X

Agora Incotroceni – Ziua cartierului Cotroceni

24 Iun 2016 | scris de Merg În
  • Agora Incotroceni – Ziua cartierului Cotroceni
  • Agora Incotroceni – Ziua cartierului Cotroceni

Strada Doctor Joseph Lister Sambata 02 Iulie 2016 - Sambata 02 Iulie 2016 nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Sâmbătă, 2 iulie 2016, un colț din cartierul Cotroceni va fi dedicat tuturor locuitorilor săi cu prilejul Zilei cartierului Cotroceni. Membrii comunității cartierului și-au unit forțele și, pentru o zi, vor dărui pietonilor intersecția străzilor Doctor Joseph Lister – Doctor Carol Davila pe care o vor transforma într-o piață publică.

Spațiul va fi disponibil în acest format între orele 11.00 și 22.00, timp în care locuitorii Cotroceniului vor putea desena pe asfalt, vor putea vizita expoziția de fotografie cu imagini din vechiul cartier, dar și de la ediția precedentă, vor putea juca fotbal, badminton sau chiar șotron, frunza și alte jocuri ale copilăriei, iar copii vor putea participa la ateliere de bricolaj.

Vor exista și evenimente programate precum aerobic în aer liber cu Veronica între 11.00 și 12.00. În același interval orar puteți opta pentru atelierul lui Iulian – Încotro Parcul Elefterie? – în care vor fi prezentate acțiunile Incotroceni întreprinse deja și cele viitoare.

Între 11.00 și 13.00, copiii pot participa la atelierul de creație al Claudiei în care vor putea construi mandale din materiale naturale, iar între 12.00 și 13.00 va avea loc altelierul Mariei – Copacul Incotroceni – unde vor fi prezentate rezultatele investigației care a avut loc cu privire la spațiile verzi cu copaci uscați sau tăiați.

De la ora 17.00 până la ora 18.00 va concerta trupa Barter, iar de la ora 18.00 până la ora 19.00 vor avea loc două ateliere: unul în care Iulian va prezenta modele de bune practici pentru împrejmuirea spațiilor verzi – Grădini și garduri Incotroceni – și unul pentru copii în care se vor picta ghivecele în care vor fi plantate flori.

Între 19.00 și 20.00 va avea loc un concert de jazz cu JazzBook, iar de la ora 20.15 până la 22.00 vor fi proiecții de filme documentare aduse de DocuArt.

Intrarea este liberă.

Agora Incotroceni- Ziua cartierului Cotroceni este un eveniment comunitar organizat cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România - Filala Bucuresti, şi este susţinut de Cere Participare, Remorca de Cercetare şi Activare (RCA), JazzBook, Docuart, FROG, Bike Boutique and More, Atelierul Foaie Verde, Ploosh Dolls, Holver Romania, Klaus&Partners, Wagner Arte Frumoase si Povesti, Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana, Romprest, România Pozitivă, La Obiect, UNNU architecture, Maria Zurbagiu - grafic design.  

Detalii

Zile si ore

Strada Doctor Joseph Lister

Sam02 Iul 11:0022:00
Comentarii