat ideii de a susține viața artistică a capitalei. Grație acestei colaborări, expozițiile (permanente sau temporare) vor aduce în viața de zi cu zi a publicului călător, practicile artiștilor vizuali din România.

”Ne dorim ca rețeaua de metrou să devină parte integrantă din viața artistică a orașului, un spațiu cultural în care oamenii să pătrundă nu doar din necesitate. Nu este un proiect prin intermediul căruia artiștii sunt invitați să decoreze stațiile de metrou, ci este menit să promoveze mișcarea artistică contemporană și viziunea fiecărui artist expozant asupra prezentului din care facem cu toții parte.” - Andu Dumitrescu, artist vizual/cofondator al Asociației VAR Cultural.

Începând cu 19 noiembrie, în stația de metrou IZVOR, va putea fi vizitată prima expoziție de grup din cadrul proiectului. Lucrările celor 11 artiști implicați voluntar, realizate în tehnici diferite (sculptură, pictură murală, fotografie, realitate augmentată etc), acoperă o gamă largă de căutări sociale și personale. Responsabilizarea față de mediul înconjurător, fragilitatea individului în raport cu societatea, integrarea unor elemente de arhitectură interioară în spații neconvenționale sunt doar câteva dintre temele abordate.

Nu în ultimul rând, aniversarea METROREX de 42 ani și debutul proiectului sunt marcate în stația Timpuri Noi, printr-o serie de fotografii de arhivă din perioada în care au început construcțiile galeriilor subterane.

Primii artiști prezenți în Orașul M: Andu Dumitrescu, Mihai Zgondoiu, Sergiu Chihaia, Mircea Modreanu, Dragoș Neagoe, Răzvan Neagoe, Marian Codrea (Pastila Roz), Alexandru Claudiu Maxim (Pastila Roz), Beaver (Pastila Roz), Răzvan Năstase, Ionuț Zevideanu.

 

Detalii
 
Zile si ore

Metrou Izvor

Vin19 Noi 19:00
Sam20 Noi 19:00
Dum21 Noi 19:00
Lun22 Noi 19:00
Mar23 Noi 19:00
Mie24 Noi 19:00
Joi25 Noi 19:00
Vin26 Noi 19:00
Sam27 Noi 19:00
Dum28 Noi 19:00
Lun29 Noi 19:00
Mar30 Noi 19:00
Mie01 Dec 19:00
Joi02 Dec 19:00
Vin03 Dec 19:00
Comentarii