După trei ani petrecuți pe strada Edgar Quinet, Meșteshukar Butiq vă invită să sărbătoriți alături de ei. Cu siguranță veți pleca cu amintiri și povești noi, despre ceea ce a fost, este și încotro se îndreaptă meșteșugul rom.
Acum câteva luni, îl rugam pe Olivian să ne împărtășească poveștile cele mai dragi lui legate de MBQ. Vă lăsăm cu acest mic fragment și cu promisiunea că deseară va avea și mai multe de spus:
„Povestea care îmi place cel mai mult este de departe cea a ibricului. Pentru un amărât de ibric, pentru a-l aduce la forma potrivită, meșteșugarii stau să bată peste 6000 de ciocane. Iau o foaie de cupru imensă, o taie, o aruncă spre foc – călire și decălire se numesc procesele acestea. În momentul în care o aruncă pe foc, cuprul își schimbă culoarea și se face ca un curcubeu. După etapa asta, îl scot de pe foc, îl răcesc, îl îndoaie. Și ce îmi place cel mai mult la căldărari, acești aristocrați ai meșteșugurilor, e că fiecare dintre ei are o bătaie diferită de ciocan. Bătăile nu sunt aleatorii, că nici n-ar avea logică, ci fiecare căldărar are o bătaie ritmică. Cu cât talentul lui e mai fin, cu atât și produsul final iese mai sofisticat. Noi lucrăm cu cea mai bună familie de căldărari, în cadrul căreia bătaia ritmică și-au transmis-o și perfecționat-o în timp, din generație în generație. Durează o zi întreagă realizarea unui singur ibric.”
